DAN CHISU – THE SUGAR DADDY

vineri, 15 august, 2008 la 8:41 am

Fetelor, faptul ca papusica pe care a agatat-o nenea Chisu cu un kil de zahar in primul spot Margaritar (dintr-o serie, se pare) poarta pijama si vine dinspre un subinteles dormitor in al doilea spot (cel actual) nu inseamna ca musai nenea s-a si insurat cu pisi. Conceptual, data fiind natura produsului, mi-e teama ca personajul n-a sesizat subtila malitiozitate a creativilor.

SI EU AM TINUT CU GALATA

joi, 14 august, 2008 la 1:30 am

Cum o fi sa traiesti cu impresia ca ai un copil genial, despre care dupa citiva ani afli ca, de fapt, e cretin? Cum o fi sa traiesti toata viata cu speranta ca intr-o zi n-o sa mai fie cretin si sa vezi un semn de insanatosire de fiecare data cind se opreste din dat capete-n zid si zice scurt: „U!”? Pentru parintii care inca-l mai folosesc pe Bau-Bau in educatia progeniturilor: „Maninca-ti morcovii, ca o sa ajungi ca Steaua!” Si multe multumiri antenei, care in primele treisp’e minute mi-a oferit un sunet incintator, fara ambianta de pe stadion, de era sa nu-mi dau seama ca s-au marcat doua goluri. Nu in ultimul rind, felicitari gradenei cu maimute urlatoare despuiate, aflate intr-un contrast minunat cu vestitul stil Cimbom. Televiziunea turca a transmis fix trei cadre cu staulul romanesc de pe Ali Sami Yen. Cu doua prea mult.

ALTE JOBURI PENTRU RADU CAZAN

sâmbătă, 9 august, 2008 la 7:47 pm

Propuneri de reconversie profesionala: aprod, cititor de sentinte cu moartea, announcer la gara, voice over la rodeo, crainic de licitatie cu strigare, Cruella Devil in varianta cu travestiti a „dalmatielnilor”, arma sonora pentru fluidizat ambuteiaje sau alte aglomerari de orice fel (oameni, animale, insecte, copaci), coercitiv pentru copii rai, infractori irecuperabili si pacienti ce refuza medicatia, purgativ universal, curativ pentru nimfomanie si/sau priapism. Alte propuneri?

MA DOARE JAY LENO

vineri, 25 iulie, 2008 la 1:12 am

Sint mai bine de trei ani de cind Late Night cu Jay Leno se difuzeaza in Romania si tot atita vreme de cind antena nu a reusit sa-si ia un traducator cit de cit decent pentru bucuria asta de show. Pe vremea cind lucram acolo primeam saptaminal mailuri care se refereau cu naduf la treaba asta sau la subtitrarile de la Top Gear, la fel de proaste ca in primul caz. Nu, poantele contextuale intraductibile nu intrau in supa asta. Era vorba despre dude simple, de limba sau de cultura generala. Am reusit sa-mi atrag dispretul fetelor care se ocupau de traduceri pentru ca mi-am permis sa le forwardez citeva dintre acele mailuri.

Ma uit rar la Jay Leno, anul asta nu stiu daca am vazut trei editii. In seara asta am prins monologul si, desigur, inca o perla demna de traducerile de pe la subtitrari.ro. Zice Jay despre un nou trend in turismul international, programul „Micii Bucatari” in care copiii pot gati pentru parintii lor in bucatariile unor hoteluri. Poanta vine cam asa: „This thing is pretty similar to those programs in China, where they get a lot of children into a big warehouse to make snickers…” Traducerea a venit prompt: „…aduna o multime de copii intr-un depozit unde sint pusi sa faca gustari”.

MI-AM LUAT O PIATRA DE PE INIMA

marți, 22 iulie, 2008 la 12:23 am

Spotul „Tu si Fuborg” mi se pare unul dintre cele mai bengoase si mai reusite din cam tot ce se difuzeaza la momentul asta la TV. Si asta fara sa fiu bautor de bere si cu siguranta fara sa fiu bautor de Tuborg. Pentru cercopitecii care si-ar fi dorit macar o asociere cu „f*t” in spotul respectiv, numai respect. Peste bot. Giganfule, nu-fi bafe capul, exfracfia fa infelecfuala e prea felurica penfru a infelege tinefea unei comunicari la care fu nu fe hahaiesfi sa-fi crape six-pack-ul pe care fi-l infrefii prin cluburi de sanafafe ale unor smecheri despre care, infimplafor, fu nu prea nechezi niciodafa. Asa ca, draga cercopitecule, iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa spun ca spotul asta e minunat. Iti multumesc Felicitari ca nu-ti place!

