Posturi cu tagurile: "consumabile"

Cum freamata conglomeratul organic, cum se lasa el scuturat de fiorii fiecarui gind sau capat de ata pe care ar putea, mai apoi, sa scrie „proiect”… Cum speculeaza imaginatia fulgul firav al ideii, esenta nucleului imaterial ce trebuie sa devina „ceva”… Sovaim, la inceput ne e frica sa-l atingem, sa nu-l topim, sa nu-l stricam, sa nu-l speriem. Cind naste, insa, un dram de perspectiva, parca ne vine mai usor sa-l apucam dintr-un punct. Minuscul, nesigur, dar l-am apucat. De-acolo poate linistit veni  tavalugul. De idei suplimentare, de notite si adnotari, cu sageti, semne de intrebare si puncte ingrosate, „sa nu uiti!”. Sacul de proptele si straturi in care incepi sa-i asiguri picaturii primordiale un incubator in care sa o aperi, dar in care sa-i si lasi spatiu sa se dezvolte. Variante, stersaturi, taieturi, potentiale directii, scormonirea si verificarea asidua a mediului in care, cind va fi trecut de prima copilarie, o vei invata sa mearga singura.

Cred ca o noapte nedormita din cauza unei idei bune nu e niciodata o noapte pierduta. O idee proaspata, daca nu este una criminala sau, in fine, din orice ungher al abjectului, merita oricind o noapte de framintari si perpeliri ale intelectului. Chiar daca abia in zori sau dupa inca o noapte verdictul sta scris in tonuri cenusii: himera. Asta in cazuri fericite, desigur. Pentru ca himerele, prin natura lor perfida, se dau in vint dupa viata buna si prospera in sinea unui bintuit de cariera. Sint idei care nu merita nici macar un minut de reflectie, altora merita sa le dedici o viata. Din fericire, a mea e simpla, iar majoritatea lucrurilor care o vor face puternica imi stau la indemina sau imi sint foarte usor de apropiat.

Contributia noastra culturala in Spania este infinit mai mica decit ecourile culturii spaniole patrunse in constiinta romanasilor si, cu precadere, a romancutelor. Astazi, la Gara de Nord.

Probabil unul dintre cele mai bune lucruri facute pina acum in internetul romanesc de entertainment. Adica o treaba care eu cred ca era mai mult decit necesara. Unde mai pui ca are si menirea discreta de a contrabalansa cit de cit la atributele mai putin placute ale brandului-tata? E posibil ca in jurul Conquiztadorului sa se formeze o comunitate cit de cit inteligenta, ca pulimea tembela sa ve plictisi repede.

Dupa doua zile: destul de multe intrebari aiurea concepute si raspunsuri gresit validate. But it’s still hot.

Baga un HIT MIX! HIT MIX, NU HITLER!!!

Acum citiva ani, intr-o „cupa” din seria asta interminabila cu jurnalisti si/sau politicieni care joaca table, cinta sau maninca hamburgeri si care-mi aduce mereu aminte de „special olympics”, Ponta ii rupea ciolanul si il trimitea in cirje la gimnastica recuperatorie pe unul dintre teleastii in voga ai momentului. S-au facut bancuri pe tema unei aventuale reglari de conturi intre cei doi, accidentul survenind la scurt timp dupa ce victima fusese subiectul unei presupuse relatii cu Daciana Sirbu.

Dupa cum „informeaza” evz, joia trecuta Ponta a jucat din nou fotbal in sala,

Blogbrowsing m-a proiectat astazi catre blogul lui Hawkeye11, un oradean care mi-a trezit nostalgia anilor in care vedeam M*A*S*H rizind in hohote la majoritatea episoadelor si injurind, intr-o proportie egala, imbecilismul razboiului din Vietnam in particular si al sistemelor militare in general. Gasiti la el trei variante ale temei principale din soundtrack si alte citeva, mai jos.

Keren Ann & Bardi Johannson

Ahmad Jamal

Si inca patru, si mai jos.

Mi-a luat cam mult timp cartea asta. O culegere de marturii despre notiunile aferente perioadei comuniste si efectele lor in constiinta bucurestenilor poate parea o carte de citit in tren, la o calatorie mai lunga, un fel de volum de vacanta. Structura ei foarte fragmentata si diferenta uneori diametral opusa dintre punctele de vedere ar fi trebuit sa o faca si mai usor de citit. Numai ca doua lucruri mi-au prelungit perioada de timp petrecuta alaturi de ea. Unul ar fi desele incursiuni in propriile amintiri despre aceleasi simboluri si concepte, paralele celor citite. Sint foarte multe capitole pe care nu era musai sa locuiesti in Bucuresti pentru a le trai pe propria piele. Al doilea motiv a fost, cu siguranta, caracterul dezlinat si neingrijit al lucrarii, in primul rind din punct de vedere al sintetizarii informatiilor, apoi din cel privind diversitatea si capacitatile memorialistice ale intervievatilor. Consider acest al doilea motiv drept generator de plictiseala, avind ca rezultat abandonarea temporara si repetata a cartii.

