„ĂLA CARE ARE CÂRCIUMĂ”
„Păi şi cum faci acum? Adică…nu mai eşti ăla care se ocupă de comunicare… dacă vei vrea să mai iei vreodată un proiect de consultanţă, PR sau Marketing, tu vei fi ăla care are cârciumă… Ai renunţat la ce făceai ca să fii…cârciumar?…”
Tipul părea uşor perplex cu nuanţe de condescendenţă. Mâncase creveţii cu sos de ghimbir şi lemon grass, păpase chiar şi orezul asiatic cu legume, în care confundase usturoiul verde cu ceapa verde (pe care înţelesesem că nu o suportă) şi mă privea cu o undă fină, dar sesizabilă, de compătimire.
E o întrebare care mi s-a pus destul de des în ultimele săptămâni, într-un fel sau altul. Cârciumar, să trăiţi! Dar unul care construieşte brand pe propria răspundere, cu ROI-ul mai aproape decât cămaşa de pe el. Cu răspundere directă și imediată pentru fiecare pas, lingură, pahar, zâmbet sau…cheesecake
Ce fac în ultimele săptămâni? Am început să construiesc un produs, am calea de distribuţie în cele 50-80 de locuri din restaurant şi de pe terasă, îmi tremură mâna când vine vorba de preţuri şi, uneori, mai fac şi nişte promovare. Adică încerc să întrunesc cei patru P în beneficiul propriului business, creat alături de fratele meu, Mărgărit.
Fac Marketing. Când aleg o bucată de carne sau un sac de morcovi, mă gândesc la cum se vor comporta ele în timpul preparării şi încerc să nu mă pierd pe drumul dintre calitate şi compromis financiar. Când scap trei cristale de sare în plus sau în minus în gulaş sau în ciorbă, fac tot Marketing. Mă ocup de Marketing când îi povestesc unui oaspete cum fac „Amsterdam Sage Salmon” sau „Grapes of Joy”, când mă încăpăţânez să cumpăr doar muşchi de vită proaspăt, necongelat, de la vaci tranşate chiar în ziua în care fac şi achiziţia, când prefer să stau în bucătărie, pentru o ciorbă, cu vreo două ore mai mult decât în cazul în care aş găti cu prafuri, cuburi şi alte concentrate.
Tot Marketing se cheamă că fac şi atunci când ţin morţiş să văd aproape fiecare farfurie înainte de a ieşi pe uşile batante ale bucătăriei, când schimb meniul de prânz în fiecare zi, de luni până vineri, sau când decid să nu iau bani pe mâncarea servită greşit. În prima zi, pe 8 aprilie, am dus la masa unor vergetarieni două porţii de paste cu carne. A fost sută la sută eroarea mea, mi-am asumat-o, iar clienţii respectivi au mai venit de trei ori de-atunci.
Ultimul „P”, cel pe care mulţi dintre colegii mei încă îl confundă cu Marketingul în sine, îmi ocupă cel mai puţin timp comparativ cu ceilalţi. Dar asta nu pentru că aşa mi-aş dori. Doar că acum, prin comparaţie cu joburile mele anterioare, am condiţiile şi maturitatea de a crea mai întâi produsul, de a-i cizela serviciile, de a-i calcula preţul optim, atribute pe care abia apoi mă voi concentra să le promovez.
Da, sunt de vreo o lună şi jumătate „ăla care are un restaurant”, dar sunt şi implicat în cel mai important proiect de Marketing de până acum. Ori, dacă prin absurd aş mai accepta în viitor să mă implic în proiecte ce nu-mi aparţin, probabil că acei oameni nu mă vor căuta pentru experienţa mea de „cârciumar”, ci pentru aceea de individ care a experimentat povestea asta frumoasă a Marketingului şi altfel decât pe banii şi interesele altcuiva.

Din moment ce azi ai ales să publici asta, probabil că te-a supărat cineva. Eu, personal, şi sunt sigură că nu-s doar eu, cred că aşa e şi normal să se întâmple toată treaba într-o afacere, mai ales una culinară. În restaurantul meu imaginar, la fel aş proceda şi eu. N-aş fi mulţumită cu mine să nu fie aşa. Keep up the good work şi odată când voi fi prin zonă te voi vizita.
Nu pot să spun că m-a supărat cineva… Un dram de mâhnire apare în urma oricărei reacţii ce denotă un punct de vedere tendenţios şi o înţelegere greştiă a demersului meu. Te aştept când ai vreme.
