MI-A MURIT DOBRIN.
Ma simt de parca mi-ar fi murit o ruda apropiata. De fiecare data cind un strain afla ca sint din Pitesti, sint slabe sanse ca respectivul sa nu aduca aminte de Dobrin sau de „ochii lui”, vestita (si atit de inofensiva) tuica „doua prune”. Va vine a crede ca nu l-am vazut niciodata „pe viu”? Nu sint nici microbist, nici tuicar. Si parca acum imi vine sa fiu macar un pic din amindoua. Cred ca toti argesenii se simt putin neamuri cu Dobrin.
S-a stins un om in spatele unei legende. Un om pe care unii l-au stiut doar ca pe jucatorul de valoare, urmarit de ghinioane, altii – ca pe un tip extrem de sufletist si increzator in generatiile tinere, altii – ca pe un partener de pahar si de povesti… Cind eram copii, orice minge prinsa sub talpa ne transforma in Dobrin. Orice gol reusit prin bara de batut covoare ii dadea marcatorului dreptul la a fi Dobrin.
Mi-e deja lehamite de toate odele si osanalele pe care le vor insaila televiziunile in urmatoarele zile, de zecile de reportaje aberant detaliate de la inmormintare, de retorica mihnit behaita pe care „colegii” o vor expune din nou cu gratie, ca pe argintaria de duminica.
Sa-i fie tarina usoara.

Doamne, cat de mult ma regasesc in textul tau… toate detaliile… nici eu nu l-am vazut pe viu si sunt tot din Pitesti! Sa-i fie tarana usoara! R.I.P.
Canal 38 (parca asa se numea spermatozoidul din care s-a nascut Pro TV-ul) a dat pe vremuri niste meciuri de prin anii 60-70. Atunci l-am vazut si eu pe Dobrin. Mi se parea ca ma ma uit la un film. Parca si acum vad golul pe care l-a dat intr-un meci cu Dinamo… Un fotbal atat de lipsit de incancenare, atat de frumos, atat de… sport.
Iar Dobrin… Parca totul era o imensa gluma pentru el, o joaca. Mie, asezat intr-un fotoliu in acei ani 90, fotbalul lui Dobrin imi parea lent si ciudat. Insa acum, de fiecare data cand vorbesc despre fotbal ca sport, imi vine in minte alcel fel de a juca, aproape de distractie si in vecinatatea „la misto”-uli.
Nu stiu cand si-a pierdut fotbalul inocenta. S-a intamplat la un moment dat, along the way. Au fost banii, goana dupa glorie, media… Nu stiu nici ce a facut ca joaca sa devina afacere – probabil ca a fost un curs natural. Insa stiu sigur ca Dobrin nu a fost fotbalist, ci un copil mare caruia i-a placut sa joace fotbal.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace. A fost cel mai mare jucator de fotbal din Romania.
@un trecator: era Canal 31, dar zau daca as amesteca treaba asta aici :) si ai dreptate, tot sportul era mai…sport pe vremuri; discutam de curind cu cineva despre cum au devenit sportivii niste mecanisme, niste masini automate.
Mey, Dobrin asta avea cazan de tuica?
eu l-am vazut pe dobrin …
am aflat cu tristete azi vestea mortii lui, la stiri
dumnezeu sa-l ierte …
recunosc faptul ca si eu am anticipat imaginile „aberant detaliate de la inmormantare” la care, dc ma nimeresc in fata tv, le voi vedea …
si am simtit lehamite si furie mocnita :(
nu tre’ sa fii din pitesti ca sa te simti neam cu dobrin. sau, macar o legatura afectiva de un anume fel. singurul roman dupa al carui nume de familie am auzit oameni „normali” botezandu-si copiii. rar asa personaj. si da, la tot articolul.