Despre primul motiv as putea scrie capitole intregi, asa cum fiecare dintre voi este imposibil sa nu-si aminteasca, macar ca prin ceata, de ratii, cartele, cozi, Europa Libera, Cintarea Romaniei, Omagiu, pionieri, soimi, doua ore de program, vecini turnatori, copii de stabi securisti si asa mai departe. Dar tocmai pentru ca fiecare isi are propriile amintiri, nu vad aici rostul unor asemenea incursiuni. Exista site-uri si bloguri dedicate acestui subiect si chiar cred in avantajele caracterului colectiv al unei astfel de culegeri, fie ea online sau tiparita. Din acest punct de vedere, „Anii 80 si bucurestenii” incearca sa acopere o zona cit mai larga de puncte de vedere. Sint interviuri cu maturi intelectuali, cu maturi mai dinspre talpa, tineri cu amintiri proprii sau preluate de la maturi, ba chiar si ceva „cadre” care au trait anii ’80 prin prisma absolvenilor scolii de partid.

Va spuneam acum citeva zile ca imi scrisese ontanul si, cu acea ocazie, analizam putin dilema in care probabil ca se aflasera „fetele” inainte de trimite cartonasul ivoriu cu banda tricolora. Ei bine, alaltaieri scot din cutiuta postala un plic alb, netrecut prin circuitul stampilistic si filatelic SOVin, un plic pe care nu scrie nimic, un plic nelipit, inchis un pic provocator in marginea de la „anchior”. Anonim, cum ar veni. Il apuc precaut, cu doua degete si fac repede o socoteala. In general, asemenea corespondenta poate contine fie vreo invitatie la nu stiu ce casa de rugaciuni (am mai primit, sint pus in garda), fie vreo „somatie” in care mi se cere sa nu mai fumez in buda (da, asta e alta poveste), fie vreo oferta de imprumut de la cine stie ce camatar zonal devenit SRL. Antrax stiam precis ca nu e, nu m-am inteles niciodata prea bine cu speed-erii, am digerat destul de greu putin Manowar, dar atit.

Ca si in cazul ontanului, plicul contine doua elemente. Va spuneam ca urarile sale ne-au parvenit pe 6-7 ianuarie, impreuna cu graficul privind plata impozitelor la bugetul local. De data asta, in plic am descoperit

Probabil ca mi s-a nazarit, dar tot auzind a doua piesa aproape zilnic, la radio, simt asa, niste asemanari ca niste furnicaturi in lobby-i urechilor.. Ori timpanele mele se scorojesc, ori exista pe bune asemanari intre cele doua.

Prima, Big Brown Eyes, facuta de Moga acum citeva luni bune pentru Catalin, megastarul (sic! nimic din ce au facut pentru baiatul asta plin de talent nu l-a propulsat la nivelul titlului, notorietatea lui inca mesteca din vremurile in care aparea in concurs) primului sezon.

A doua a fost lansata in octombrie 2007 si ii apartine lui Ian Oliver, un DJ german, lansat pe la inceputul anilor 2000. Piesa asta pare a fi prima lui treaba serioasa, care depasaste granitele tarii sale de origine. Un amanunt destul de interesant, zic eu: piesa porata titlul „Bucovina”. Dar, din nou, poate fi doar paranoia mea.

Desigur, sint tempo-uri diferite, multe note schimbate, dar din punctul meu de auzire au cel putin un „aer” similar.

Dupa citeva luni in care parca muzica a devenit un pic mai proasta si mai comerciala, inteligenta franco-zeghera isi face simtita prezenta cu adevarat la Radio Deea. Ieri, la 4 si la 5 PM am auzit niste kinda’ stiri. La radio-ul nostru din autoturismul familiei. La 4 au inceput cu o stire locala de la Buzau si au continuat cu informatii relevante tot pentru zona cu pricina.  La 5 s-au concentrat pe Tulcea, Macin si Isaccea, devenita „Isaceea” in gurita rotunjita a mirare apartinind ciripitoarei de la microfon. In ambele buletine, Bucurestiul a fost amintit oarecum tangential, in „datele despre vreme”. Am avut sentimentul ciudat al dezradacinarii, dar starea deplorabila a drumurilor inconfundabil bucurestene m-a ajutat sa-mi revin rapid.

Apropo. Tot ieri, Andrei Zaharescu a debitat cu nonsalanta despre un avion de pasageri, aterizat fortat in orasul canadian Cagliari. Asta la „urmeaza in citeva momente”. Am sperat sa o dreaga in stirea „efectiva”, dar Zaharescu Spagarescu a repetat senin aceeasi duma: „in Canada, la Cagliari”. Desigur, era vorba despre Calgary.