Posturi cu tagurile: "televiziune"

Cind imitatia proasta uriteste. Rau. via Tiribonflax.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=UBKbgEO1oPY]

Uitindu-ma la cele doua imagini de mai jos, nu pot sa cred decit ca grafica si copy-ul de la Pro fie lucreaza in orase diferite si n-au mail, fie n-au invatat dupa aceleasi carti de gramatica si punctuatie a limbii romane. Nea Andi, ce mai faci? In care „nea Andi” e intr-un mare vocativ si cere o mare virgula, ca aceea pe care colegii „carturari” (parca asa le zice Shogunu’, nespa?) ori au uitat s-o puna cu rosu in brief, ori au omis-o cu buna stiinta, ca sa te puna pe matale in dificultate. Asta ca sa nu mai zicem si ca declaratia de amor plinge dupa un semn de exclamare la sfirsit, pe care nici macar (ob)literatii nu l-au mai bagat in seama.

Doamna Silvia Dumitrescu, oare in atita amar de timp n-a reusit nimeni sa va explice difrenta dintre jazz si o balmajeala ingalata, asezonata cu inflexiuni de bodega, „miscare scenica” de nunta la periferia Petrilei, vestimentatie Obor si machiaj de talcioc?

Din pacate inca nu gasesc pe nicaieri noua serie de spoturi BRD avindu-i ca protagonisti pe deja traditionalii (sau cam prea utilizatii?) vectori de imagine Nadia, Hagi, Nastase. Vad un spot cu Hagi incercind sa ia o cutie aflata mult prea sus pentru Inaltimea Sa. Oamenii din supermarket dau navala sa-l ajute, alearga catre el cu fete extaziate ca-i pot fi de folos lui, Regelui. Apoi vad un alt spot cu Nadia intrind intr-un salon de coafura, cum „stilistele” lasa orice, abandoneaza clientele cu mult mai putin celebre si se inghesuie s-o serveasca pe ea, perfectiunea insasi. Si mai vad un spot cu Ilie Nastase in restaurant. Ospatarii calca in farfuriile celorlalti clienti, le pun tocanita in cap si le varsa frapiera pe chelie in goana isterica pentru un loc mai aproape de inima vrajitorului cu racheta, pentru un „baiete!” aruncat de emblematicul sportiv de geniu.

Oarecum firesc pina acum, nu? Oriunde in lume, celebritatea are prioritate in fata pulimii consumatoare. Cu atit mai mult in Romania, cu atit mai mult fiind vorba de cei trei MARI ambasadori ai brandului national. Numai ca toate astea se intimpla sub un copy care spune ca la BRD poti fi oricine pentru a beneficia de nu stiu ce treburi pe care le ofera ei in perioada asta. Adica oricine, intelegeti? Asta dupa ce acei oricine din spot experimenteaza pe propria piele privilegiile mai mult sau mai putin contondente ale favoritismelor si tratamentelor preferentiale. Ha? Nu vi se pare un pic anapoda?

Zice un om cu capul pe umeri si creier de jurist asezat, netavalit prin marasmul creativ publicitar: „ar fi trebuit sa fie tocmai invers, pe-aia trei sa-i lase cu ochii in soare ca sa se ocupe de vreun neica nimeni. Ca sa vada rumanu ca, uite, BRD isi trateaza clientii la fel, indiferent de ce scrie pe buletin.” Nespa?

Pe Gyuri l-am recunoscut abia spre final, cind se chinuie sa-i explice comisarului sef de ce cadavrul avea urme de pamint, 17 capse de hirtie in degete etc. etc. Horatiu, fiind actor, (sic!) a plesnit-o bine de la prima replica, dar ma astept la si mai mult de la dumnealui. Adaptarile scenariului original spaniol mi se par naturale sau mai putin fortate decit in cazul altor productii de import. Ifrim e cam melodramatic, dar cam asa e si personajul din varianta originala. Pachetul de „dame” e destul de slab, Aylin Cadir improspateaza un pic zona asta. E misto ca Bobonete si Doni fac un fel de personaj-cuplu, se simt toate complicitatile pe care si le-au construit de cind fac „show-time” cu ocazia altor proiecte in care au jucat impreuna (cum ar veni „Tzaca – Paca”).

Pe scurt: promitator. Intuiesc o mina de regizor tinar, mai degraba pasionat de miscarile camerei decit de lucrul cu actorii, dar asta e o meteahna cunoscuta a ultimelor generatii de regizori romani. Pe alocuri n-am reusit sa disting citeva replici, mai ales acolo unde exista si sunet de ambianta (muzica, strada etc.). Nu stiu daca umorul rezervat si un pic mai inteligent decit cel din serialele Pro de pina acum va reusi sa ajunga unde trebuie si la citi ar fi nevoie.MI-e teama ca nu duminica si nu la 20:30, dar asta nu inseamna ca e musai sa ramina acolo.

Din decoruri, locatii si cast inteleg ca UPA („Cu un pas inainte”) e un proiect inchis cel putin pentru o vreme.

• cre’ ca Badea ar fi un tinar blogger incepator perfect daca luam in calcul ca reuseste sa vorbeasca zeci de minute fara sa spuna nimic;
• la Capatos au adus public in platou (bravo, ti-am zis?), mi se pare ca trupa suna ceva mai bine, e mai mult spatiu. I-au schimbat si logo-ul. Inainte era urit. Acum e oribil si ilizibil. Tot acolo am mai vazut o chestie vomitiva „regizata” de Chisu la el in casa, pe vremea cind Miaiela facea parte din colectia lui de plante decorative. Horror.
• ma bucur din nou de lucruri simple, aseara am facut varza calita; ingrediente putine, simfonie olfactiva decenta and a whole lotta love…
• concursul (patratul rosu din stinga) continua pe bune, asa ca nu ma lasati cu negresele nelivrate!

