CHIRILA, TE-AI PATAT PE SORTULET…

Stii ce ma seaca pe mine pina la deshidratare, printre altele? Baietii rai care nu mai sint chiar rai, au fost destul de rai, dar care intre timp au prins gustul compromisului. Acum citiva ani il pierdusem pe Craioveanu, care parca prea brusc trecuse de la cool la super, isi diluase atit de tare personalitatea uschita, incit impletea scutece la Mihaela Tatu in emisiune. Fostii baieti rai n-au uitat cum erau ei maian, numai ca autenticul lor nu se mai manifesta cursiv, ci in pusee, in jeturi, fragmentat, dupa cum le dicteaza, intre timp, interesele si priceperea. Devin victimele cliseelor si conformismului, devin previzibili si sclavi ai nevoii de atentie.

Bine ca am scapat de paragraful introductiv, ca deja mi se uscase limba. Sincer: Tudor Chirila involueaza. Na! Am zis-o! Ma perpeleste chestia asta de citeva luni. Eu cred ca l-am intilnit prima oara acum vreo opt sau noua ani si m-a spart cu normalitatea pe care o respira pe o raza considerabila. Eh, da, la vremea aia cam toti erau normali cu limite, chiar daca Lapi era deja matur si, deci, campion al firescului. Raminem, insa, cu Tudor. Cind ai la indemina si teatrul, si muzica drept forme de exprimare, de ce mai ai nevoie de atitea vorbe in plus? N-am fost niciodata prietenos cu aceia care spuneau anii trecuti ca „Tudor e un actor suficient de slab ca sa poata fi un cintaret bun”. Chiar daca nu l-am vazut jucind decit in „Milionari de weekend” si „Legaturi bolnavicioase”, nu i-am contrazis pe aceia care il considera un actor bun. Nu m-am bucurat cind s-a spart gasca la Vama Veche, dar mi s-a parut o consecinta fireasca din moment ce Manescu avusese nevoie de inlocuitor la inregistrarea ultimului album.

Dar uite ca fac ce fac si ma indepartez temator de subiect. Din pacate, Chirila a intrat in categoria celor care spera sa-si conserve/intinereasca seva imaginii publice din mici scandaluri si chilotareli. Mergem la toate emisiunile unde sintem invitati? Megrem, ca doar lansam in curind si trebuie sa ne vada lumea. Numai ca, dupa aceea, pe blogul pe care-l avem inclusiv pentru a ne exprima liber (fi’n’ca live nu prea mai avem tupeu s-o facem) imprastiem diverse materii in toate cele patru puncte cardinale, plingindu-ne ca, vai, ce penibil ne-am simtit. Desigur, nu reactionam la fel si cind sintem noi insine penibili ca acceptam sa mergem pe la tot felul de estropiati matinali pe care ii lasam sa ne ia la misto.

Pot spune cu certitudine ca schimbul estrogen-testosteron pe traseul Chirila – Raicu functioneaza din plin. In timp ce micuta are din ce in ce mai multe pareri despre muzica si industria muzicala in alocutiunile inteligente de la Megastar, Chirila sare ca arsa atunci cind Mihaela Radulescu emite cite-o enormitate despre bloguri. Si se ascute, si se otaraste, si se vexeaza in fraze cam dezlinate, dind subiectului o importanta de dimensiuni planetare, dind apa la moara unei declaratii scurse dintr-un neuron stingher si scofilcit, care in conditii normale ar fi trebuit sa moara cuminte, in primele cinci minute dupa ce s-a nascut.

Acum vreo doua saptamini, Chirila sigur s-a simtit perfect si deloc penibil in tango-ul executat grotesc alaturi de, intre timp, inamicul sau ideologic. Prietene, nu-ti bate joc de privilegiul de a te afla printre cei leganati de ingerii artei. In muzica ta, in teatrul tau, nimic nu e penibil. Insa atunci cind cobori de pe scena, e foarte posbil ca publicul sa nu mai considere un act artistic degetul infipt adinc in nas ori lamentarile de subreta ciupita de cur.

N.B.: asta vine de la unul care stie primul album VV pe dinafara.