Posturi cu tagurile: "muzica"

Blogbrowsing m-a proiectat astazi catre blogul lui Hawkeye11, un oradean care mi-a trezit nostalgia anilor in care vedeam M*A*S*H rizind in hohote la majoritatea episoadelor si injurind, intr-o proportie egala, imbecilismul razboiului din Vietnam in particular si al sistemelor militare in general. Gasiti la el trei variante ale temei principale din soundtrack si alte citeva, mai jos.

Keren Ann & Bardi Johannson

Ahmad Jamal

Si inca patru, si mai jos.

Probabil ca mi s-a nazarit, dar tot auzind a doua piesa aproape zilnic, la radio, simt asa, niste asemanari ca niste furnicaturi in lobby-i urechilor.. Ori timpanele mele se scorojesc, ori exista pe bune asemanari intre cele doua.

Prima, Big Brown Eyes, facuta de Moga acum citeva luni bune pentru Catalin, megastarul (sic! nimic din ce au facut pentru baiatul asta plin de talent nu l-a propulsat la nivelul titlului, notorietatea lui inca mesteca din vremurile in care aparea in concurs) primului sezon.

A doua a fost lansata in octombrie 2007 si ii apartine lui Ian Oliver, un DJ german, lansat pe la inceputul anilor 2000. Piesa asta pare a fi prima lui treaba serioasa, care depasaste granitele tarii sale de origine. Un amanunt destul de interesant, zic eu: piesa porata titlul „Bucovina”. Dar, din nou, poate fi doar paranoia mea.

Desigur, sint tempo-uri diferite, multe note schimbate, dar din punctul meu de auzire au cel putin un „aer” similar.

Nu stiu cine, ce, de unde si cind. Am gasit-o azi-noapte si m-a fermecat cu acuratetea sincronizarii, bogatia sunetelor si originalitatea lucrarii in sine. La mine e in premiera, daca voi stiti mai multe, nu ma lasati sa mor prost.

Later: am luat-o peste bot de la unu’ chel, cu ochelari, Bugean. Search „animusic” pe YouTube.

Nu stiu daca va mai amintiti clipurile de mai jos sau daca le mai recunoasteti pe toate fara cartonul urit si flicker-it de la „Super Channel”. Cert este ca majoritatea titlurilor astora apar destul de des in discutiile despre 1990. Probabil ca muzica „la liber” a fost unul dintre cele mai placute dusuri cu care incercam sa ne spalam de comunism. Macar pe la exterior daca pe dinauntru inca purtam virusul. Enjoy!

A fost din nou Craciun, deci sezonul in care Hrusca da piatra la o parte si iese din pestera pentru inca un turneu. Tot vazind spotul Cosmote despre care chiar nu am chef sa mai zic nimic, mi-am dat seama ca intre morosanul suedez si Rolling Stones exista o asemanare izbitoare: in timp ce Stones nu si-au schimbat componenta de zeci de ani, Hrusca nu si-a innoit repertoriul de tot atita timp.

Cred ca este cel mai bine scris si mai „politically correct” album al Parazitilor. Are vorbele mai bine legate decit oricare alt album de pina acum, insight social mai corect decit in trecut, umor mai fin, mai „lucrat”. Io i-as zice „maturitate”. Plus featuring-uri bune de tot, good stuff. Mai putin treaba de la final, cu avortonu’ agitator. Nici nu stiu cum sa-i zic, da’ e proasta si miroase urit. Asa ca dau skip. In rest – thumbs up de la piesa o1 pina la 20.

Stiu. Se vor gasi (probabil s-au gasit deja) o multime care vor spune ca Mme Parghel a luat-o razna, ca s-a prostit la…a doua tinerete si ca este inadmisibil ca un muzician de talia ei sa faca asta. Si i-am amintit aici pe unii ascultatori de jazz care nu pot concepe disponibilitatile variate si glisajele mai „funky” pe care un artist adevarat le poate experimenta din cind in cind. Iata despre ce vorbesc:

S-ar fi cuvenit, poate, sa va las piesa asta in Ajun, in loc de sms-ul cu „fie ca Sfintele sa v-o aduca pe Madonna drept vecina” and so on so forth. Numai ca am venit greu de la Oradea si am plecat abrupt in alta directie. Asa ca ma intorc catre voi, de la care am primit sau n-am primit mesaje si felicitari, cu o colinda cam tirzie dar pe care sint convins ca o veti asculta chiar daca, intre timp, v-ati desfacut cadourile si-ati bagat burtile in criza de timp :D. Merry After Christmas!

Am descoperit asta facind niste calcule simple, cind m-am prezentat saptamina trecuta unor francezi. L-am scos pe Octavian Ursulescu din competitie pentru ca el oricum intra la categoria „eterni” si calculele mele nu se refereau la „prezentatori”. Deci ma duc pina in ’99, cind cred ca eram singurul MC „rezident” intr-un club din Bucuresti, adica pompam in fiecare vineri si, uneori simbata. Clubul – de inspiratie cubaneza, detinut de doi francezi, „La Taverne de Havana”, pe Tunari. Canapele imbracate in postav de camuflaj, butoaie Texaco pe post de stative pentru animatoare, societatea care astazi e de gasit prin bamboo, gaia etc. Fotbalisti, copii de fotbalisti, impresari de fotbalisti, boarfe de fotbalisti….lume aleasa… DJ-ii se tot schimbau, cel mai bine am lucrat cu Pionu’ (pe care l-am intilnit acum vreo doi ani in avangarda lui Lee Burridge, in Mania) si cu legendarul Charlie, care n-a stat prea mult.

Ce faceam pe-atunci?