Posturi cu tagurile: "bani"

Bănuiţi şi voi, ca şi mine, că în campaniile electorale se mişcă foarte mulţi bani. Candidaţi care dau bănucu’ la partidul-tatăl ca să fie băgaţi în competiţie, producţie video, tipărituri, consultanţă, presă, televiziune, echipe de lipitori / împrăştietori, mici cadouri/şpăgi electorale, excursii „culturale”, observatori în ziua votului, consumabile şi aşa mai departe. În bugete mai mici sau mai mari, cu bani mai albi sau mai negri, veniţi din surse mai mult sau mai puţin identificabile.

Ajung la concluzia că, de fapt, banul adevărat nu-l fac prestatorii, producătorii şi, în general, toată gaşca pentru care orice scrutin e un revelion. Culmea, banii adevăraţi se varsă tot în buzunarele cîtorva băieţi inteligenţi, de la „centru”. Exemplu la întîmplare: Cam cît poate costa un concert cu un nume mare? Cu tot cu scenotehnică şi trupe de acompaniament, un concert de două ore în aer liber n-are cum să sară de 20-30,000 de euro. În condiţiile unui turneu cu vreo 15-20 de cîntări într-o lună, preţul scade simţitor, spre 15,000 de euro.

Ei bine, bănuiţi cu cît le vînd băieţii deştepţi un astfel de bairam ţuţărilor din „teritoriu”, adică propriilor blambeci care candidează sub acelaşi stindard cu ei?

Bogdan Teodorescu spunea de curind intr-un interviu citeva lucruri foarte corecte despre statutul pe care consultantul de marketing electoral trebuie sa si-l asume in ecuatia campaniei. Pe scurt: consultantul este responsabil de felul in care candidatul recepteaza si intelege sfaturile sau directiile strategice, consultantul cunoaste proportia in care candidatul va decide sa ia in considerare si sa aplice strategiile si mesajele propuse, in dreptul consultantului se vor contabiliza majoritatea motivelor unui esec electoral si esecul in sine. Victoria? Va fi intotdeauna a candidatului. Adaug doar ca toate aceste afirmatii sint complet relevante numai in cazul campaniilor ce au ca scop definit cistigarea competitiei electorale. Asta pentru a face diferenta fata de candidaturile si demersurile ce vizeaza doar cresterea vizibilitatii si afirmarea intentiilor politice pe termen lung ale candidatilor cu sanse mici, demonstrate pina la inceputul campaniei.

Invitat la un seminar cu tema Religion and Politics, tinut la Weatherhead Center for International Affairs al Universitatii Harvard, Kristiano Tabasco a criticat felul in care agentiile de publicitate din Romania inteleg sa faca marketing politic. Proaspatul detinator al pachetului majoritar ARBOevents si-a asumat un demers inedit: acela de a face o campanie electorala la cheie in Romania, urmand sa fie platit doar in cazul succesului si doar pe baza voturilor obtinute: fiecare vot va fi facturat la pretul unei sticle de palinca.

Am incercat sa-mi aduc aminte de cind n-am mai auzit vorbe atit de goale ca acelea din curentul spot RBS si n-am reusit. Poate campania de lansare Millenium sa se fi invirtit in acelasi context irelevant, dar macar aceea arata mai bine. Posibil ca proverbiala zgircenie scotiana sa fi ales o agentie sarmana sau sa fi platit atit de putin, incit o agentie mare a decis sa-si bata joc de ei.

Nu v-am povestit nicioata despre Tibulac, unul dintre cei doi mari parteneri de hacuieli diverse in liceu si, oarecum, in timpul facultatii. Probabil ca, la un moment dat, voi deschide si acea cutie a Pandorei pentru o serie zemoasa de insemnari „din trecut”. Tibulac asta e in Statele Unite de citiva ani, sa tot fie vreo sapte. Acum doi ani, cind ne vazuram la ochi in Romania (si cind am reusit sa bifam intr-o singura noapte un numar record de bodegi pitestene de toate calibrele, esuind lamentabil intr-o spelunca afiliata unei parcari de tiruri turcesti, la o ciorba de burta extrasa parca dintr-un butoi cu deseuri radioactive) mi-a zis o vorba mare:

„Ce? Vin Starbucks in Romania? Tati, da’ aveti bani p’aciulea, nu gluma… Back there, consultantii financiari personali au o vorba. Daca nu te mai descurci prea bine cu banii, inseamna ca ar trebui sa mai renunti la cafelele de la Starbucks!”

