O REGULA

O stiam de mai multa vreme, de prin alte parti, dar mi se parea exagerata pentru o eventuala adoptare a ei si in metroul bucurestean. In lumea civilizata, pe scarile rulante de la metrou, pe dreapta stau cuminti negrabitii. Oameni obisnuiti care se bucura de binefacerile tehnicii moderne si care, dupa calatoria istovitoare cu metroul, se pot odihni putin, dusi in circa de sclavul de otel. Pentru grabiti exista jumatatea din stinga a treptelor mergatoare. Adica pentru ciudatii care, desi s-au urcat in „perpetuum”, il nesocotesc si-l obidesc si-i minimalizeaza transpiratia de vaselina alegind sa urce in fuga, parca planind inegal multumita dublei motricitati.

Ei bine, exista! Avem si la Bucuresti regula asta, scrisa si standardizata signalistic.Desigur, ambiguu si prea putin amenintator pentru o natie iubitoare de buluceala si orgii senzoriale cu necunoscuti. Semnul nu are nici o valoare daca nu este explicat pe larg, cu scheme si desene ilustrative, daca nu e scris cu rosu, daca nu contine si mentiuni despre masurile coercitive in cazul nerespectarii etc. etc. etc. Chiar daca le-ar contine, probabil ca intrebarea fireasca ar lovi fulgerator: „Da’ de ce n-o ia ei pe scarile alelante, daca e tineri si grabiti?”. In definitiv, de ce nu? Si de ce ne trebuie noua reguli de-astea imperialiste, venite de la niste d’aia care, chiar daca aveau metrou cu o suta de ani inaintea noastra, al lor e mai mic, mai ingust, mai incomod si nici nu pute?

Aveam si o poza cu voi in clar, dar mi-ati placut mai mult asa, ca duhuri fumeginde, in miscare.