Top personal periodic de restaurante – iunie 2014

Hai să facem şi treaba asta. Sigur că nu, nu voi scrie recenzii. Sigur că nu, nu voi povesti la fiecare în parte ce am cerut, ce am văzut la alte mese, ce mi-a plăcut şi cum mi s-a părut baia. Dar pentru că în decursul a două luni, de când m-am întors din Brazilia, am ajuns într-un număr destul de mare de restaurante din Bucureşti şi nu numai, iar multe dintre experienţe au fost cu adevărat memorabile şi demne de „recidivă”, ar fi păcat să nu le ordonez cumva într-o însemnare. Cred că merită să fac asta la fiecare două luni, cu menţiunea că despre experienţele neplăcute pur şi simplu nu voi da detalii, ci voi scrie maximum trei atribute care mie mi se par definitorii pentru experienţa mea în acel loc. Hai să vedem. Azi menţionez toate restaurantele şi „locurilor cu mâncare” din România în care am intrat în lunile aprilie şi mai.

Locul 5. Caru cu bere (Savropoleos 5, Bucureşti). Continuă să mă surprindă în mod plăcut fabrica asta de bani, în care experienţa mesei în sine mai poate fi cu adevărat memorabilă doar pentru străini şi pentru tinerii veniţi în vizită la Bucureşti din oraşele mici, situate la o distanţă mai mare de 100 de kilometri. Bucătăria primitivă, grosieră, de cele mai multe ori sărată în exces, bazată în proporţie importantă pe preparate deja făcute (sau produse în permanenţă, în cantităţişi după metode industriale) şi porţiile uriaşe, aşezate fără cine ştie ce formalităţi pe farfuriile banale contrastează puternic cu un serviciu care de fiecare dată mi s-a părut remarcabil ca atenţie, viteză, nivel intelectual şi lingvistic manifestate de aparatul gigantic de ospătărie de la Car. O dată sau de două ori pe an, „Carul cu bere” poate fi o experienţă utilă pentru un mesean cu expertiză, fie doar şi de dragul observaţiei.

Locul 4. Juice Bar Vama Veche (pe „Magheru”, lângă şuberek, vizavi de „La Clătite”). Îmi voi aminti multă vreme cu mare drag de băiatul ăla înalt, bronzat, cu tricou roşu, cu steagul Turciei. Pâinea lui Dumnezeu. Sau sucul Lui, depinde cum vă slujeşte mai bine. Atâta bunătate, atâta amabilitate, atâta bucurie să-ţi spună despre sucurile lui poaspete şi atâta fericire de viaţă în sine într-un singur suflet de om eu nu am văzut de multă vreme la un român sadea în România. N-avea multe fructe, dar nicio combinaţie nu părea imposibilă sau prea complicată. Şi cu mândrie dădea şi altora şi mai ales copiilor „mostre” din sucurile pe care le făcea pentru clienţii puţini şi răruţi care se opreau în faţa dugheniţei lui. În shot-uri de tărie. „Şi dacă nu vă place sucul, nu trebuie să mi-l plătiţi”, le propunea senin maturilor care se sfiau să guste şi comandau „orbeşte” un pahar întreg. Raritate, zău. Şi de-asta îşi merită locul în topul de azi.

Locul 3. Rue du Pain (Calea Floreasca 111, Bucureşti). Sunt două motive consistente pentru care locul ăsta ajunge în topul lunilor aprilie-mai: croissant-ele şi micul dejun. Când le-am gustat primul croissant, sunetul ăla ireplicabil de foietaj preţios autentic şi aburul obraznic-untos susurat în cerul gurii mi-au spus că în brutăria aia lucrează cel puţin un francez. Şi l-am auzit câteva zile mai târziu, la şapte dimineaţa, prin fereastra de la stradă a bucătăriei, pălăvrind cu veselie printre sunetele de tăvi trântite. Apoi, într-o altă dimineaţă binecuvântată, mi-au mângâiat o jumătate de oră întreaga fiinţă cu două ouă cu şuncă, prăjite exemplar, lângă o mânuţă de salată sfioasă. Brutăria e al naibii de scumpă, baghetele se fac tun în maximum trei ore după ce le cumperi pentru acasă şi vreo trei din cinci fete care vând la vitrine n-au nici urmă de nobleţea pe care un astfel de loc şi clientela lui obişnuită le-ar cam cere din start. Dar vai…croissant-ele! Dar vai…acel mic dejun…

