SĂRBĂTORI „STILATE”

Probabil că e megatare să stai „la casă”. Uneori mă-mpunge tentaţia, muşcă din mine pofta de spaţii predefinite după bunul plac, de ziduri ridicate după traiectoria soarelui, de o bucăţică de curte, de grădină cu ierburi parfumate si rădăcini bogate, de nucul MEU, de hamacul MEU, de mansarda MEA. Pe de altă parte, apar inconvenientele. O casă, adică întreţinere generală la costuri şi eforturi mai mari decît „la bloc”. Adică mutat la căţiva kilometri de oraş, adică la două-trei ore de trafic zilnic în plus, adică trăind de multe ori senzaţia izolării, adică opţiuni reduse la cam tot ce înseamnă socializare, cumpărături uzuale. Adică acceptarea poziţiei celui care „stă departe”.

În Corbeanca sînt multe case standard. Pînă şi mizeria de uşă de intrare, din profile de plastic sau aluminiu cu termopan sau oglindă, e aceeaşi în cazul celor care au cumpărat coşmelii de-a gata. Treci pe străduţele betonate dintre rîndurile de case şi-i vezi pe carcalaci lăfăiţi pe canapele, in living. Mulţi alţii şi-au impus propriul proiect, l-au convins pe Ţînţăreanu că principiile lui „urbanistice” nu sînt valabile chiar în cazul tuturor. Unele dintre astea arată chiar bine, proiectate cu gust, finisate la fel. Altele îţi rup ochiul şi te fac să te întrebi de ce n-au rămas proprietarii lor la bloc.

Iarna, la Corbeanca (şi probabil în mai toate „suburbiile” bucureştilor) e concurs. Cît mai multe beculeţe, de cît mai multe culori, cu cît mai multe variante de sclipicire controlată electronic. Cît mai mulţi Moşi-infractori căţăraţi pe sub streşini, cît mai multe alegorii cu alţi moşi, figurine de ipsos şi chiar animale împăiate. Perdele de becuri, ţurţuri picurători, ghirlande în zeci de culori… Ca-n filme, frăţiile voastre! Ca-n filmele cu americani tîmpiţi, aflaţi într-o permanentă competiţie a maimultului urît şi fără rost. Anul viitor probabil că se vor vinde bine dioramele cu scena ieslei. Icoanele cu leduri par să cadă din topul manelelor vizuale de sezon.

PS: Apropo de titlul însemnării, rog ţoapele care au translatat barbarismul de periferie „stilat” în limba română contemporană pentru a defini astfel o manifestare a stilului să şi-l bage adînc şi cu barbarie acolo unde sînt ele cel mai puţin „stilate”. Indiferent de sex, chiar dacă ţoapele sînt  par defective de masculin.