Carcalacul de HORECA

Să fie un individ solitar? Să fie o întreagă specie? Eu îl tot văd de ceva timp prin Bucureşti şi, la ce figură comună are, nu ştiu dacă e de fiecare dată acelaşi sau dacă, într-adevăr, a puit şi s-a multiplicat ameninţător, riscul epidemiei fiind deja iminent. Dar măcar îl putem identifica prin semnalmente generale, astfel încât să putem ţine aproape tubul de insecticid, în caz că ne iese în cale. Iată, aşadar, profilul lui Carcalacus Horecaus.

• Ştie pe toată lumea. Sau cel puţin încearcă să ne convingă de asta plantându-şi pozele cu personaje mai mult sau mai puţin importante ale industriei şi nu numai. Cel mai sigur e să facă poze cu toţi cei aflaţi la un eveniment, din care să le trieze apoi pe acelea care crede el că-i slujesc la relevanţă. Important e ca personajele să fie la televizor, să fie cunoscute, să aibă şi nişte bani în conturi…
• Încearcă să treacă drept prietenul tuturor, însă nu se sfieşte să bârfească gros de fiecare dată când are o nouă răfuială personală. E galant şi atent atâta vreme cât are un interes, cultivă şi năvăleşte brutal cu aprecieri peste aceia care-i servesc scopuri financiare sau de imagine.
• Se foloseşte cu bună ştiinţă de sărăcia duhului celor care au timp să-l asculte, neratând nicio şansă de a ponegri orice şi pe oricine nu-i intră în graţii sau prezintă vreo ameninţare concurenţială pentru aceia la uşa cărora slujeşte episodic.
• Înţelege concurenţa şi regulile ei onorabile la nivel de Berceni (glume cu degete în nas şi palme după ceafă) atunci când se lipeşte, temporar şi pe simbrie, de câte un local despre care mai apoi spune că l-a salvat de la faliment. „Mai apoi”, adică după cele câteva luni la finalul cărora de obicei prietenia se termină urâţel. Nu se sfieşte să vorbească de rău foşti angajatori sau colaboratori de îndată ce nu mai lucrează cu/pentru ei. În ritmul ăsta, „concurenţa” stuchită în mod repetat restrânge drastic opţiunile unor viitoare angajamente, carcalacul nutrind răzbunări de dimensiuni galactice şi stuchind mai abitir. Uneori „fondează” asociaţii sau proiecte care în general nu produc mai nimic.
• Se erijează în fin şi intim cunoscător al bucătăriei şi serviciilor de restauraţie, deşi atunci când are şansa să-şi administreze propriul business de profil (câteva luni, că e greu şi oricum nu-i place) congelează aripi de pui şi rasol de vită FIERTE, ca să-i fie mai uşor la meniul halucinant, conţinând şi Ossobucco „la comandă”, şi „aripicante” de tip fast-food.
• Bate toba cu amănunte pe care le prinde din zbor, cu vârful urechii, pe la colţurile târgului, ca să demonstreze cât e de informat şi ce surse importante cultivă el prin lumea restauraţiei şi, eventual, a celebrităţilor. Altfel spus, „dă spoilere” ca să le arate spectatorilor de la teatru că el deja a citit piesa. Când nu e sigur, o dă ambiguu, ca să poată spune la final măcar „eu ştiam, oricum”.

Ar mai fi, dar mai studiez şi revin. Poate mai la concret dacă e nevoie.