Pai daca CRP s-a transformat intr-o asociatie a patronilor din mass-media, la sedinta de miruire de ce era sala plina de trepadusi? Si daca onor jurnalistii s-au organizat instant intr-o asociatie de breasla, de ce au nascut una noua in loc sa adere in corpore la una dintre organizatiile de apartament create in ultimii ani de multi dintre onor membrii acestei prestigioase bresle? Hehehe…chiar nu astept raspunsuri.

„A, auziti, domnu’ C, o sa va deranjez diseara pentru o semnatura…” E ala cu antenele. In doi ani si ceva n-am reusit sa retinem decit numele a maximum cinci vecini, asa ca atunci cind ne referim al ei le dam nume in functie de situatiile diverse in care i-am vazut pina acum. Asta sta la ultimul etaj si e convins ca a chelit din cauza repetoarelor de semnal zapp, montate acum citiva ani pe terasa blocului. Si eu as fi chelit de nervi, daca as fi locuit in bloc la momentul la care vecinii au permis amplasarea a sase antene contra sumei de 250 USD pe luna. In cazul vecinului, problema cred ca a trecut dincolo de par si a lucrat agresiv in interiorul cutiei craniene. E inca suparat ca acum doi ani l-am tratat cu spatele cind a inceput sa-mi destainuie istoria de zeci de ani a blocului.

Fumezi mult, maninci aiurea, te enervezi si esti stresat. Una dintre consecinte (fireasca, ar spune unii foarte inteligenti) e ca ti se subtiaza firul de par. Te speli la doua zile pentru ca asa te-ai obisnuit, ti-a intrat in reflex inca de pe vremea cind aveai plete si te alergau cocalarii ca esti „jegos”. Bun, nu mai ai plete, dar nici nu te barbieresti pe cap, deocamdata nici urma de calvitie. Medicul iti recomanda o chestie absolut fabuloasa, un sapon cu extract de kinina. Poti sa cumperi varianta romaneasca, la pretul a vreo trei flacoane de sampon obisnuit, sau varianta originala, aia dupa care au facut varianta romaneasca, la pretul a vreo sase de-astea care imbolnavesc starletele de torticolis la filmari. Il alegi pe cel original, aia e, mergi la sigur.

Fluturati de vinturile televiziunilor prin care au adastat, pe rind, dupa caderea temporara in dizgratie a lui Florin Calinescu, membrii gastii vechi, scociorite de acesta de prin ungherele anonimatului, par a se aduna cu totii la Prima TV. Parte din ei erau deja acolo, reuniti in jurul obositului Grig Chiroiu si al capodoperei umoristice de divizie judeteana, aceea cu soldati timpiti si femei nasoale. In anii petrecuti pe linga Calinescu, baietii respectivi n-au reusit sa invete nici comedie, nici actorie, ci au aprofundat o singura strategie care, pina in final, le-a adus avantaje dovedite: insistenta. Abia dupa vreo 400 de episoade, serialul a inceput, prin 2007, sa ia caimacul si mai obositului La Bloc, care intre timp zace undeva, in weekend, probabil incapabil sa-si mai acopere macar costurile de productie. Ramine, insa, un brand care inca asteapta o interventie chirurgicala fericita.

Ca baietii astia fac totul pe loc, ca improvizeaza si ca n-au nici o legatura cu realitatea, am inteles din numele „agentiei”. Anunturile lor de angajari, insa, reusesc sa dea o dimensiune galactica imbecilismului pe care banuiesc ca ei il numesc „nonconformism” si „umor”. Desigur, nonconformism de tip „Ciao Darwin” si umor de ciutac.

Oare plasturele-asta revolutionar (Compeed) trateaza herpesul de orice natura atit de simplu, cum incearca sa ma convinga spotul aferent? Oare intr-o tara in care ne e lene/frica/jena sa mergem la medic macar din cind in cind, in care prezervativul e o fandoseala, in care „n-o sa mi se intimple tocmai mie” are valoare de filosofie de viata si in care pentru orice „bubita” se aplica invariabil crema de galbenele sau vreun unguent oarecare, gasit prin frigider, nu e un pic periculos sa vorbesti despre herpes ca despre un neajuns cosmetic oarecare?

N-o cunosc pe Putty, nu-i citesc blogul, nu-mi place poza ei si, in general, nu-mi plac paroasele si nici astea cu poze studiate. Da’ cimpanzeul veninos din gura canalului si-a dat inca o data masura spoielii care-l defineste. N-a dat semne ca „ofmenandmice” i-ar spune ceva, ca i-ar face sa tresara vreo amintire literara. Posibil sa fi fost din cauza paralelismului sau fata de limba engleza, nascator de maimutareli cam ofticate,

Azi am facut un test de inteligenta. Asta dupa o discutie de aproape o ora, in care fusesem foarte destept. Am fost pe punctul de a intreba daca vrea sa mi-o verifice sau sa mi-o insulte. M-am abtinut. Spre seara, o prietena ale carei opinii si informatii sint importante pentru mine, mi-a spus ca a citit ca, dupa virsta de 12 ani, testele de inteligenta nu mai sint relevante. Eu cred ca inteligenta e o chestie in puseuri. La fel si prostia. Azi poti fi enervant de inteligent, miine ai toate sansele sa fii de o prostie macabra. Cel mai greu cred ca e sa constientizezi starea in care te afli in ziua sau momentul respectiv. Si de-aici, vorba lui Marin Preda, ai mai multe posibilitati.

Adevaratele rezultate pentru cautarile sau cautaturile voastre nu sint pe Google, domnilor si/sau doamnelor si/sau incertilor.

Cu ce m-am ales astazi din citeva lungi incursiuni cu metroul prin Bucuresti? Am aprofundat castile in urechi si, odata cu ele, discografia completa Bob Marley. Asta asa, ca un fel de pia mater in care am hotarit sa incerc a ma izola inca de aseara, cind cugetam adinc la ziua de azi, „facindu-mi” ghetele cu crema. De ghete. Altfel:

• da, metroul ramine un baiat de gasca in ceea ce priveste eficienta sau ajutorul intru punctualitate;
• da, in metroul bucurestean pute in continuare a un amestec (scuze celor care stau prost cu stomacul) de patiserie aburinda, jeg istoric de haine imbicsite si masele netratate; (foarte corect, Radu Paraschivescu, „Ghidul Nesimtitului”)
• IKEA mi-a adus aminte cu un panou la Politehnica de apropiatele Sarbatori, „Se apropie Craciunul!”. Probabil ca sint pe mina cu Prima TV, care o arde si acum pe „gingal belz” in virgulele de publicitate;