DIMINEATA LUI SALONIC

Dimineata lui Salonic miroase a cafea, a flori dulci din copacii de pe marginea strazilor, a piine proaspata.

Uite un oras normal. Salonic nu este nici vreo capitala, nici vreo statiune. Da, acum citiva ani a fost capitala culturala europeana, s-au pompat o gramada de bani in el, e departe de nebunia si agitatia Atenei dar nu e nici vreun satuc prin care sa treaca o masina la juma’ de ora. La zece dimineata, cafenelele sint pline cu localnici, terasele de pe trotuar – la fel. Oameni linistiti, la micul dejun, in drum spre munca. Traficul e ca si inexistent pina pe la 11-12.

Nici ei nu stau stralucit cu parcarile sau cu doza excesiva de comoditate, asa ca parcheaza pe cite doua rinduri pe marginea strazii, se blocheaza reciproc fara fasoane si isi lasa numarul de telefon in parbriz. E drept ca n-am stat decit citeva ore in zona, dar mi-e greu sa cred ca ar ajunge sa se scuipe si sa se ia la bataie din astfel de motive. Chiar si atunci cind mai fac cite-o timpenie in trafic, se asteapta unii pe ceilalti, isi fac loc, trec mai departe.