SFÂNTA TREIME
Adică dupa două săptămîni din şase, fincă e rost şi de turul doi. Observaţi, vă rog, adoptarea păcătoaselor de diacritice, intrucît în ultimele zile s-a lăsat cu multe articole de ziar care nu e frumos să culeagă alţii dupe tine text. Cum req stă treaba? Not bad… Am un candidat foarte capricios, în jurul căruia sînt prea mulţi indiviyi care-i vor binele, aşa că îi spun tot felul de prostii. El nu le crede pe toate, dar uneori e nevoie de lungi explicaţii şi argumentări cu forcepsul. Am un contracandidat. Nu, am doi contracandidaţi. Unul e prost, celălalt e doar tupeist, înconjurat de suficienţi proşti. Prostul ştie că nu intră in al doilea tur, dar trage pentru partid. Tupeistul trage pentru el şi pentru mulţi băieţi cu bani, cărora fie le e dator, fie speră să le bage şi mai mulţi bănişori in buzunărele.
Campania e flască. Cel puţin deocamdată. Tupeistul merge pe varianta clasică, multe poze de toate mărimile, ca şi cum n-ar fi stat pe-aici in ultimii patru ani, ca şi cum lumea nu-l prea ştie. Nota bene, primarul in funcţie. Prostuţul mişcă relativ incet, mai degrabă impins de la spate. Mă exasperează toată lumea cu lentoarea şi precauţiile. Aici nu e ca la Bucureşti, oamenii sînt mai cuviincioşi, nu e bine să facem nici aia, nici ailaltă. Ori noi numai de campanie placidă n-avem chef. Noi, că nici colegul nu e pe stilul ăsta mămos si inmănuşat.
În rest viaţa e mişto. Respir aer curat, mănînc la ore aproape fixe, mă bucur de peisajul mic citadin de munte. Candidatul îşi vede de turneul lui local prin cartiere, apariţii TV, întîlniri de diverse grade, noi ne ţinem de tîmpenii. E mult de scris, sînt multe conexiuni de făcut, oameni de coordonat… Plus campania aia nevăzută, despre care pot povesti doar la bere. La O bere. Dacă totul decurge conform planului, pe 15 sau 16 iunie o sa-l sun pe-ăla care in 2003 mi-a spus că-mi dă un sens în viaţă ca să-l anunţ că anul ăsta l-am cam bătut. Revin curînd. Mi-e dor de voi.

Ie periculos să mănânci la ore ficse şi să nu scri pe blog din cel puţîn doo motive:
1. te ângraşi necontrolat de nimenea;
2. ţi se uscă pana cu cari scri, dacă no foloseşti.
P.S. Vin-o acasă!
eu inteleg că oamenii mai trebuie să şi traieşti, şi de aceea nu te cert pentru absenţă. e bine totuşi că trăieşti:-)
C-um vine asta?