De fapt, la asta se reduce, in mare parte, problema finantelor individuale, nu? La cit iti este plapuma de lunga si la cit esti dispus sa tragi de ea. Nu sint neaparat adeptul jocurilor sigure sau al caii batatorite de altii, admir curajul si pe curajosi, ba chiar mi-as dori ca, uneori, protuberantele-mi atirnatoare sa-si dubleze instantaneu dimensiunile atunci cind o cer situatiile-blitz. Poate ca de-aia m-a facut Boncea „conformist” intr-una dintre cele citeva discutii pe care eu le-am crezut sincere si utile pentru propria-mi devenire, poate ca el stia deja asta despre mine.

Nu sint nici macar sustinatorul „masurii in toate”, pentru ca viata buna tine destul de rar cont de cintar si centimetru. Dar parca goana cu capul inainte are gust bun pina pe la 25 de ani. Dupa virsta asta parca trece usor in penibil. E ca un vin ale carui nuante ascunse ajung in creier si persista in mesaj la ceva timp dupa ce ai inghitit licoarea. E bine sa-ntinzi coarda, sa-i testezi tensiunea, sa tragi de ea pina se rupe si te trosneste peste ochi, dar pentru valoarea experientiala ce-ti va servi data viitoare, cind vei sti deja unde se afla limita si ce trebuie sa faci ca sa nu ti-o furi din nou. De data asta prosteste.

Ca tot si-au schimbat palaria, ba pardon, au schimbat galentii pe kilt si de-acum vor imprumuta organic din proverbiala avaritie a scotienilor. Probabil ca se pregateau de multa vreme pentru asa ceva, din moment ce, daca la un ghiseu ABN vrei sa depui niste bani in propriul cont sau sa faci alte operatiuni cu propriile instrumente achizitionate de la ei, esti obligat sa platesti un comision de cinci lei. Daca, insa, faci aceleasi operatiuni prin CEC in acelasi cont ABN, ei bine, nu platesti comision. pam-pam!

Pe cuvintul meu de onoare ca marketingul de produse media mi se pare in continuare cel mai provocator si mai frumos dintre toate directiile pe care isi poate purta pasii un specialist din acest domeniu. Dintre toate, radioul cred ca ramine regina stupului. Am gustat din mierea asta intr-o vreme cind prin zona stiinta doar se itea pe la colturi si inspiratia ne diferentia hotaritor, o vreme cind batalia in FM era mult mai apriga decit acum, probabil invers proportionala cu virsta lui. Si daca eu ma refer la sfirsitul anilor ’90, cind animatorul de radio inca mai avea voie sa fie inteligent chiar daca nu facea „matinal”, prima perioada de FM, aceea dintre ’90 si ’97-’98, fusese de zeci de ori mai frumoasa. Si mai saraca, e adevarat.

Noul proiect radio de la Intact a mincat frecventele din tara ale Romanic FM, dar asta nu inseamna ca batrinul si bonomul de pe 101.9 isi pierde din farmec. Ramine in Bucuresti si pe romanticfm.ro, ba chiar respecta bunele practici ale marketingului de media si fructifica un fapt, destul de neplacut in esenta, intr-un pretext de relansare. „Let’s twist again” este platforma sub care Romantic FM se muta din „gold” in „si mai gold”, cu un accent pronuntat pe muzica anilor ’50-’60. Mai mult, campania naste un fratior mai mic, cu emisie exclusiv online: Romantic Twist. Il ascult acum si suna incintator.

Sint multi ani de cind Romantic coaguleaza un public mai mult decit pretios pentru advertiseri si de cind toate statiile de top se gindesc cu teama ca, la un moment dat, va intra pe bune in batalia pentru bugete. Nu stiu daca povestile cu Voiculescu sunind la radio sa ceara Angela Similea sau Mirabela Dauer in playlist pentru ca e cu niste prieteni sint doar birfe de Intact. Insa am convingerea ca, pe mina unor oameni dibaci neobstructionati de toane si „because I say so”, la Romantic ar putea intra niste bugete premium mai mult decit tentante.