ROMPETROL, 34 DE ANI, ROMANIA

vineri, 11 iulie, 2008 la 9:33 am

Ce-ar trebui sa ma intereseze si sa-mi placa mai mult? Ca Petrom imi scoate ochii cu calitatea lui de mare contribuabil la bugetul de stat, intr-un testimonial trucat, sau ca Rompetrol incearca sa-si schimbe imaginea de mamut nascut in comunism, primenindu-si „cadrele” cu din ce in ce mai multi tineri? Ar trebui sa ma inchin la Petrom pentru ca isi plateste impozitele sugerind ca altii n-o fac sau ar trebui sa admir cheful de distractie si experiment de pe fetele angajatilor-actori ce imbraca armonios o idee foarte simpla ce reuseste sa-mi transmita chiar si mie cit de cool e sa fii tinar specialist la Rompetrol? Sa ma las trisat de un copy scris „ca la stiri”, care incearca sa ma pacaleasca si sa ma umple de uimire in ceea ce priveste cunostintele unor soferache despre privatizare si dimensiunile bugetului pentru invatamint? Sau sa nu ma mai plictisesc privind un spot sincer si foarte muzical din toate punctele de vedere?

MISTOK SHOU

luni, 7 iulie, 2008 la 9:02 pm

Primele 20 de minute. Tristete si penibil pe toata linia. Canadienii stau prost cu umorul si parca Gaita s-a impregnat cu problema asta. Monologul de la inceputul show-ului s-a caznit in van, a fost sec pina la deshidratare. Coechipierul prazuliu (parca lucra cu Jugaru intr-o vreme?) are glume groase, slinoase, bune de antena. Productia urla de saracie, platoul arata rau, aplaudacii sint batrini, stirbi, uriti si rurali, din stocurile permanente ale celor patru televiziuni intr-una singura. In prima parte, pe crawl au curs SMS-uri la misto, scrise de vreun „scenarist” transferat de la rubrica „decese”. Madalin Voicu – nimic nou.

SE INTOARCE GAITA

vineri, 4 iulie, 2008 la 6:42 pm

Nu mai e o noutate. Numai ca acum citeva luni, cind i-am redescoperit vechile dume pe YT, mi-am pus intrebarea: oare daca ar repeta cineva astazi aceleasi experimente stradale, rezultatele ar fi aceleasi? Poate ca societatea romaneasca a mai evoluat pe ici-colo in astia cinsprezece ani care au trecut de la vox-urile lui Gaita, mai ales la capitole gen „acte sexuale”, „orgasm”, „erectie” sau „sucuri gastrice”. Sint aproape sigur, insa, ca mai sint o gramada de alte posibile subiecte care au ramas neschimbate la capitolul „ce isi asuma un roman ca inseamna un cuvint despre n-are nici cea mai vaga idee”.

MIAIELA REGISOAREA

joi, 3 iulie, 2008 la 10:31 am

N-as fi crezut in ruptul capului ca unul dintre cei mai gomosi, mai pretentiosi si mai dificili muzicieni mioritici, l-am numit aici pe Dan Teodorescu (Taxi), va imbratisa vreodata compromisul cu atita ardoare si devotament. Din punct de vedere muzical, „The Wizdiz Song” e o glumita pe care sint in stare s-o inteleg. O jucarie de vara in care cei care stiu ce cinta Taxi in mod obisnuit ar putea sa identifice si bascalie la adresa aprozarului muzical dance international, si kitch in doze controlate, dar si usurinta unor baieti cititi intr-ale muzicii de a aborda un gen de care sint cu totul straini. De admirat umorul de limbaj si accentul absolut inspirat, treburi pe care Teodorescu le-a mai jonglat si cu alte ocazii (SUA-UE sau Americanofonia).

MARINA MAI VREA UN PIC

joi, 26 iunie, 2008 la 7:26 pm

L-am vazut mai devreme pe bardul Socaciu la inutila emisie a Mihaelei Tatu si mi-am adus aminte de niste lugubre zvonuri teveriste care mi-au ajuns in urechi in urma cu mai multa vreme. Ei bine, odata cu plecare „Surprizelor”, cel mai trist, cel mai dezgustator si cel mai rapanos simbol al televiziunii care suge de la trei tite se vrea simbata in prime time. Da, nevasta socaciului, membru marcant al C.A. al institutiei in cauza, nimeni alta decit Marina Almasan. Dar „se vrea” este aici o figura de stil. Oamenii din tvr spun ca adevarata mama a penibilului cotcodaceste in stilul caracteristic subliniind de fiecare data ca babanul slot de simbata seara i se cuvine si, mai mult, ca este singura „vedeta” a televiziunii nationale care ar putea sa preia mostenirea pretentioasa a Andreei Marin. Nu cred ca sint singurul telespectator caruia i se face gura punga de fiecare data cind da cu telecomanda peste micuta enervanta, asa ca am putea sa cream un grup de actiune, sa vorbim la National Geographic si s-o mutam. La zoo.