Posturi cu tagurile: "consumabile"

Ma intreb ce Post Mare e asta cu chiftelute de soia, cremvursti de plastic, snitele vegetale sau brinza tofu? Postul romanilor e plin de inlocuitori, de mult blamata soia, de replici sofisticate ale…poftei. Nu postim in adevaratul sens al postului, ci mincam „in loc de carne”. Presupunem intru pocainta si smerenie asa cum ne alintam cu principiul conform caruia doar actul in sine poate fi pacatos, nu pofta sau dorinta. Practicam smerenia cu gindul la carne, iar inlocuitorii devin mijloace de autoflagelare, sacrificii supreme pe altarul credintei.

Si nu doar atit.

Se pare ca a fost incarcata pe YT chiar de catre Emil Lechinteanu, fost component al trupei. Formula de trei, cu Nelu Dumitrescu – tobe, Nutu Olteanu – chitara si voce, Lechinteanu – bas. Imaginile sint mai putin importante, insa mi-am permis sa reeditez varianta originala, care continea ceva capturi de teleshopping. Imaginile sint proaste, sunetul e ok.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=2XB5xtJy35g]

Uite un posibil raspuns la intrebarea „oare de ce n-o sa iasa tara asta prea curind din cacat?” Ma rog, mai am eu niste raspunsuri, da’ pina le reformulez academic, imi piere cheful. De observat descrierea companiei, descrierea jobului, salariul estimat si, mai ales, citi oameni s-au inscris deja. Nota bene: postul se cheama „Marketing si Relatii Clienti Manager” :D.

Ei? Tot nu credeti ca oamenii astia chiar depun eforturi?

Din ce in ce mai ciudate meandrele presei tabloinde cu impact national devastator. Pentru mine, cititor neavizat, macheta de mai sus ar putea duce la concluzii cel putin halucinante. In primul rind, fara sa citesc nimic, ci doar luind seama la poze, e clar ca intre cei doi exista o relatie, poate chiar un conflict, data fiind pozitia duelistica a fotografiilor. Pe cel din stinga nu l-am mai vazut, dar pozitia privilegiata din macheta ma face sa cred ca, de data asta, el este subiectul principal. Deci prima concluzie subconstienta, cu doua variante posibile: fie Andreea Marin a pus-o din nou foarte bine, de data asta cu un medic bazat, fie are ceva de impartit cu un nene care pare a fi medic. Date fiind antecedentele, ambele ipoteze nu pot fi decit motive de bucurie. In primul caz, intelectualii atita vreme ignorati de farmecele divei isi pot vedea tagma razbunata. In a doua varianta, a conflictului, am putea reasufla usurati ca nu va trebui sa inghitim un nou episod al razboiului etern cu Mihaela Radulescu.

Ma bucura nespus setea de cunoastere a generatiilor foarte tinere. Astazi am gasit in cautarile Google fraza din titlu si mi-am imaginat frenezia cu care un copil a incercat sa afle astazi o informatie pretioasa, sa isi elucideze un crimpei de istorie, sa se adape la izvorul cu apa cristalina al motorului de cautare. Dragule si curiosule, sa stii ca militienii aratau aproape la fel ca politienii. Si daca intre timp si-au mai schimbat de citeva ori uniforma, sa stii ca din alte puncte de vedere erau chiar la fel. Marea diferenta este ca multi dintre militieni nu mai sint politieni, ci politruci. Stiai ca pe vremea militienilor, unitatea de masura pentru inteligenta era „tianul”? In felul acesta, mili-tianul putea fi plasat pe treapta cea mai de jos a scalei. Nano si pico nu se aplicau in acest caz. Din pacate nu am reusit sa gasesc pentru tine fotografii reprezentative cu militieni in era lor, dar iti ofer mai jos doua imagini cu fosti reprezentanti ai acestei frumoase bresle.

Gata? S-a lansat? Sint putin confuz pentru ca HMultiplex il are in program de vineri, sapte martie, iar la TVR2 inca mai vedeam simbata noaptea un spot ce se incheia cu „in curind pe ecrane”. Pai daca s-a lansat, inseamna ca, in sfirsit, am si eu voie sa vorbesc despre filmul asta. In sfirsit, da, fi’n’ca e aproape un an de cind l-am vazut. Treaba asta intimplindu-se intr-o formula foarte privata, normal ca nu ar fi fost corect sa imi exprim public parerea.

„Restul e tacere” este un film remarcabil din multe puncte de vedere. Este un film de-a dreptul frumos multumita unei imagini excelente, probabil cea mai buna imagine a unui film romanesc facut vreodata. Nebunia costumelor si tipicariile abundente imi intregesc admiratia pentru productie in sine, pentru un produs migalit si lucrat cu atentie si rabdare chinezeasca. Subiectul este, din nou, foarte angajant, mai ales pentru iubitorii autentici de film, care vad in aceasta arta modalitatea suprema si completa a exprimarii. Tot la acest capitol ma vad obligat sa mentionez prospetimea povestii, rupta complet de simbolurile de care foarte multi s-au saturat. Cred ca, din aceste doua puncte de vedere, filmul lui Nae Caranfil este unic si foarte indraznet in conditiile obiceiurilor actuale de consum cinematografic in Romania. Deloc de neglijat coloana sonora, un liant la fel de atent construit, intr-o concordanta perfecta cu imaginea si scenariul.

