Se pare ca a fost incarcata pe YT chiar de catre Emil Lechinteanu, fost component al trupei. Formula de trei, cu Nelu Dumitrescu – tobe, Nutu Olteanu – chitara si voce, Lechinteanu – bas. Imaginile sint mai putin importante, insa mi-am permis sa reeditez varianta originala, care continea ceva capturi de teleshopping. Imaginile sint proaste, sunetul e ok.
[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=2XB5xtJy35g]
Uite un posibil raspuns la intrebarea „oare de ce n-o sa iasa tara asta prea curind din cacat?” Ma rog, mai am eu niste raspunsuri, da’ pina le reformulez academic, imi piere cheful. De observat descrierea companiei, descrierea jobului, salariul estimat si, mai ales, citi oameni s-au inscris deja. Nota bene: postul se cheama „Marketing si Relatii Clienti Manager” :D.
Motive nu prea vesele ori demne de poveste ma poarta zilele-astea catre Pitesti. Astazi am avut timp sa trec prin citeva locuri in care parca sa zic ca mi-au tremurat putin genunchii, locuri pe cit de familiare, pe atit de incarcate de o gramada de amintiri. Unele, pe cit de dragi, pe atit de triste. V-am adus citeva poze, va voi spune cite ceva despre fiecare in parte. Sint destul de multe, toate imaginile sint clickabile.
Pe castanul asta il stiu din prima zi de scoala. Era pe drumul „interzis”, adica prin spatele pietii, nu pe drumul „normal”, prin fata pietii. Toamna era plin de castane pe care le doboram cu bete sau stinghii pierdute din lazile ce umpleau cea mai mare piata agroalimentara din Pitesti. Nu-mi aduc aminte sa se fi luat cineva de noi sau sa ne alunge. Castanele nu erau bune la gust, pe cele bune le-am descoperit mult mai tirziu, in alte conjuncturi.
…si vaz foarte monstruos… Vechi de o luna si jumatate post-ul si comentariile de mai jos, dar foarte interesante mai ales din punctul de vedere al lui ” cine mai vrea sa lucreze in comunicare?”Ce poti sa-i spui unui individ de genul asta? Sa-l trimiti la realfabetizare? Sa-i explici frumos ca in zootehnie inca mai sint o multime de pozitii-cheie neocupate? Tragic este ca unii de teapa asta chiar ajung sa-ti trimita invitatii la conferinte de presa si alte sindrofii de calibru, vezi Premiile Gopo :D… Captura este de pe blogul Terezei Valcan, dar nu cred ca asta este o informatie relevanta.
Ieri mi-am cumparat un nou DVD cu un program de gimnastica la domiciliu. Stiti, de-ala care te invata ce exercitii sa faci acasa pentru ca, la halul in care arati, ti-e jena sa te duci la sala. Ei bine, asta e cel mai nou si are un nume bestial: „Cur de fier”. Ca si cum nu era de ajuns ca nu-mi mai intra pe usa, acum tre’ sa am am si grija sa nu rugineasca.
Din ce in ce mai ciudate meandrele presei tabloinde cu impact national devastator. Pentru mine, cititor neavizat, macheta de mai sus ar putea duce la concluzii cel putin halucinante. In primul rind, fara sa citesc nimic, ci doar luind seama la poze, e clar ca intre cei doi exista o relatie, poate chiar un conflict, data fiind pozitia duelistica a fotografiilor. Pe cel din stinga nu l-am mai vazut, dar pozitia privilegiata din macheta ma face sa cred ca, de data asta, el este subiectul principal. Deci prima concluzie subconstienta, cu doua variante posibile: fie Andreea Marin a pus-o din nou foarte bine, de data asta cu un medic bazat, fie are ceva de impartit cu un nene care pare a fi medic. Date fiind antecedentele, ambele ipoteze nu pot fi decit motive de bucurie. In primul caz, intelectualii atita vreme ignorati de farmecele divei isi pot vedea tagma razbunata. In a doua varianta, a conflictului, am putea reasufla usurati ca nu va trebui sa inghitim un nou episod al razboiului etern cu Mihaela Radulescu.
