VISUL LUI NEMESCU

Mi-e aproape rusine sa scriu despre asta. Simbata seara, cind am primit vestea premiului, aproape ca am explodat. M-am simtit absolut aiurea cind mi s-au adresat felicitari. “Am luat premiu la Cannes!” “Tu?” “Nu, noi! California a luat premiu, a luat Un certain regard“. Ba chiar am avut citeva clipe impresia ca nu eram chiar printre cei care ar fi primit vestea asta cu o bucurie macar inzecita fata de ceea ce simteam eu.

Doamne, sint atitea lucruri de povestit despre tot ce a insemnat facerea filmului asta… Sint atitea potriveli/nepotriveli ciudate, atitea eforturi si atita risul-plinsul, incit in spatele filmului ai mai fi putut face unul. Stiu ca o sa apara curind si documentarul making of, dar cred ca nimic nu va reusi sa surprinda in plenitudinea sa povestea asta care pe Nemescu probabil inca il face sa zimbeasca acolo, in apropierea Marelui Cineast.

Un certain regard… Nu am apucat sa-l cunosc pe Cristian Nemescu. Am vazut “Marilena…” si “Poveste…” chiar in perioada in care se definitiva scenariul. Nu ma fascinasera, dar dupa ce am vazut “California…” n-am prea putut dormi. Primisem propunerea de strategie pentru film chiar in aceeasi seara si timp de citeva ore am scris parca impins de la ceafa. Am scris si prostii, am scris si lucruri care s-au implinit sau se vor implini curind. Probabil ca am scris instincitv, cu dorinta nemarturisita de a pune macar pe hirtie lucruri cit de cit inspirate, intr-un epigonism creativ de care nu mi-e rusine.

Dar ne scuturam de reverii, pielea de gaina sa intinde si redevine catifelata si neteda ca intr-o reclama la cremeturi, doar pentru citeva zile, pina la premiera. De vineri, FILMUL e in cinematografe. Haideti sa-l vedem impreuna, in sala, asa cum este el:  lung si cadentat, “dramedic” aidoma natiei asteia care nici macar in cosciug nu se ia in serios, frumos de-a dreptul si cochet in candoarea lui neterminata. O sa ridem! N-o sa ne hahaim, dar o sa cam ridem. Si probabil ca la sfirsit, pe la refren, o sa cam plingem. Si unii dintre noi isi vor aminti cum plingea Cristi primavara, cu lacrimi siroaie, de la puf, polen si alte salbaticii prea puternice pentru el. Si poate ca o sa ridem din nou.

Si pentru ca tot mi se pare aiurea ca am primit felicitari: Dragii mei colegi, sint mindru de voi si mai mindru ca am sansa inegalabila de a invata in fiecare zi cite ceva de la voi. Iuliana Stefan-Tarnovetchi, Andrei Boncea, Roxana Murgu, Camelia Sas, Mihai Toderiuc. Felicitari, Cristian Nemescu! Un certain regard… O sa mai aud despre tine. M-as bucura tare mult sa te cunosc la un moment dat.