ACORDEONUL LA MAXIM

Acum aproape o luna ma luam ca boala de om sanatos de nea Mihai Morar, vocea cu basinute de menta si ginduri firoscoase printre acorduri de lingura pe marginea castronului cu ciorba de burta. Am scris cele de-acolo pentru ca ma plictisisem tragic de dudele spirciite pe care le revarsa din difuzor si pentru ca, in definitiv, alta e treaba cind ai basculanta ta.

Numai ca Zoso a mai dibacit intre timp o lucrare ce-mi spune mie ca antipatia mea fata de morarul gindirist se poate consolida lejer, fara teama de as fi gresit atunci cind i-am transmis public ca ma enerveaza. Insemnarea din 4 aprilie, in care morarul screme un calcul al probabilitatii anularii concertului Rolling Stones din 17 iulie, de la Bucuresti, imi aduce aminte de vremea cind scriam pentru bani, cind imi negociasem citiva firfirei pentru un numar exact de articole livrate. S-a intimplat de citeva ori sa inventez subiecte doar ca sa-mi fac norma. Le-am recitit dupa citiva ani si mi-a venit sa vomit.

Diferenta dintre alea ale mele si asta al morarului cred ca se reduce la banala corectitudine minimala a celor scrise. Spicuim cu ostentatie: „A Bigger BanD”, „genialul chitarist Keith Richard” (deci omu’ a aprofundat treaba cu Stones, e convins ca Grandpa’ Keith e genial, dar nu stie sigur cum il cheama). N-am inteles cu ce s-a fript, am identificat acelasi umor cu forcepsul in „nu cade (din copac)” si am inchis repede pagina.

Sa ne-ntelegem: eu nu cred ca Mihai Morar e dobitoc. Cred ca e doar… dezradacinat. Omul se cauta, isi construieste personalitatea, isi contureaza identitatea. E un proces firesc. Poate ca si eu eram firoscos si doct la virsta lui intelectuala. Ne bucuram de libertatea de a nu-i citi ineptiile si de a nu-i asculta dumele straduite. Asa cum unii ar putea avea bunul simt sa nu ni-l mai scoata in cale atit de des. E pacat.