DEF LEPPARD SI WHITESNAKE LA BUCURESTI

miercuri, 9 iulie, 2008 la 1:47 am

Cred ca recitalurile cu batrini apusi care au fost la un moment dat foarte buni incep sa-mi produca nemultumiri ce transcend aprecierile de natura muzicala si concertistica. De ce nu am putut sa-i vad la vremea lor? De ce n-am plecat din Romania imediat dupa ’90 sau macar cind am terminat liceul? De ce unii producatori de spectacole insista sa-mi puna in fata tavi largi cu exemplificari amenintatoare despre trecerea timpului?

Def Leppard au fost destul de tristi. Joe Elliot e praf si pulbere din punct de vedere vocal, e constient ca nu mai face doua parale si e rau de tot sa-i vezi neputinta intiparita pe figura atunci cind pur si simplu nu atinge sunetul, cind glasul i se prabuseste la fiecare noua incercare. In consecinta, vocea a mers incet si din pupitru, impresia generala fiind cit de cit salvata multumita instrumentatiei. Oamenii inca mai au pofta de cintare si de show, reusesc sa comunice cu publicul dar de transmis mi-au transmis prea putin. Lume destul de multa, dar publicul cred ca s-a triplat la Whitesnake.

Whitesnake au reusit sa ridice calitatea serii fie doar si multumita privilegiilor aferente capului de afis. Un sunet mult mai bun, regie de lumini foarte „rock” si public substantial mai numeros. In plus, chiar daca nici Coverdale nu mai e deloc tinar, si-a respectat blazonul, a pus osul la treaba si si-a strunit foarte bine echipa mult mai tinara si, in consecinta, cu motoare mai bune la toate capitolele. „Maestrul” si-a jucat foart ebine rolul de legenda, a flirtat la greu cu romancutele de la gard si a demonstrat ca nu degeaba implineste in curind 30 de ani pe scena. Bucurie mare la hiturile pe care, desigur, nu stim sa le cintam. Coverdale a scapat si un inceput de „Budapest” dupa ce aproape ne convinsese ca stie unde se afla. Per total, stare placuta in fata unui sunetcurat, in asteptarea profesorului Halford. Din pacate am renuntat la afterparty, pentru care primisem o invitatie in pauza dintre cele doua recitaluri.

Un eveniment incomparabil mai prost organizat decit B’Estfest, ca de, acum avem etalon pretentios si standarde inalte. Au vindut si ei jetoane, dar numai la patru cosmelii amarite, dintre care doua aproape ascunse. In consecinta, cozi destul de mari la celelalte doua. Cozi si imbrinceala in cortul cu bere si racoritoare, coada permanenta la haleala. Am dus munca de lamurire cu unul dintre baietii de la barul cu mixuri pentru doua pahare cu cola in care nu-mi dorea nici macar un strop de bourbon. A priceput greu si a acceptat si mai greu ca vreau doar doua cola, pe care mi-a cerut cit pentru doua mixuri, adica 12 jetoane, adica…48 de lei!!! Ca, da, jetonul a fost mai scump cu 25% decit in B’Estfest. Si toate astea pentru ca peste maximum o saptamina sa-l aud din nou pe Dorian Ciubuc cum a iesit in pierdere „si de la concertul asta” si ca, eventual, trebie sa-si vinda masina ca sa-si acopere datoriile :D. Mai jos, trei poze cu melomani plus doua vedete care au motive sa-mi zimbeasca. M-am intilnit si cu Brenciu, da’ ne-am luat cu diverse dude si am uitat sa-l trag in poza. Vi-l livrez cu alta ocazie.