SCRISUL E O GLANDA SAU UN MUSCHI

Cind mi-am facut contul pe WordPress stiam ca stiu sa scriu. Mai stiam ca nu vreau sa scriu, ca planuisem sa ma ocup de indeletnicirea asta atunci cind nu voi mai putea vorbi sau cind propria-mi voce imi va suna prea strident sau prea deloc. In ultima vreme ma tot gindesc la tot exercitiul asta pornit prin mai, anul trecut. Imi dau seama ca, in tot timpul asta, marele avantaj al scrisului ramine cel simplu, cel de baza, adica dezvoltarea capacitatii de a transforma imagini si trairi in lanturi de cuvinte ce fac sens unele cu celelalte si, la rindul lor, trezesc alte imagini sau chiar trairi. Unele noi, altele poate identice cu acelea pe care au fost menite sa le exprime.

Cred ca scrisul, daca il ai, trebuie hranit cu el insusi. N-am putut fi niciodata banuit de un fond lexical sarac, insa recentul exercitiu al scrisului ma ajuta, intre timp, sa ma exprim mai concret, mai variat si mai bogat in imagini transmise. Imi scoate cuvinte din amorteala nefolosirii, imi ordoneaza uneori rationamentul fotograma cu fotograma, dictindu-mi cursul si inlantuirea frazelor. Cred ca treaba asta cu „talentul” la scris este, pina la urma, o prostie. In ultima vreme vad cum oameni de formatie tehnica, care mai degraba se exprima in bucati de coduri, oameni cu priviri inteligente insa lipsiti in trecut de orice legatura cu exprimarea fluenta in cuvinte, incep sa descopere metafora, incep sa se bucure de suculenta vocabularului extins si a stilului in sine. Uneori mai lent, de foarte multe ori lasindin urma adevarate carnagii semantice. Dar eu cred ca e un proces care, sustinut de antrenament si alti diversi adjuvanti, poate inainta pina la punctul de maxima elocinta al fiecaruia.