Posturi cu tagurile: "fotografie"

El e Borat. Adevăratul stăpân şi administrator cu drepturi de viaţă şi de crănţăneală al tuturor minunăţiilor despre care o să vă tot scriu şi arăt zilele-astea. Nu ştiu cum arată o pisică olandeză, dar el fiind primul reprezentant pe care-l întâlnesc, îmi asum libertatea de a-l la pe el drept etalon: mare, musculos, cu personalitate puternică şi foarte ocupat, în general.

Ia să vedem nişte experţi la treabă.Ce e în neregulă în imaginea de mai jos? Amănunte ajutătoare: paharul se află pe braţul unui podeţ din spatele casei în care stau eu acum. Podeţul e peste un iaz care zici că e desenat într-o carte de poveşti. Olandeze. Pe sub pod trec răţuşte mici, negre, care scot sunete fireşti, de răţuşte negre. Pe malul lacului nu sunt file, e doar loc de plimbat cu sau fără câini. Ei? V-aţi prins ca e în neregulă cu poza asta?

Dizzy e acea pisică mulţumită căreia am trecut de la stadiul de „definitely dog lover” la acela flexibil, al unui „also cats tollerant”. Asta pentru că Dizzy e o pisică foarte cumsecade, care miroase a copil mic şi e cuminte ca o fată mare. O Lady în adevăratul sens al cuvântului. Şi, da, o frumoasă :)

Ca să nu ne dezminţim din poziţia celui menit să vadă mâncarea cu totul altfel prin obiectivul aparatului foto decât cu ochiul liber. Fără „preparaţii” de vreun fel, mai întâi vişine în pomul de la Hanul Dogarilor, din 2 Mai, apoi pepene în curte la Moti, tot în 2 Mai, unde naşii mai pas o săptămână de concediu, mai apoi zmeură din tufa mamei soacre, în chiar curtea dumisale, la Constanţa. Poftă mare!

Cred că plaja este unul dintre cele mai îmbietoare locuri de făcut poze. Lumina, vântul, contrastele, spaţiul deschis, culorile naturale de piele expusă la soare, murdărită de nisip, stropită cu apă de mare… Prin obiectiv, vezi totul pînă în detaliu, furi cute şi gesturi fără să se sinchisească nimeni.

Cine sunt Maria şi Virgil ştiţi doar câţiva dintre voi, cei care veniţi mai des pe-aici. Pentru cei care nu ştiu cine sunt ei, ar fi irelevant să le explic. Aşa cum ei înşişi sunt nişte irelevanţi, în general :) Numai că de data asta le-am dechis pofta de experiment. Au făcut şi ei plăcinta despre care tomai v-am povestit. Oarecum în paralel cu mine, doar că, desigur, ei au făcut poze mai frumoase, dar le-a luat şi mai mult timp toată treaba. Diferenţe mici la ingredinente, cum ar fi înlocuirea peştelui afumat cu un file proaspăt de pangasius. Şi da, ei n-au dat ardeiul pe răzătoare, ca mine, deci a lor n-a ieşit iute ca pentru Talpa Iadului, ca a mea. Câteva imagini, mai jos. Bravo, băi, irelevanţilor! Să mai comitem şi să le facem şi altora poftă de acţiune.

Tocmai mă gândeam într-o dungă şi încercam să-mi dau seama unde se mai poate mânca decent în Vamă şi zău că nu găseam nici măcar un colţ de care să-mi aduc aminte cu gâdilici printre papile. În ultimii ani, în rarele ocazii cu care am mai ajuns în zonă, am mâncat doar în 2 Mai, la nudi bar, foarte rar la Dinamo şi doar de câteva ori într-un fund de curte, câte-un borş nesimţit.

Şi vine frăţia lui, @tudosiei, cu o poveste scurtă şi colorată, de la un hal de cherhana amărâtă, chiar la începutul Vămii, cum vii dinspre 2 Mai. Cică plită din fier-beton sau ce mama peştilor o fi aia, pretenţii ioc, dar peşti de toate naţiile fripţi făr fasoane, cu un strop de sare şi doi de ulei. Nu mă hazardez în amănunte pînă nu verific în persoană, dar ceva poze tot am primit de la jupân Marius. După cum urmează. (Dacă o ştie cineva de mai multă vreme, poate să lase o vorbă aici, poate ceva mai mult de „păi io o ştiu p’aia de zece ani!”)

Nu, chiar nu m-am blocat obsesiv într-o singură combinaţie. Problema e că imaginile de data trecută au deschis apetitul hoardelor păgâne pe care le-am hrănit weekendul trecut. Aşa că iar cartofi noi, iar rozmarin, iar ceapă roşie şi oţet aromatizat. Varianta este exact cea de data trecută, doar ingredientele nu sunt chiar aceleaşi :) Nici bucătăria, nici cuptorul, nici curtea şi nici soarele.

V-am zis că eu cred că, printre multe alte superlative negative, noi avem şi cele mai urâte şi mai proaste graffiti-uri din lume? Pe Strada Arthur Verona, din Bucureşti, sunt câteva măzgăleli care au darul de a-mi atrage atenţia de fiecare dată când trec pe-acolo. Mai jos, câteva dintre ele. Cred că, de fapt, mai degrabă mă atrag culorile multe pe care zidul le schimbă la fiecare centimetru.

O coincidenţă fericită. În faţă la Cărtureşti. Desigur, doar dacă priveşti din unghiul potrivit. Adică optimist.