Motive pentru care aş da o tură prin România/Europa anul viitor

Nu mi-e dor. Serios. Cu cine am de ţinut legătura, sunt toţi aproape, la o azvârlitură de Facebook, de Gtalk, de Viber, de WassUp, Tango şi ce drăcării mai folosesc eu din colţul ăsta minunat de lume, cu internet scumpuţ şi okeiuţ :) Dar am chef de câteva treburi pe care numai într-acolo le-aş putea găsi şi realităţile zic că mi le voi şi împlini anul viitor.

• Vreau ciuperci. Vreau ciuperci mari, albe, ordinare, proaspete, fripte pe grătar, cu sare de mare şi piper proaspăt măcinat, doar în apa aia a lor care se adună în mijloc când le frigi „pe spate”. Vreau şi hribi, dar zău că mă mulţumesc cu alea de crescătorie. Ş vreau o cremă de ciuperci făcută tot de mine, doar cu ciuperci, ceapă, apă, ulei de măsline, sare şi piper.
• Vreau raţă. Meşterită de mine, cu pielea înţepată din loc în loc cu furculiţa, apoi opărită un sfert de oră în apă bună, cu nucşoară, apoi cuptorită pe tavă cu apă şi grătar vreo două ceasuri şi jumătate, la foc molcom.
• Vreau să mă adun cu trupeţii şi să tragem o cântare, deşi Aela nu cred că mai încape în spatele premierului până ajung eu :))
• Vreau un party „consistent” în True.
• Vreau să mă trezesc devreme în unele zile, să înot de la şapte dimineaţa şi la zece să fiu deja călare pe scris şi documentare, să mă întâlnesc fie şi virtual cu aceia care vor fi capitole în cartea pe care o vom scrie cu Alis şi a cărei structură e aproape ştiută. Şi în paralel să-mi termin „Poruncile…”, să le structurez pentru carte şi să le trimit la editură, să găsesc un om straşnic de talentat pentru copertă şi ilustraţii. Şi în unele zile să dorm până seara pentru că voi fi scris toată noaptea.
• Vreau să beau un ceai cu Giolly şi a lui la Londra şi o sangria cu Majestatea la Malaga. Să frigem peşte cu vorbe bune la Brăila şi să mă văd cu toţi cei ştiuţi şi dragi din Bucureşti şi de la Oradea. Mă pregătesc să-mi fie bine oriunde în lume pentru că, în sfârşit, mi-e (din ce în ce mai) bine cu mine. Dar tot nu sunt convins că o să stăm prea mult în România.
• Vreau să fac şcoala de şoferi. Da, mă, e incredibil, dar e unul dintre primele lucruri pe care vreau să le fac când ajung în România. Mi-am învins convingerea că nu am ce căuta la volanul unei maşini şi mă simt pregătit să fac asta fără să-mi fie teamă că voi fi ultima amărăciune de şofer. Ştiu că nu voi fi. Şi oricum n-o fac ca să conduc prea mult în Bucureşti.
• Vreau să fac cursurile de coaching în Spania şi să încep practica în România, să creăm un curs unic ca structură şi beneficii şi să-i bucurăm cu el pe aceia cărora le va răspunde la nevoi şi interese. Să continuăm împreună să contribuim la marile mutaţii spre bine prin care simt că părţi din ce în ce mai mari ale umanităţii se decid să le accepte şi să devină parte din ele. Vreau să nu-mi pese de bani pentru că, oricum, sunt meniţi să aibă valoare doar atunci când nu-i avem.
• Vreau s-o văd pe Anca şi să ne bucurăm împreună că suntem bine, că ne-am (re)găsit amândoi sensul şi liniştea şi că, în ciuda faptului că tot o să ne vină să plângem că n-a ieşit cum am fi vrut, să putem să fim prieteni. Tare tare îmi doresc asta.