DE CRIZA

sâmbătă, 25 octombrie, 2008 la 8:15 am

Nu v-am povestit nicioata despre Tibulac, unul dintre cei doi mari parteneri de hacuieli diverse in liceu si, oarecum, in timpul facultatii. Probabil ca, la un moment dat, voi deschide si acea cutie a Pandorei pentru o serie zemoasa de insemnari „din trecut”. Tibulac asta e in Statele Unite de citiva ani, sa tot fie vreo sapte. Acum doi ani, cind ne vazuram la ochi in Romania (si cind am reusit sa bifam intr-o singura noapte un numar record de bodegi pitestene de toate calibrele, esuind lamentabil intr-o spelunca afiliata unei parcari de tiruri turcesti, la o ciorba de burta extrasa parca dintr-un butoi cu deseuri radioactive) mi-a zis o vorba mare:

„Ce? Vin Starbucks in Romania? Tati, da’ aveti bani p’aciulea, nu gluma… Back there, consultantii financiari personali au o vorba. Daca nu te mai descurci prea bine cu banii, inseamna ca ar trebui sa mai renunti la cafelele de la Starbucks!”

De fapt, la asta se reduce, in mare parte, problema finantelor individuale, nu? La cit iti este plapuma de lunga si la cit esti dispus sa tragi de ea. Nu sint neaparat adeptul jocurilor sigure sau al caii batatorite de altii, admir curajul si pe curajosi, ba chiar mi-as dori ca, uneori, protuberantele-mi atirnatoare sa-si dubleze instantaneu dimensiunile atunci cind o cer situatiile-blitz. Poate ca de-aia m-a facut Boncea „conformist” intr-una dintre cele citeva discutii pe care eu le-am crezut sincere si utile pentru propria-mi devenire, poate ca el stia deja asta despre mine.

Nu sint nici macar sustinatorul „masurii in toate”, pentru ca viata buna tine destul de rar cont de cintar si centimetru. Dar parca goana cu capul inainte are gust bun pina pe la 25 de ani. Dupa virsta asta parca trece usor in penibil. E ca un vin ale carui nuante ascunse ajung in creier si persista in mesaj la ceva timp dupa ce ai inghitit licoarea. E bine sa-ntinzi coarda, sa-i testezi tensiunea, sa tragi de ea pina se rupe si te trosneste peste ochi, dar pentru valoarea experientiala ce-ti va servi data viitoare, cind vei sti deja unde se afla limita si ce trebuie sa faci ca sa nu ti-o furi din nou. De data asta prosteste.

Tags: