Posturi cu tagurile: "clasa politica"

Sunt convins de inutilitatea Elenei Udrea pentru turismul din România. Aşa cum sunt convins că în ministerul pe care-l conduce s-au cheltuit anul ăsta mulţi bani aiurea. Aşa cum sunt convins de nivelul avansat al tupeului individei respective. Aşa cum sunt convins că e o crimă să arunci bani pe publicitate înainte ca produsul tău să poată susţine orice fel de promisiune face prin campania de comunicare. Aşa cum sunt convins că o parte însemnată din aceste sume colosale au ajuns în rezervele strategice pe care cineva la va cheltui în noiembrie, în campania electorală. Uite de ce sunt eu convins de toate astea:

Aşa arată din punct de vedere al informaţiilor turistice principala poartă de intrare a României. Un stand identic cu acelea folosite pentru degustări de salam în supermarketuri şi un schelet metalic în care informaţiile „turistice” se reduc la nişte pliante despre gripa porcină. Atât. Asta după ce te faci că nu observi feţele şi atitudinea respingătoare a personalului aeroportuar obligat să te întâmpine la terminal. Asta după ce te-ai despărţit zâmbitor de echipajul străin care te-a adus, iar cei care te întâmpină nu-ţi spun nici măcar „bună ziua”.

Uite de-asta sunt eu convins că Elena Udrea merită linşată dimpreună cu toţi miniştrii români ai turismului din România.

Petru că m-am trezit cu o dispoziţie bună de dimineaţă, pentru că am ajuns devreme la Amsterdam şi pentru că a fost marţi, zi de post şi penitenţă pentru nebuni, pe la cântatul zorilor m-a apucat zelul patriotic şi mi-am adus aminte de cumătra Udrea a lui Zăpăcitu, din capu’ la trebile de pe-acasă. Şi pentru că ministreasa (apropo, cum mai e pe la comisie?) nu prea face turism de-ăsta de care fac oamenii normali, m-am gândit s-o ajut în demersul ei titanic de resuscitare la mişto a turismului românesc. Ceva simplu, uşor, să nu-i pice prea adânc la foios.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=MfxeFBn-daw]

Probabil că va dura o vreme pâna va accepta că nu se scrie cu cratimă.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=NhGWSrrgapc]

Tocmai când mă pregăteam să scriu ceva scurt despre cît de slab este sloganul PSDPC de la europarlamentare, Petreanu primeşte asta. Păi, în varianta asta, sloganul chiar nu mai pare nici pe departe un truism… Cum ar veni „…noi l-am pus special acolo, ca să înţeleagă alegătorii că stă în puterea lor să pună lucrurile în mişcare, că o conştiinţă voluntară poate schimba multe”. Neah…nu-i duce capu’.

După ce s-a acoperit de penibil cu prostia de clip în care copia urît şi trist campania americană de sensibilizare a populaţiei în beneficiul gestului votării… După campania vizuală din Sectorul 6, cu poze transmiţînd un mesaj de o sexualitate incertă, gen Marcy Darcy, şi slogan politico-muzical irelevant… După eşecul firesc la uninominal… După ce relaţia cu trupa Sistem s-a încheiat abrupt, în urma unui scăndăluţ înăbuşit, pe teme de ingratitudine… După încercările mirositoare de revigorare a notorietăţii pe la OTV, cu scandaluri de familie…

Ei bine, după toate astea şi  după o facultate de psihologie mai mult decît relevantă în cariera muzicală, Luminiţa Anghel este, de curînd, secretar de stat la Autoritatea pentru Protecţia Copilului. Băi, ce ţară amuzantă! Ne pregătim de Marcel Pavel la direcţia „adopţii”, de Silvia Dumitrescu la programul „cornul şi şpriţul laptele” şi, de ce nu, de Temişan la „Daciada”. Let mi trai! Tu emigreit!

PS: atenţie, a nu se confunda Luminiţa cu Monica Anghel, tristeţea de dimineaţă, de la Europa FM.

Incredibil de senzaţional! Din respect pentru cetăţeni, Primul-patrocle al României alege calea transparenţei extreme şi îşi „publică” pe site-ul guvernantei programul de fiecare dimineaţă. Mare om!

