VA JUR, NU SINT HOT DE BUZUNARE!

vineri, 18 aprilie, 2008 la 5:23 pm

Azi m-am dat cu tramvaiul. De fapt, nu. Nu asa ar trebui sa incep. Azi m-am trezit foarte devreme pentru ca am avut o intilnire la ora noua dimineata. O intilnire destul de importanta, care mi-a cerut costum. Cravata nu, ca sint colectionar de camasi cit de cit bengoase, pe care o cravata le-ar ridiculiza de-a dreptul. Asadar o intilnire adinc in Bulevardul Timisoara. Hai, fomee, sa plecam devreme, ca nu se face sa intirziez. Din Colentina pina la Plaza, 30 de minute. Parfum, nu? Intre opt si opt si jumatate se pare ca moftangiii inca n-au iesit de prin cotete, asa pustietatea mi-a parut de-a dreptul suspecta.

Dupa care am dat cu ochii de splendoarea de pe Timisoara, unde coloana se misca din cind in cind, cite un metru-doi. La colt, un taxi „particular”, cu logo transformat din defunctul (?) Perozzi. Despre autobuz nici vorba, ar fi avut parte de tratamentul „coloanei”. Asa ca, impopotonat si parfumat ca un ginerica, m-am indreptat cu hotarire spre buticul cu bilete. Un leu treizeci calatoria, doi saizeci dus – intors, ma incurc in monede, vinzatoarea rinjeste superior (pai da, ca voi astia la costum habar n-aveti cit mai costa un bilet), imi iau marfa si ma car in statie, unde lumea ma priveste deja cu suspiciune.

Si vine. Un reprezentant al, probabil, celui mai vechi lot de tramvaie al RATB. Se opinteste, scrisneste, se balabane din toate incheieturile, ii atirna tot felul de arcuri si panglici soioase… Opreste la peron cu obida. Curios lucru, in ciuda gaurilor nenumarate, la deschiderea usilor ma impunge mirosul de aer inchis si gloata asudata. Ma feresc cum pot din calea coboritorilor grabiti si urc. Oamenii imi fac loc, incearca sa-mi creeze cit mai mult spatiu. Se feresc de mine cu mai mare bagare de seama decit o fac eu de obicei.

Incerc primul compostor. E blocat cu guma de mestecat. Al doilea are maxilarele rupte. In sfirsit, un cocalar saritor mi-l indica pe al treilea. Asta functioneaza (cred), insa ma gindesc timorat ca, daca n-am prins toate gaurile si apare un controlor, probabil ca sint mincat. Ma retrag cu precautie catre coltul din spate, asigurindu-ma ca am buzunarele sub control. Pe citiva ii percep rasuflind usurati. Nu m-am protapit in spatele lor, nu m-am lipit „din intimplare” de ei, nu le verific din priviri capacitatea buzunarelor si posetelor. Sint cea mai tipatoare aparitie din tot tramvaiul, sint mai mult decit suspect.