MOTOR! ACTIUNE! STAI!
Bai, ce-mi plac americanii! Da, incultii, enervantii, arogantii de americani. Imi place cameleonismul lor congenital in fata camerei de luat vederi sau a aparatului de fotografiat. Oricare ar fi situatia, ca e poza pentru albumul scolii, prima vizita la Niagara sau vreun vox stradal pe cine stie ce tema, americanul face clic si isi ia in serios rolul de persoana publica de ocazie, isi traieste cu dezinvoltura momentul de celebritate. Poti sa-l intrebi doar cit poarta la pantof sau sa-l opresti pe strada ca sa-i fotografiezi inscriptia de pe tricou, isi va hrani dorinta ascunsa de a fi macar cinci secunde vedeta.
Noi sinem conformisti, noi trebuie sa ne controlam fiecare fibra musculara si fiecare milimetru din aerul ce ne inconjoara. Noi sintem tributari stramosescului „sa nu te faci de ris!” Ne tragem spontaneitatea in fata cemerei de la Sanda Taranu si Delia Budeanu chiar daca filmam citeva imagini la ziua unui prieten. A vorbi unei lentile este cea mai buna ocazie pentru a deveni festivisti, complicati, pentru a ne studia replicile si a gasi cele mai bizare formulari cu putinta. Sint celebre filmuletele in care un individ explica o inundatie ca pe un experiment atomic sau in care un altul povesteste despre conditiile de viata din puscarie in termeni aproape stiintifici.
Mai hilar este ca, dincolo de toate aceste dizabilitati si deraieri de la firesc, intotdeauna credem ca sintem mai buni si ca am fi putut avea o prestatie superioara in comparatie cu cel aflat in fata aparatului de filmat. Din exteriorul cadrului, sfaturile si sugestiile experte curg duium, stim exact ce am spune, ce gesturi ne-ar sublinia spusele in mod elegant, cit de usor ne-am face intelesi, cit de tare ne-ar iubi publicul. Cind a pornit camera, uitam tot.
Hahaha, cat de adevarat. Nu-i asa ca ai impresia ca toti sunt actori sau ca ar putea face fata cu succes unei experiente actoricesti? Dar asta cred ca vine din relaxarea lor de zi cu zi…
Sint actori si cind maninca un mar sau privesc un lavoar cu oglinda. Cind in propozitie mai apare si o camera video, deja lucrurile se complica, sint de zece ori mai expresivi si mai actorasi. Probabil ca e si relaxarea o explicatie. O alta natie foarte „artistica”, dar infinit mai lipsita de talent, sint filipinezii. Nu stiu cit ai reusit sa-i studiezi in scurta incursiune de acum trei (sau patru?) ani, dar iti zic eu ca sint niste talentosi de groaza :)
Din pacate in Filipine n-am reusit sa-mi petrec atat de mult timp ca in America si, in plus, m-a izbit atat de mult nivelul lor scazut de trai, incat n-am observat acest mic amanunt. Oricum, sunt la fel de relaxatzi si entuziasti ca si americanii, insa pentru mine ramane un mister de unde li se trage aceasta relaxare :))