Criză? Avem! Probabil cel mai penibil guvern din istoria românească a tuturor timpurilor? Este! Pechinez de companie pe post de prim ministru? Prezent! Ehei, copiii moşului, trăim vremuri de puternice imbolduri creative şi ne aşteaptă multă caternică. Eu deschid cu asta:

Mulţi avem pe birou poze înrămate, cu diverşi membri ai familiei, nu? Le ţinem acolo ca să ştim pentru cine muncim sau memoria cui nu vrem s-o umplem de stropi atunci cînd ne vine să tocăm mărunt vreun dobitoc. Le ţinem cu faţa către noi, ca să le zîmbim în gînd, ca să-i vedem pe cei din poze, nu? Aseară mă uitam la o ştire de interes naţional despre cum a trecut Boc pe la primărie a doua zi de Crăciun. Pe birou, poze multe. Toate întoarse cu faţa către exterior, ca şi cum reverberatorul băsescian s-ar fi baricadat în spatele lor, mic şi neajutorat, de eventualele primejdii venite dinspre camerele de luat vederi.  Ca şi cum Boc şi-ar fi plantat acele poze special pentru ochii vizitatorilor, nicidecum pentru hrănirea propriilor puseuri duioase.

Un alt subiect deosebit de captivant pentru reporterul contemporan „de politic” sînt ţestoasele aceluiaşi distins căţel Samurache. În ultima vreme aproape că nu e ştire cu Boc în care să nu se dezbată problema celor doi chelonieni. Piticul mimează preocuparea, îngrijorarea, întîrziind anunţarea unei decizii despre soarta lor şi prelungind astfel discuţiile pe marginea destinului celor două. Le-am văzut tot în ştirea de aseară, bălăcindu-se plictisite în cîţiva centimetri de apă de la robinet. În acvariul lor nu exista nici măcar o pietricică, nici măcar o plantă de plastic, un fir de nisip sau măcar semnele unei zile în care secretara o fi petrecut şi ea Crăciunul în familie şi n-a apucat să le schimbe apa.

Am avut şi eu o ţestoasă de-asta semi-amfibie. Cînd uitam să-i iau garizi uscaţi de la magazin, molfăia la vegetaţia de plastic pe care i-o „plantasem” în acvariu întru sănătatea ei psihică. Socoteala era simplă: dacă murea de foame sau de indigestie, măcar să nu moară de plictiseală. Ceea ce, în cazul broscuţelor lui Patrocle, mi se pare iminent.

N-aş crede că a preluat o parodie atît de bine scrisă fără să citeze o eventuală sursă, cam ştiu de ce e-n stare cănd are chef, aşa că pun mîna dreaptă pe grătarul cu mititei că versurile îi aparţin. Ieri dimineaţă am făcut „lectură la masă” cu ele în opănspeis, a zîmbit chiar şi Doamna Sfinx.

„Pe o stânca neagra, într-un vechi satuc,
chiar într-o casuta, lânga un patuc,
plânge si suspina o batrâna mica,
care are fiul cât un pustiulica.
Caci la guvernare fiul ei iubit
a plecat aseara si n-a mai venit.
Celularul suna noaptea jumatate.
Nu-i semnal, si totusi: – Oare cine-i, frate?
– Eu sunt, buna maica, fiul tau dorit,
n-a mai mers Taromu’ si n-am mai venit.
Sun din Capitala, voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.
Capi­tan e dânsu’, e ca la armata.
Mica mea ostire fuge sfarâmata.
Vine criza, foamea, oamenii ma-njur.
L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în cur.

Bănuiţi şi voi, ca şi mine, că în campaniile electorale se mişcă foarte mulţi bani. Candidaţi care dau bănucu’ la partidul-tatăl ca să fie băgaţi în competiţie, producţie video, tipărituri, consultanţă, presă, televiziune, echipe de lipitori / împrăştietori, mici cadouri/şpăgi electorale, excursii „culturale”, observatori în ziua votului, consumabile şi aşa mai departe. În bugete mai mici sau mai mari, cu bani mai albi sau mai negri, veniţi din surse mai mult sau mai puţin identificabile.

Ajung la concluzia că, de fapt, banul adevărat nu-l fac prestatorii, producătorii şi, în general, toată gaşca pentru care orice scrutin e un revelion. Culmea, banii adevăraţi se varsă tot în buzunarele cîtorva băieţi inteligenţi, de la „centru”. Exemplu la întîmplare: Cam cît poate costa un concert cu un nume mare? Cu tot cu scenotehnică şi trupe de acompaniament, un concert de două ore în aer liber n-are cum să sară de 20-30,000 de euro. În condiţiile unui turneu cu vreo 15-20 de cîntări într-o lună, preţul scade simţitor, spre 15,000 de euro.

Ei bine, bănuiţi cu cît le vînd băieţii deştepţi un astfel de bairam ţuţărilor din „teritoriu”, adică propriilor blambeci care candidează sub acelaşi stindard cu ei?