GASTRONOMIE: ALUAT PENTRU PIZZA

sâmbătă, 20 iunie, 2009 la 5:25 pm

Probabil că un titlu mai potrivit ar fi fost „o variantă de aluat pentru pizza”. Pot spune că asta de mai jos este preluată de la Jamie Oliver, deşi sunt sigur că am mai văzut-o şi la alţii, înaintea lui. O treabă destul de dificilă cu aluatul pentru pizza e că nu prea poţi face cantităţi foarte mici. Mai ales dacă preferi blatul subţire, cu un kilogram de făină pui de aluat pentru patru pizza mari. E drept, aluatul stă bine în folie de plastic la congelator, dar şi mai bine-ar fi să dai cuiva ceea ce nu foloseşti. Mai ales că e un aluat gustos şi potrivit inclusiv pentru focaccia.

INGREDIENTE. Făină albă – 1 kg, apă la temperatura camerei – aprox. 400 ml, drojdie proaspătă – 25-30 g, sare – o linguriţă, zahăr – o linguriţă.

PREPARARE. Am pus toată făina într-un castron foare încăpător. Operaţiunea poate începe direct pe masa de lucru, dar de data asta chiar am vrut să restrâng dimensiunile dezastrului. În mijlocul făinii, am făcut cu mâna o gaură, am creat un spaţiu în care am pus drojdia sfărâmată, sarea, zahărul şi o cantitate foarte mică de apă. Am început să încorporez făină.

Treptat, am adăugat toată apa şi am cuprins toată făina în amestecul de cocă. Nu trebuie nici să fie lipicioasă (caz în care ai pus prea multă apă şi trebuie să adaugi cantităţi mici de făină, pânâ la echilibrare), nici prea aspră sau insuficient de omogenă, greu de frământat. În cazul ăsta, mai e nevoie de puţină apă. Important este să poţi aduna toată coca într-o minge.

Minge pe care să o poţi frământa cu simţ de răspundere, pe masa de lucru tapetată cu puţină făină, măcar cinci minute. Ca să fii sigur că toate ingredientele sunt bine amestecate şi că Tanti Coca poate să se apuce în linişte de ce ştie ea mai bine să facă: să dospească.

Ideal ar fi să stea peste noapte în frigider. Dacă vă grăbiţi, măcar două ore ar trebui să-i daţi pentru crescut. Asta despre care vă zic şi-a dublat/triplat dimensiunea peste noapte, în frigider.

A crescut frumos şi aerisit…

…şi s-a întins la fel de frumos, pe sub sucitor, pentru a deveni blat subţire.

SOCOTELI. Bani: aprox 1 RON / porţie de blat. Timp: amestec ingrediente – 5 min, încorporare apă – 5 min, frământare – 5 min. Total: 15-20 min.