Sa-ti dea Dumnezeu sanatate ca m-ai scutit sa scriu eu articolul asta. E vorba si despre mine aici, doar ca intrebarea era „pai ai lasat marketingul ca sa faci paine???”
Da, bre… Am renunţat să mai fim „directori” ca să facem ce ne place mai tare. Zău, mi se face milă de noi! :)))))
Mie mi-a dat prima lacrima cand cineva mi-a zis de la obraz ca am fost un prost. zice domnia lui ca „marketingul erea de viitor, nu asta cu facutul painii” (dar chiar asa a pronuntat, cu „erea”)…
De-atunci m-am mai calit nitel, mai am un pic si-mi trece si mila (sau auto-mila)! :)
Felicitari pentru ca ai ales sa faci ce-ti place !
Ce frumos ai scris tu, non-Viorele :)
Eh, da, oamenii vor spune mereu cate ceva, vor carcoti, vor baga strambe, inclusiv onlineul din RO e plin de astfel de oameni.
Importante insa sunt alte lucruri :).
Ce-mi plac mie musterii care se bat cu pumnii in piept ca au meserii de viitor. De parca asta e cel mai important pe lume, sa muncesti zi de zi pentru ca e de viitor. Am uitat cum e sa facem lucruri care ne plac, de care suntem pasionati si care ne aduc satisfactii mai multe decat un salariu la sfarsit de luna.
Apreciez foarte mult curajul celor care aleg sa faca ceeace le place iar cand voi fi mare :D imi voi deschide propriul meu Breakfast Bar, chiar daca marketingul e de viitor :P
mare e diferenta cand treci dincolo …. cand planifici banu’ tau si nu al altuia… deodata are un cu totul alt sens, alta definitie in dictionar .:) succes tuturor „carciumarilor” si celor care au ales sa faca ceva adevarat.
deci tu esti frate cu celebtrul Bagel Man – omul care a renuntat la cariera stralucita ca sa distribuie bagels intr-un fel unic, in Washington DC. esti intr-o companie selecta, zambeste :)
http://www.nytimes.com/2004/06/06/magazine/what-the-bagel-man-saw.html?n=Top/Features/Magazine/Columns/Freakonomics
Scuza-ma dar pentru un patron de restaurant ai un mic defect:esti cam slab.O sa vin totusi…dar altceva era daca aveai peste 120,catre 150 de kg,acolo.Cele mai bune mese,cele mai bune retete,cele mai bune produse culinare le-am primit/aflat/gasit la oameni seriosi,cu greutate.
Salutare, maestre (bucătar)! Mi-a povestit Bogdan despre recenta ta preocupare (nu spun ultima, pentru că sunt convins că nu va fi). Am stabilit că vom veni la tine să halim bine. Baftă și ție, și lui Mărgărit!
Salut, Adi! :) Te aştept cu gaşca :) Să fie cum zici!
Ieri ti-am descoperit blogul. Faina treaba ai facut. Eventual mai raspunde si tu la telefon ca te tot sun dar degeaba :)
0740890961. Răspund la orice oră.
Un proiect foarte ambitios, din cate am citit. O singura nedumerire am. Carnea de vita trebuie maturata, ideal trei saptamani. Va ocupati voi si de asta sau o serviti proaspata?
Bogdan, de ce şi pentru ce trebuie ea maturată? Considerente sanitar-veterinare sau te referi la textură, gust etc.?
Pentru ca maturarea descompune fibra atat cat trebuie, deci carnea va fi mai frageda, iar prin micsorarea cantitatii de apa aroma este mai concentrata. Asta in cazul procedeului „dry ageing”.
Bineinteles ca se poate consuma si proaspata, dar maturata este de-a dreptul fantastica.
Eram curios pentru ca si eu la randu-mi caut o sursa buna de vita maturata. Bine eu sunt consumator „casnic” si nu pot cumpara cantitati mari.
Bogdan, tot ce pot să-ţi spun este că muşchiul pe care-l servim noi provine de la vaci sacrificate în ziua achiziţiei. Nu maturăm, nu congelăm, nu marinăm. Fibră fragedă, cu care poţi lucra foarte bine, în funcţie de solicitările clienţilor. Normal că sunt foarte fericit când mi se cere o bucată de carne în sânge sau medium, sunt cele mai bune variante din punctul meu de vedere.
O sa trec sa degust si sa compar :) Merci pentru raspuns!