Posturi cu tagurile: "electorale"

Azi incepusem un articol in care povesteam despre o intimplare din campanie. L-am abandonat in drafturi pentru ca nu cred ca e, docamdata, momentul sa imi adun argumentele pentru care, probabil, voi crea un mic scandal. In seara asta vad ca Andronic ameninta cu povesti de campanie liberala. E nasol sa-ti bei propriul singe o luna, o luna si jumatate, dupa care sa isi imagineze unii ca se pot pi*a pe tine doar pentru simplul motiv ca misiunea ta s-a incheiat. Asta dupa ce, in campanie, te inconjoara cu un felationism de-a dreptul fratern. Probabil ca exista cercopiteci care au senzati ca, daca s-a savirsit cu alegerile, noi, sezonierii, murim. Sau ne retragem in niste gaurele din pamint, in care ne sugem labele pina la urmatorul vot.

Stiam ca Oprescu, Piedone, Vanghelie si Ontanu vor cistiga. Oprescu – pe notorietate si pe telenovela de la inceputul campaniei. Piedone – pe notorietate, pe lipsa contracandidatilor si pe brandul de avocat necontractat al consumatorilor. Ontanu – doar din lipsa de concurenti reali. Vanchelie – pe el insusi:), dar si pe brandul negativ (pentru multi) al lui Bodu. Sint sincer surprins de victoria lui Chiloman, poate cel mai „discret” primar de sector din ultimii patru ani, mai ales in conditiile in care Murgeanu avea cam tot ce-i trebuia ca sa-l spulbere inca din primul tur. Negoita devine exponentul, simbolul acestor alegeri locale: ce conteaza la ce preturi si cine a executat cite ceva? important este ca a facut cite ceva.

De la inceputul campaniei incerc sa nu uit sa scriu despre „de ce au partidele nevoie de consultanti externi” in campaniile electorale si abia acum mi-am adus aminte. Ceea ce o sa scriu mai jos este o concluzie personala, ca multe altele exprimate pe-aici, asa ca nu mi-ar parea rau sa ma contrazica cineva.

Intre anii cu alegeri de orice fel, partidele politice se relaxeaza pina la flascitate din punctul de vedere al consolidarii interne sau al disciplinei organizationale. Asta include si o lipsa profunda de interes pentru a creste indivizi, pentru a-i educa politic si pentru a le cultiva talentul. Racolarea de parlamentari din alte parti sau de vaci de muls nu intra in capitolul asta, intrucit pare a fi singura incercare de fortificare a anilor neelectorali. Asa ca vine „al patrulea an” si, odata cu el, intrebarea „cu cine facem campanie?”

Am febra musculara. La muschiul scrisului. Luna asta m-a transformat intr-un elev lenes cind vine vorba de scris. Bunaoara la insemnarea asta am scris prima data titlul. „Domnu’ Oprescu, chemati un doctor!” Nu scriu niciodata titlul inainte de insemnare. Probabil ca pina la final o sa-l rescriu, mi-e lehamite sa vorbesc despre Oprescu, despre buldog, despre parasutistul Diaconescu, despre mihnirea produsa de Orban sau despre stolul de papagali Gusa-Pavelescu- Stefanescu.

Ma intorc dintr-o romanie trista si murdara, cu oameni mari si saraci, cu oameni mici si imbuibati. Romania asta din care vin eu este proiectia fidela a Romaniei intregi, in care o suta de oameni cu cinzeci de gipuri controleaza totul, sfidind pe oricine. Eu am cistigat oameni, experienta, intelepciune, rutina, bani. Candidatul meu a cistigat, sper, invataminte bune pentru o eventuala incercare in viitor. Oponentul sau a cistigat inca patru ani de afaceri grele, controlul asupra unui mare oras mic, in care interesele imobiliare sint gigantice.

Mi-e somn de nu va vad bine. Ma reintegrez in Bucurestiul de care nu stiam cum e sa-ti fie dor. Il regasesc mai murdar decit acum o luna, impovarat de hainele prea groase si prea inepte ale circului electoral. Mi-e cald, mi-e somn, mi-e putin greata, computerul merge oribil, cotcodaceala cu ecou de la a3 si rtv ma seaca. Am pierdut din turul 1, intr-o Romanie foarte mica si trista, in care inca mai poti cistiga o Primarie cumparind voturi. La propriu. Investitia e buna. Bagi un milion doar in asta, dar in patru ani iti recuperezi de citeva zeci sau sute de ori investitia. Am mai invatat ceva: sintem atit de familiari cu furaciunea si coruptia, sintem atit de siguri ca „toti” fura, incit departajarea este favorizata de lucruri marunte. O limba de asfalt, un perete de gradinita, o galeata de vopsea la scoala. Mai dorm un pic si povestim.

Renunt un pic la diacritice, ca ma grabesc rau. In ultimele doua saptamini am trecut de vreo trei ori prin Bucuresti. Jur, campania (vizuala) de-acolo e un parfum de primavara in comparatie cu ce se intimpla prin alte parti. Ce-am vazut? Ce vedeti si voi, dar sa va zic ce au vazut ochii mei.

Mai vechiul meu amic, Nea Chiloman de la sectorul 1. Cine l-a lasat sa arboreze bannerele in care arata catre oameni cu degetul si ride de ei cu toata gura, ori e prost, ori nesimtit. Jocul de cuvinte „capitala Capitalei” e demn de un repetent care incearca sa treaca clasa cu giumbuslucuri scrise pe buda. In cazul PNL, atit in Bucuresti cit si in tara, nu exista un corporate, o linie unitara. Prilej pentru candidatii care se cam jeneaza de partid sa puna cite-un logo micut, ca o eroare de tiparire. E si cazul lui Chiloman, pe care sefa de la imagine probabil ca l-a sfatuit in consecinta. Sint curios cum s-au porcait si anul asta respectiva doamna si „pufuletul” devenit consultant penelist. „Si anul asta”, pentru ca anul trecut faceau parte din tabere diferite, infratite si aprig beligerante.