Mai jos, trei jingle-uri pe care, din ratiuni de spatiu, le-am montat impreuna. Eu le-as fi pus alte voci, mai „americane” si din punct de vedere al timbrului, si din acela al pronuntiei.

Ca sa nu raminem doar la informatii romantate si poze cu animale acvatice in diverse ipostaze. Itinerariu: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Agios Konstantinos – feribot direct in Agios Georgios. Exista si varianta Salonic – Glyfa – feribot la Agiokampos – drum cu destule serpentine, vreo doua ore pina in Agios Georgios. Daca alegeti varianta cu avionul, de la Atena mergeti probabil vreo doua-trei ore catre Chalkida – treceti in Evia pe pod, dupa care mergeti vreo patru ore un drum cu multe curbe si serpentine catre Agios Georgios, via Loutra Edipsos. In afara de varianta cu masina inchiriata, n-am habar cu ce altceva puteti ajunge pe partea asta.

Hai ca mai venim de-acasa… Dupa enormitatile de-acum citeva saptamini, Gandul (imi suna a „Ghandi”) spune mai documentat despre costuri de campanie electorala ceva mai aproape de adevar. Asta pentru ca, spre deosebire de stirile TV amintite mai sus, ziarul isi lucreaza articolul cu ajutorul citorva dintre cei implicati pe bune in consultanta de marketing politic si electoral.

Citeva completari sau sublinieri, ca-mi place subiectul:

• la nivel de colegiu, investitiile clasice in mass-media vor fi vax albina, bani aruncati pe geam; adica spoturile TV, machetele publicitare de presa, spoturile audio, dupa ce ca vor costa un purcoi de bani (productie si difuzare), vor avea o relevanta minima pentru alegatori. Panourile stradale si mesh-urile vor hrani dorinta nemarturisita a onor candidatilor de a-si vedea pozele in marimi supranaturale si…cam atit. Localele au demonstrat (din nou) ca romanii nu voteaza nici poze, nici filmulete. Demersul publicitar si mai ales acela stradal va conta cel mult in cazul candidatilor parasutati in colegii unde nu-i stie nimeni, dar nu de data asta, ci pentru eventualele candidaturi din 2012, 2016, 2020 etc.

Aflu cu stupoare de la Stiri ca o luna de consultanta in marketing electoral costa sase mii de euro. In fraza urmatoare mai aflu si ca o campanie electorala de sector de Bucuresti costa cu totul aproximativ cincizeci de mii de euro. Fiti amabili, fac si eu o intrebare: s-a hotarit cineva sa sparga piata pentru la toamna si a inceput o campanie de lobby in sensul asta? Si inca una, cascadata: dupa atitea experiente electorale, matura presa romaneasca mai pune botu’ la facturile „obligatorii” trimise de candidati si partide catre Curtea de Conturi? Puah, ce-am mai ris…

Hai ca n-a fost greu si nici nu cred ca a durut foarte tare. Am inchis, in sfirsit, nota de plata a chefului electoral din mai. Fara multe vorbe sau tirguieli, semn ca uneori e bine sa fii rabdator cu traumele clientilor, cu procesele lor de autoevaluare si cu eventualele glisaje de comportament. Refuz sa cred ca rezolvarea a survenit analizei unor eventuale repercusiuni. In definitiv, toti avem „plecarile” noastre, toti trecem prin momente in care avem zeci de argumente pentru propriile gainarii, decizii aberante, respectiv tepe. Daca ne trezim repede si mai avem timp sa ne indreptam gafele, foarte bine. Daca nu putem singuri si avem prin preajma pe cite cineva caruia sa-i permitem sa ne deschida mintea, nu-i nici o rusine. Important este ce ramine cind tragem ultima linie. Daca nu da cu resturi care ne-ar putea inghionti constiinta mai tirziu, probabil ca am procedat corect. Posibil sa nu lasam neaparat o imagine imaculata in urma, dar deja asta este alta poveste.