Ma bucura nespus setea de cunoastere a generatiilor foarte tinere. Astazi am gasit in cautarile Google fraza din titlu si mi-am imaginat frenezia cu care un copil a incercat sa afle astazi o informatie pretioasa, sa isi elucideze un crimpei de istorie, sa se adape la izvorul cu apa cristalina al motorului de cautare. Dragule si curiosule, sa stii ca militienii aratau aproape la fel ca politienii. Si daca intre timp si-au mai schimbat de citeva ori uniforma, sa stii ca din alte puncte de vedere erau chiar la fel. Marea diferenta este ca multi dintre militieni nu mai sint politieni, ci politruci. Stiai ca pe vremea militienilor, unitatea de masura pentru inteligenta era „tianul”? In felul acesta, mili-tianul putea fi plasat pe treapta cea mai de jos a scalei. Nano si pico nu se aplicau in acest caz. Din pacate nu am reusit sa gasesc pentru tine fotografii reprezentative cu militieni in era lor, dar iti ofer mai jos doua imagini cu fosti reprezentanti ai acestei frumoase bresle.
Cred ca lucrul cel mai bun pe care il face campania „The Money Channel”, realizata de Next, este pozitionarea produsului. Daca ne gindim ca majoritatea celor aflati in publicul tinta al unui canal TV „de business” vorbesc o limba de neinteles pentru cei aflati in exteriorul acestei lumi, campania ne spune clar cui se adreseaza. Hai sa vedem la ce intrebari raspunde campania asta. Ce/cine este TMC? Un canal de televiziune. Ce difuzeaza? Informatii de interes pentru oamenii de afaceri si cei implicati in domeniul afacerilor, finantelor, investitiilor etc. Se adreseaza numai lor? Desigur, pentru ca la TMC utilizam un limbaj inaccesibil celor ce nu se afla in aceasta sfera. In nici un caz nu ne intereseaza taximetristii sau ospatarii.
Si aici incepe sa nu-mi mai placa. De fapt, nici proprietarului TMC nu cred ca i-a placut foarte mult varianta cu ospatarul… Cert este ca, din nou, este speculat comicul in detrimentul unui rationament complet. Adica simt din nou un parfum de suficienta. Campania intentioneaza reconfirmarea pe nisa plus ceva mai multa notorietate plus ceva mai mult interes. Mesajul ei este, foarte clar, limitativ, selectiv. Ne putem imagina lesne un mesaj subsidiar care ar putea spune „noua ne trebuie astia care vorbesc pe limba noastra, restul lumii sa se care, ca oricum n-o sa priceapa nimic!”
Dar oare TMC & Next Advertising scapa cu totul din vedere o eventuala misiune pe termen lung in ceea ce-i priveste pe profanii potentiali consumatori?
Gata? S-a lansat? Sint putin confuz pentru ca HMultiplex il are in program de vineri, sapte martie, iar la TVR2 inca mai vedeam simbata noaptea un spot ce se incheia cu „in curind pe ecrane”. Pai daca s-a lansat, inseamna ca, in sfirsit, am si eu voie sa vorbesc despre filmul asta. In sfirsit, da, fi’n’ca e aproape un an de cind l-am vazut. Treaba asta intimplindu-se intr-o formula foarte privata, normal ca nu ar fi fost corect sa imi exprim public parerea.
„Restul e tacere” este un film remarcabil din multe puncte de vedere. Este un film de-a dreptul frumos multumita unei imagini excelente, probabil cea mai buna imagine a unui film romanesc facut vreodata. Nebunia costumelor si tipicariile abundente imi intregesc admiratia pentru productie in sine, pentru un produs migalit si lucrat cu atentie si rabdare chinezeasca. Subiectul este, din nou, foarte angajant, mai ales pentru iubitorii autentici de film, care vad in aceasta arta modalitatea suprema si completa a exprimarii. Tot la acest capitol ma vad obligat sa mentionez prospetimea povestii, rupta complet de simbolurile de care foarte multi s-au saturat. Cred ca, din aceste doua puncte de vedere, filmul lui Nae Caranfil este unic si foarte indraznet in conditiile obiceiurilor actuale de consum cinematografic in Romania. Deloc de neglijat coloana sonora, un liant la fel de atent construit, intr-o concordanta perfecta cu imaginea si scenariul.
Tristetea intervine, insa, la alte doua capitole
Design realizat de
Cele mai voi