Continuind pe falanga liberala, cu tristete vazui ca pe Orban iar l-au facut prietenii de banisori. Ecuatia cu pictograme este la fel de penetranta ca discursul candidatului in cauza. Adica exprima putin, greoi, voit savant, deloc pre limba oamenilor. Eu pe Orban l-as fi sustinut cu mare drag. Sau cu mare dispret pentru Bleaga. Inca nu m-am edificat in legatura cu propria motivatie. Dar, cum pe 1 si pe 15 voi fi tot in deplasare, nu votez. Deci nu contez.

Pe Oprescu nu l-am vazut deloc in Bucuresti. In schimb s-a aciuat pe citeva panouri de pe Valea Prahovei. Batrin, obosit, uzat, palid, poate chiar bolnav. Tuns prost, cu mandibula pieloasa infipta gaunos in maxilar. Cu un deget infipt intr-un sfincter nevazut al cerului, ca o ambitie de mosnegut care-ar mai vrea, dar nu mai poate.

trebuie sa fug. vorbim.

Adică dupa două săptămîni din şase, fincă e rost şi de turul doi. Observaţi, vă rog, adoptarea păcătoaselor de diacritice, intrucît în ultimele zile s-a lăsat cu multe articole de ziar care nu e frumos să culeagă alţii dupe tine text. Cum req stă treaba? Not bad… Am un candidat foarte capricios, în jurul căruia sînt prea mulţi indiviyi care-i vor binele, aşa că îi spun tot felul de prostii. El nu le crede pe toate, dar uneori e nevoie de lungi explicaţii şi argumentări cu forcepsul. Am un contracandidat. Nu, am doi contracandidaţi. Unul e prost, celălalt e doar tupeist, înconjurat de suficienţi proşti. Prostul ştie că nu intră in al doilea tur, dar trage pentru partid. Tupeistul trage pentru el şi pentru mulţi băieţi cu bani, cărora fie le e dator, fie speră să le bage şi mai mulţi bănişori in buzunărele.

Campania e flască. Cel puţin deocamdată. Tupeistul merge pe varianta clasică, multe poze de toate mărimile, ca şi cum n-ar fi stat pe-aici in ultimii patru ani, ca şi cum lumea nu-l prea ştie. Nota bene, primarul in funcţie. Prostuţul mişcă relativ incet, mai degrabă impins de la spate. Mă exasperează toată lumea cu lentoarea şi precauţiile. Aici nu e ca la Bucureşti, oamenii sînt mai cuviincioşi, nu e bine să facem nici aia, nici ailaltă. Ori noi numai de campanie placidă n-avem chef. Noi, că nici colegul nu e pe stilul ăsta mămos si inmănuşat.

În rest viaţa e mişto. Respir aer curat, mănînc la ore aproape fixe, mă bucur de peisajul mic citadin de munte. Candidatul îşi vede de turneul lui local prin cartiere, apariţii TV, întîlniri de diverse grade, noi ne ţinem de tîmpenii. E mult de scris, sînt multe conexiuni de făcut, oameni de coordonat… Plus campania aia nevăzută, despre care pot povesti doar la bere. La O bere. Dacă totul decurge conform planului, pe 15 sau 16 iunie o sa-l sun pe-ăla care in 2003 mi-a spus că-mi dă un sens în viaţă ca să-l anunţ că anul ăsta l-am cam bătut. Revin curînd. Mi-e dor de voi.

Am zis ca incerc, dar cred ca-mi va fi imposibil. In primul rind pentru ca nu am timp, in al doilea rind pentru ca bloggingul sub nume real te cam obliga si chiar incomodeaza uneori. Asa ca mai bine nu. Oricum as facee-o, n-as putea sa va aduc informatii interesante fara sa compromit anonimatul asupra orasului in care ma aflu, asupra formatiunilor politice implicate, asupra candidatului etc. Risc sa scriu platitudini, sa va plictisesc. Eu sigur ma aflu la polul opus, adica foarte departe de plictis. E multa treaba, situatia este foarte interesanta si provocatoare. Ieri am facut o chestie pentr care, in locul inamicului meu, mi-as fi dat doua suturi in dos si mi-as fi monitorizat iesirea din oras sub escorta. Dar asta s-a cam speriat, ceea ce m-a distrat la greu. E mic, emotiv, influentabil, fricos. Imi place de contracandidatul candidatului meu :) Aveti grije de voi :D. Revin cind pot.

Looks like („se pare” suna suficient de securistic in contextul asta si imi provoaca repugna) bajetii si fetele de la GMP desemnati sa se ocupe de vizualele PDL pentru locale ori sint ceva juniori foarte artisti, ori n-au chef de treaba asta cu afisele, mesh-urile si promotionalele de partid. Mai intii cica au scremut niste fotografii din seria „cu gesturi”. Le stiti, nu? Alea in care candidatu’ trebuie neaparat „sa exprime ceva” cu macar una dintre miini: OK, thumb up, hai noroc, karate, pointy finger, cu palma deschisa in sus etc.

Voi incerca. Nu stiu daca-mi iese. Sint sigur ca nu vreau sa-l fac cu scop de instrument, ci mai degraba ca pe un check-list bun pentru aceia care vor sa faca si ei asa ceva, pentru curiosi, pentru cei de la care as putea afla lucruri noi… N-am cum sa ma refer la amanunte concrete, la partid, la candidat, la oras/judet/sector. As incerca sa-l construiesc numai din punctul de vedere al consultantului, primul om de linga candidat pe toata perioada campaniei.