Tristetea intervine, insa, la alte doua capitole

Pe Zoso l-am auzit prima oara comparind noul logo Dacia cu un desfacator de capace. Din pacate nu am reusit sa-i gasesc o comparatie mai buna. Este exact ce imi inspira acest design. OK, ideea de blazon poate ca era cam veche, dar problema mea e alta: nu reusesc sa-mi imaginez aceasta noua varianta intr-un „pachet” de corporate ID, nu-l vad replicat pe hirtie. Cit despre izbitoarea asemanare cu obiectul atit de familiar soferilor si nu numai, mi-am permis o mica magarie.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=gXT1Ws5_Pws]

PS: din pacate este al doilea clip pe care Trilulilu il face varza la encodare, asa ca sint nevoit sa folosesc tot YouTube.

Aproape 24,000 de vizualizari in Trilulilu si vreo 21,000 in YouTube. Pina acum. Dar apogeul a trecut, probabil ca in zilele urmatoare vor mai fi ecouri slabe. Spuneam intr-un articol precedent ca filmuletul cu „I Am What I Am” a suflat in pinze celui cu Elena Basescu. O spuneam pentru ca abia dupa linkul catre „Pregatit pentru export” de la Piticu, interesul pentru „Elena” a crescut vertiginos. Asa cum au uitat unii ca e firesc sa se intimple, radioul a aprins chibritul si in media traditionala. Nu am contabilizat nici link-urile (pe majoritatea le puteti vedea in comentariile de la insemnarile care au legatura cu subiectul), nici cite ziare au scris in versiunea hard copy sau online, nici cite dintre televiziuni au difuzat clipul. Celor care au facut-o si care au mai si spus de unde, ce si cum, sa le fie de bine, ca mie mi-a priit ;)  De remarcat eforturile cititoarei mele, Anca ardeleanca, pe linga aceia care ori au uitat sa adauge si sursa, ori au preluat varianta Realitatea TV.

Apropo de televiziuni, doua minore: 1. Am vaga senzatie ca difuzarea clipului in emisia lui Mihai Gadea, postarea lui pe site-ul Antena 3, pe site-ul Jurnalului si linkul din GSP au avut un efect de tip „wag the dog„, adica distragerea atentiei dinspre „I Am What I Am„. 2. Editarea „Elenei” de catre cei de la Realitatea mi s-a parut un gest oarecum deplasat. Una peste alta, pentru mine a fost o experienta mai mult decit interesanta.

Multumesc.

Duhh, vin si eu la spartul tirgului, dupa ce si-a dta toata lumea cu parerea si laudele au curs in cascade: misto campania pre-lansare a albumului semnat de Moga pentru Smiley. Mie cel mai mult mi-a placut fotoliul cu interiorul rosu, spatele alb, taiat pe croma alba, ca si cum testimoniantii cu aipod ar fi iesit ca din nimic atunci cind se intorceau cu fata. Designul asta de fotoliu-alveola nu est enicidecum vreo inventie dar, cu siguranta, este unul dintre cele mai „music related” fotolii din cite exista. Imi aduc aminte de unele aproape identice, aproape sferice, in holul case studentilor din Pitesti. Erau acolo in urma cu vreo 25 de ani. Aveau difuzoare incastrate pe partea interioara a peretilor captusiti cu material textil, de insonorizare, cinectate la pupitrul DJ-ului.

Ei bine, scaunelul asta rotativ este zilele-astea si vedeta colectiei de primavara a Mobexpert. Sigur, din mindria pudica binecunoscuta, pe mesh-urile si panourile din oras nu scrie cu mindrie „l-ati vazut pe You Tube, in spoturile de promovare ale albumului <<In Lipsa Mea>>, al lui Smiley” sau ceva mai scurt, cu acelasi continut. De unde mie-mi rezulta ca ori Mobexpert a ratat un cross-promotion simpatic si bine tintit, ori colaborarea a existat doar pe baza unui mesaj subconstient. Adica: noi n-avem cum sa zicem nimic in spoturi, dar fotoliul sigur va placea si le va ramine in creier consumatorilor. Deci mizati pe imaginea lui in materialele de comunicare pentru colectia de primavara.

Cum? Iar gindesc mai mult decit e cazul? A, voi ziceti ca e o pura intimplare? Ca i-a placut lui Moga fotoliul, l-a cumparat, si-a facut treaba cu el, dupa care s-a trezit Mobexpert ca e rost sa se agate de capitalul de imagine deja creat? Considerati-ma naiv, eu mizez pe primul rationament, acela al colaborarii. Iata si corpul delict, asa cum arata el pe coperta pliantului Mobexpert.