Locul 2. Vacamuuu (Calea Floreasca 111, Bucureşti). A fost primul restaurant bucureştean în care am intrat încă din seara în care m-am întors în România şi mi-a plăcut din mai toate punctele de vedere. Era luni seara şi locul era ticsit de lume. O notă bună din start, nu? Comanda a durat exagerat de mult şi pentru asta am primit un fel de recompensă simbolică dar foarte bine plasată la momentul respectiv. După asta, cotletul de viţel a fost exemplar. Locul în sine e gândit cu ştiinţă multă, cu camere de maturare a cărnii în sala restaurantului, cu măcelăria propriu-zisă în care vezi prin geamuri de sticlă stând la masă şi sorbindu-ţi paharul de vin, cu un meniu destul de complicat pentru nefamiliarizaţi şi cu preţuri aparent mari dacă nu eşti atent la tot ce scrie pe-acolo. Preţurile nu mi se par mari, dar e clar că Vacamuuu nu e chiar pentru toată lumea. Au şi meniu corporate, de prânz, la câţiva lei, care nu are nicio legătură cu meniul a la carte şi cu care proprietarii e posibil să mai prindă ceva curioşi rătăciţi din timpul săptămânii, în weekend sau seara. Eu nu prea cred în miracolele de genul ăsta.

Locul 1. Bacio (Paris 71, Bucureşti) Pentru mine, în momentul ăsta Bacio are cel mai bun şi mai gustos şi mai proaspăt sushi din Bucureşti. Un meniu foarte foarte generos, la preţuri fireşti pentru sushi, dar parcă simţi energia bună şi tendinţa către perfecţiune şi dăruirea pentru lucrul bine făcut în absolut fiecare piesă care îţi ajunge pe farfurie. Şi sunt rulouri mari, iar porţiile sunt de patru piese. Trei sau patru feluri pentru doi oameni serioşi sunt mai mult decât suficiente. Ar fi nedrept să vă recomand ceva anume, dar preferatele mele sunt clar Sumo Boston, Sumo Salmon Kamikaze şi Trilolie. Şi mai au gelato şi sorbeturi destul de aproape de ce trebuie. Şi multă ciocolată de toste felurile şi nişte amestecuri cu prosecco pe care nu pot să spun că le-am apreciat cu adevărat, dar poate că am eu o problemă. Şi locul e foarte foarte foarte drăguţ, mesele de-afară – perfecte. Bacio are multe motive să mă facă să trec pe-aici măcar săptămânal.

N-au intrat deocamdată în top, dar au punctat destul de bine:

• Ludic (Florian Aaron 3a, Bucureşti) – prietenos, cu o energie foarte bună, cu un meniu în căutări
• Fitto Cafe (Floreasca 70-72, Bucureşti) – foarte bun, personal funky în sens pozitiv, un cheesecake cu accente de pască
• Chez Toni (Glodeni 3, Club Pescariu) – un libanez obişnuit, gustos, nimic remarcabil, înţeleg că ştiu bine cu narghileaua
• Divan (Floreasca, Bucureşti) – farfurii destul de dichisite, îngrijite, ospătari aroganţi, preţuri nejustificat de mari

Şi alţii:

• Ancora (Parc Herăstrău) – cherhana (?) care arată foarte foarte bine, dar cu o bucătărie suferindă din toate punctele de vedere şi preţuri exagerate mult
• Il Calcio Herăstrău – aceeaşi mâncare complet depersonalizată din tot lanţul Il Calcio, dar la preţ dublu :)
• La Clătite (Vama Veche) – lipsit de energie, arome vagi, clătite groase, ingrediente ieftine
• Corsarul (Vama Veche) – rapane tăiate mărunt, mujdei „reciclat”, ospătar firoscos şi preţuri explodate
• Food & Travel Concept Store (Centrul Vechi, Bucureşti) – au pierdut mult din entuziasmul cu care au deschis acum doi ani, farfurii şi preparate executate neglijent, abateri mari de la reţetele tradiţionale greceşti, am primit un discount de 30% din toată nota, altfel mi s-ar fi părut scump