JURNAL DE FUMĂTOR. ÎNCEPUTURI.
Întâi cred că au fost ţigările de-acasă. Când te naşti cu măcar un părite fumător, când creşti în apropierea ţigărilor, când te familiarizezi de mic cu primejdia jarului încins şi cu mirosul de scrumiră plină, totul decurge firesc. Am întâlnit prea puţini nefumători educaţi de fumători. Nu mi s-a părut niciodată ciudat că oamenii fumează în jurul meu şi că eu cresc printre fumuri. Sigur, m-am fandosit ca toţi copiii ajunşi la vârsta firoscoasă, m-am făcut că-mi pasă de chestia asta doar pentru că aşa era „frumos” şi asta-mi aducea avantaje de moment. Mă speriam uneori, când mă trezeam dimineaţa în accesele de tuse ale altora. Tuse urîtă, sufocată, zgomotoasă, chinuitoare. Dar atât.
Au fost apoi ţigările din pomii de la creşă. Să el luăm pe rând. Curtea creşei din cartierul meu (de fapt chiar de unde se termina cartierul meu şi unde începea ţigănia Popa Şapcă) era plină de pomi cu fructe. Erau meri, piersici, o tufă de alun, parcă şi un păr şi un nuc imens, destul de înalt. Majoritatea erau în curţile celor ce se învecineau cu cardul creşei, creşa unde m-am umplut de păduchi singura dată în viaţă pentru că, deşi aveam fiecare pieptenul lui, educatoarea folosea unul singur pentru toţi.
Mărul era al creşei, nu al vecinilor. Din el vedeam peste gard, la vecinul din partea opusă a curţii. Opusa celorlalţi vecini. Ne uitam în ograda împuţită a neamului Bocşa, un fel de şef al ţiganilor din Popa Şapcă. Ne uitam la Butoi, unul dintre puradeii clanului Bocşa, cum călărea cîte-un purcel murdar, ţinţându-se zdravăn de coada animalului care alerga bezmetic, guiţând disperat. Şi fumam. Un fel de-a spune. Pufăiam mahoarce scuturate, Carpaţi umed, încecăcios, puturos şi înţepător la gust. Trăgeam în fugă, câteva fumuri, să nu ne prindă cineva. Apoi scuipam ca o arteziană, câte-o oră. Mâncam mere verzi şi frunze, ca să nu mirosim.
Apoi ţin minte vara lui ’90. Parcă ultima vară când am fost în tabăra de la Năvodari. Singur! Fără gardieni după mine. Am împărţit camera cu doi rockeri din Bucureşti. Icoane vii ale dulcelui libertinaj după care tânjeam deja. Fumam pe balcon, tot cu frică. De fapt eram convinşi că ni se rupe dacă ne prinde cineva, dar asta numai la nivel declarativ. Aruncam ţigările aproape întregi dacă auzeam vreun zgomot suspect la uşă. Nu mai ştiu ce fumam, dar nu prea trăgeam în piept.
Şi mai ţin minte prima ţigară. O Karelia mentolată. Asta fuma soră-mea atunci. Odioase. Prima ţigară trasă în piept de la vârf şi până la filtru, prima ţigară furată din pachetul ei şi prima ţigară care mi-a făcut rău la modul propriu. După vreo trei fumuri am început să transpir, după alte trei-patru am ameţit rău, apoi m-a tăiat burta. N-am fugit la budă decât după ce am tras şi ultimul fum din ţigară, primul fum din filtru.
Apoi mi-a plăcut. Pînă acum 45 de zile, în ultimii ani spuneam cu o voluptate cretină: „Nu mă pot lăsa. Mie-mi place să fumez…aia e!”. M-am lăsat. N-a fost greu. A fost brusc.
intotdeauna te lasi brusc…daca te lasi cu adevarat
eu m-am apucat la facultate, la inceput cerseam tigari, apoi am trecut la primul pachet, apoi etc…etc…
mîine scriu despre prima etapă „serioasă”, în liceu. cu obiceiuri şi tehnici :))
Este foarte bine ca ai renuntat. Este un viciu si se spune ca suma viciilor ramine constanta. :)
Cu ce ai inlocuit?
Aşa o fi, că prea o zici cu certitudine, dar cred că încă mă mai alint, întârziind alegerea :)
Brusc m-am lasat si eu acum aproape 14 luni, dupa o indelungata cariera de poluat plamanii la foc automat. E singura metoda care da roade, dupa parerea mea. Si le-am cam incercat pe toate.
Bravo! Îmi vine să zic „ehei, ce bine-ar fi dacă doar despre poluat plămânii ar fi vorba…!” :) Ştii că „la carte” zice că abia după doi ani de abstinenţă 100% te poţi considera din nou nefumător? Mi se pare o prostie. Eşti nefumător în fiecare zi în care nu simţi nici măcar o tentaţie cât de mică.
My brother form another mother…hai sa-ti spun ceva. Miercuri a fost prima zi in care n-am mai fumat nicio tigara, astazi e deja a 3-a si sper s-o tina tot asa. Ieri a fost prima zi in care m-am dus la inot la floreasca (nu prea imi mai simt mainile si picioarele acum :) ); si in curand vreau sa ma apuc si de alergat.
aaaaa….si inca ceva! mare mi-a fost surpriza cand am aflat ca celalalt frate al nostru s-a lasat de fumat incepand de luni. Sa fie asta primul pas spre reducerea gaurilor din stratul de ozon?!?!?!
wow! ce de veşti bune! şi golanu’ ălălalt nu zice nimic? sau voia să se mai adune ceva vreme şi să mă ia total prin surprindere? :)) oricum, înţeleg că e cam bolnav… felicitări, domnilor! nu-mi doresc să vă fi servit drept exemplu, aşa că vă felicit pentru că puteţi din proprie iniţiativă :)
Bravo Viorel! Si eu m-am lasat de fumat acum un an si constat cu bucurie ca din ce in ce mai multi renunta la acest viciu. Cred ca nu mai este „cool” sa fumezi si ma bucur enorm pentru ca nu imi doresc ca fata mea sa fie atrasa in aceasta capcana. Eu m-am apucat de fumat in liceu la celebrul Nicolae Balcescu, fumam „in spate la porci” stii tu prea bine unde, era un mod de socializare, de bravura, in realitate o prostie fara margini.
In alta ordine de idei vreau sa-ti multumesc pentru „Pranzul din caserola” am incercat si eu cateva din retetele de acolo si au fost minunate.
Toate cele bune.
Mă bucur că te-au tentat incursiunile mele gastronomice. În scurt timp voi avea noutăţi foarte consistente în direcţia asta.
Despre fumat ce să-ţi spun, că văd că deja mi-ai făcut un scurt preambul pentru al doilea capitol din spovedania mea tabagică :)
Nu cred că ai cum să te opui în cazul în care tentaţia va apărea în cazul fiicei tale. Bine-ar fi să n-o tenteze, dar va fi numai şi numai alegerea ei.
Poţi doar să-i arăţi cât se poate de concret că treaba asta nu duce nicăieri şi că mai bine-ar fi să nu. Dar va fi numai şi numai decizia ei.
Bine-ai venit pe la mine :) Te mai aştept.