Nu te mai cred…

luni, 25 august, 2014 la 8:42 pm

…dacă acum câţiva ani de zile ţipai ca din gură de şarpe împotriva corporaţiilor şi lăcomiei patronale, a setei cu care îţi bea resursele şi îţi secătuia energiile, iar azi ai ajuns să-ţi scalezi business-ul „mic, sincer şi util comunităţii” până dincolo de limitele unui proiect pe care să-l poţi controla singur şi pentru care îţi angajezi manageri şi coordonatori de „business unit”. Ai pornit treaba asta făcând tu, cu mâna ta. Acum nu mai faci tu decât pentru camere de luat vederi sau când ţi se îmbolnăvesc angajaţii.

cal

…dacă ai plecat de la patron şi ai pornit singur o treabă potrivită dorinţelor şi capacităţilor tale, fiind convins că vei munci astfel încât să-ţi permiţi să trăieşti mai mult, mai bine, mai des, mai cu sens, dar între timp îţi fuge sângele din obraji când un prieten te invită simplu „să ne vedem la masă, să treceţi pe la noi, să ne vedem într-o sâmbătă, la un pahar de vin”. Tu nu mai ai nici timp şi nici energie şi nici spaţiu de memorie pentru altceva decât ceea ce a ajuns să te conducă şi să decidă pentru tine.

…dacă prima declinare a întreprinderii tale mici şi voioase, gândite pentru un public aparte, bine definit şi selectat e acum doar o amintire ceţoasă a ceea ce ai vrut să faci iniţial. Pentru că, între timp, aloci toate resursele noii formule extinse, în care motorul principal sunt banii, creşterea profitului şi strategiile scalării cantitative.

…dacă acum câţiva ani porneai la drum cu principiile proprii, iar între timp aderi doar la principiile altora pentru că interesele au ajuns să îi dicteze altceva conştiinţei tale.

…dacă la începutul exuberant al drumului tău de independent străluceai de originalitate şi de idei unice, iar între timp ai nevoie să aderi la grupuri, caste, mişcări şi curente doar pentru că asta îţi slujeşte cifrele, marjele, cantităţile etc.

Nu te mai cred pentru că nu mai ştiu cine eşti. Îmi aduc aminte cu bucurie şi cu uşoară mâhnire de energia luminoasă care ţâşnea din tine de fiecare dată când ne auzeam sau ne vedeam, dar azi văd un străin, o amintire a celui pe care l-am îmbrăţişat de atâtea ori ca pe un frate întru idealuri şi misiune. Văd un om obosit, îngrijorat, îngândurat, apăsat de cifrele omniprezente şi parcă hăituit de popriile năluci fabricate cu bună ştiinţă. Văd un om serios, care a uitat să se joace şi care a decis că magia lucrului făcut din convingere proprie şi nu ca să dea bine plus cu minus e doar o fantezie, o poezioară frivolă, demnă de epoci trecute.