Ce faci cind esti o femeie de 40 care arata senzational, esti una dintre cele doua vedete nationale care ar putea vinde orice, ai o tara intreaga la picioare, iar acasa ti se spune zilnic ca esti grasa si urita? Te dezbraci cit mai des, cit mai mult si cit mai public, te incurci cu un pitigoi de douazeci si ceva care iti spune in fiecare clipa ca esti frumoasa si ca te iubeste si ai grija sa te gaseasca…cerbul si primarul din localitate in camera de hotel, cu zburatorul imberb. Povestea pe larg, pentru pasionati, probabil in curind prin ziarele „de specialitate”.

Sint foarte curios si nerabdator sa vad cum va arata proiectul asta. Din trailer ar trebui sa ma astept la o chestie misto, dar mi-am mai luat tepe de-astea. Ce stiu sigur este ca „Los Hombres de Paco”, formatul original ce sta la baza seriei de la Pro TV, s-a bucurat de succes atit pe teritoriile din America Latina, cit si in alte parti unde a fost produs. L-am vazut si in Grecia pe unul dintre canalele nationale. Am studiat formatul cu mai multa vreme in urma, am vazut chiar citeva episoade din seria originala si sint convins ca Gyuri este o alegere mai mult decit potrivita pentru partitura entuziastului Paco. Mai garantez pentru Gheorghe Ifrim in rolul politaiului prost de bubuie si sint sigur ca va veti bucura toti sa-l reintilniti pe Horatiu Malaele in rolul sefului sectiei si al socrului personajului interpretat de Gyuri. Asta daca au fost pastrate increngaturile (la ei, la scenaristi, se cheama „treatments”) din formatul original.

Ce nu mi-a placut in varianta originala si sper din tot sufletul ca echipa de la Buftea sa fi rezolvat: planul secund al povestii, cel in care apar personajele feminine (sotii, prietene, soacre etc.) care mi s-a parut pur si simplu trenant si cam insipid. Daca in scenele „din teren” cele trei personaje centrale reusesc sa te faca sa rizi in hohote, in planul asta despre care zic parca m-a gidilat telecomanda in palma. In fine, nu ma iau doar dupa trailer ca sa ma astept la o productie ingrijita si destul de costisitoare. M-as bucura sincer sa beneficieze de o decizie de programare buna, adica late prime time sau inceput de late fringe luni – joi si sa nu ne trezim cu el izolat in weekend ori pe la uns’pe jumate noaptea. Succes!

• m-am trezit ieri cu Caiac si Mavriche Mavrichie, ma culc azi auzind tot despre ei;

• Calinic nu era doar securist, bigotele din blocul in care mi-am petrecut copilaria ziceau ca „deschide cartea”, whatever that meant;

• Cristina Topescu imbatrineste frumos;

• cre’ ca piticu’ ala negru de la Dinamo s-ar bucura sa aiba acum ceaslovul pe care-l aveam eu in geanta in 2004 si pe care scria cu marker verde „Chiliman”;

• ma dau in vint dupa interpusii care dau din plisc in contul indivizilor care nu-si arata fizicul pe la procese, demolari sau alte intimplari faine care-i vizeaza;

• pentru Prima TV, 27 august inseamna „plin sezon” la M-am aia;

• in Bucuresti inca se circula cit de cit uman, semn ca aia care au ratat sezonul la gunoaie pe litoralul romanesc,sint inca prin Bulgaria, Grecia, Turcia etc.; City Challenge s-a terminat de duminica, miercuri inca se mai dezafecteaza mezamplasu’;

Bai, ce-mi plac americanii! Da, incultii, enervantii, arogantii de americani. Imi place cameleonismul lor congenital in fata camerei de luat vederi sau a aparatului de fotografiat. Oricare ar fi situatia, ca e poza pentru albumul scolii, prima vizita la Niagara sau vreun vox stradal pe cine stie ce tema, americanul face clic si isi ia in serios rolul de persoana publica de ocazie, isi traieste cu dezinvoltura momentul de celebritate. Poti sa-l intrebi doar cit poarta la pantof sau sa-l opresti pe strada ca sa-i fotografiezi inscriptia de pe tricou, isi va hrani dorinta ascunsa de a fi macar cinci secunde vedeta.

Noi sinem conformisti, noi trebuie sa ne controlam fiecare fibra musculara si fiecare milimetru din aerul ce ne inconjoara. Noi sintem tributari stramosescului „sa nu te faci de ris!” Ne tragem spontaneitatea in fata cemerei de la Sanda Taranu si Delia Budeanu chiar daca filmam citeva imagini la ziua unui prieten. A vorbi unei lentile este cea mai buna ocazie pentru a deveni festivisti, complicati, pentru a ne studia replicile si a gasi cele mai bizare formulari cu putinta. Sint celebre filmuletele in care un individ explica o inundatie ca pe un experiment atomic sau in care un altul povesteste despre conditiile de viata din puscarie in termeni aproape stiintifici.

Mai hilar este ca, dincolo de toate aceste dizabilitati si deraieri de la firesc, intotdeauna credem ca sintem mai buni si ca am fi putut avea o prestatie superioara in comparatie cu cel aflat in fata aparatului de filmat. Din exteriorul cadrului, sfaturile si sugestiile experte curg duium, stim exact ce am spune, ce gesturi ne-ar sublinia spusele in mod elegant, cit de usor ne-am face intelesi, cit de tare ne-ar iubi publicul. Cind a pornit camera, uitam tot.