32

luni, 17 decembrie, 2007 la 12:12 pm

Bai, tata… cam subred cu sanatatea, da’ pofta nebuna de idei viabile si proiecte de bricolat cu cap. Cred ca pina la 30 iti pare rau ca nu te-a sunat mai multa lume de ziua ta. Dupa – e bine sa te sune doar aia care vrei tu. Si mai ales aia care nu te-au bagat in categoria „de felicitat doar pentru ca s-au nascut”. Eu am de-astia si imi pare oarecum rau despre ei. Oameni putini, restul – populatie. Convingerea ca tot ce am experimentat pina acum m-a imbogatit cu experiente utile. Un regert sau doua, pe care nici macar sub pres nu le mai gasesc.

Tentat sa spun „nu ma simt de 32”. Ma bucur de aproximativ aceleasi lucruri ca acum 10 ani. Poate mai precaut? Poate mai inginer? Poate, dar foarte putin „mai”. Mai intelept, desigur. Mai consecvent in anumite privinte, la fel de nabadaios in altele. Mi se uraste cu binele exact ca in „prima tinerete”. Intru in 33 convins ca va fi un an plin din toate punctele de vedere. Poate am sa scriu o carte. Poate voi incepe sa impartasesc programatic din experienta de pina acum. Poate voi porni citeva proiecte noi, majoritatea online. Si unul mic si sigur dolofan, off line. Poate-mi iau carnet? Nu, stau prost cu nervii. Sigur nu ma mut, abia am zugravit. Poate reusesc sa pun cap la cap teoriile despre branding-ul de angajator si le verific si viabilitatea. Sigur imi iau o chitara anul asta. Si invat un program de editare video. Asta musai.

Poate ma intorc in Pro. In definitiv, e singurul loc in care s-au intimplat cu adevarat multe dintre lucrurile pe care le-am pus la cale. Da’ e greu sa te intorci acolo dupa ce ai plecat de capul tau, fara sa le spui de ce. Poate ma apuc serios de treburi cu fratello, care tocmai a devenit si el foarte independent. Poate. Poate ca in anul 33 o sa reusesc sa citesc si sa scriu mai mult. Pina anul asta eram convins ca voi scrie cu folos abia dupa 60. Intre timp ajung sa cred ca, de fapt, treaba asta cu scrisul are si ea virstele ei.