JURNAL DE FUMĂTOR: ŢIGARA DE DUPĂ

[ Jurnal de fumător. Începuturi ]

[ Jurnal de fumător. Liceul ]

Cu ocazia celor 69 de zile de când nu mai fumez.

Da’ chiar? La ce era bună ţigara de după? Cred că, în primul rând, la a te asigura că “după” nu mai urmează nimic. Mai ales dacă el / ea / ei / ele nu fumau, deci n-aveau nevoie decât de duşul de după. Sau nici atât. Ţigara de după reglează respiraţii şi gâfâieli, dar întîrzie uneori reveniri spectaculoase şi toarnă plumb în mădulare. Schimbă gustul de must proaspăt de pe limbă cu acela de scrum prost, de ziare umede.

Nimeni n-are nevoie de o ţigară spre a-şi contempla orgasmul sau urmările lui. Nimeni nu poate să-mi spună măcar un singur motiv pentru care vrei neapărat să-ţi ţii buzele ocupate cu un băţ urât mirositor între desprinderi cărnoase şi frumos parfumate. Buze lipicioase de umori tandre pe capete de ţigări aducătoare de tuse şi moarte. La ce bun? Să-mi spună şi mie cineva la ce e bună ţigara de după în afară de iluzoriul veştmânt al fumului vinovat, cotrobăind printre curbe şi respiraţii din ce în ce mai puţin sacadate.

Strugurii de după? Căpşunile de după? Portocalele, perele zemose, piersicile şi ananasul de după! Postludiul preludiului de după? Probabil mult mai bune, sigur mai proaspete, în mod cert mai curate…