SANATORIUL MUZICAL

vineri, 4 aprilie, 2008 la 1:12 am

„Ba, esti nebun? Sa-mi moara ce-am pa casa!”, cum ar spune niste golani pe care i-am auzit eu in autobuz. Deci azi a fost vreun parastas mare, vreo pomana nationala, Halloween? S-a filmat vreo versiune noua la clipu’ cu morti al lu’ Michael Jackson? Cum adica „de ce”? I-am vazut pe Iordachioaie si pe Silvia Dumitrescu la televizor!!! Nu, nu erau filmari „de pe timpuri”, erau laiv! Am mai vazut in ultima vreme de-astia cu pastilele de naftalina in buzunar, gen Daminescu sau Crisan, only ca astia au dat capacu’ la o parte ca sa anunte ca si-au dat ceva piese la remaiat si ca sint fericiti sa-si auda cintecele bunicii in maniera contemporana.

Da’ Silvia si Daniel? Mai da-o-n Doamne, iarta-ma! (injuratura de post, cu inlocuirea organului genital prin divinizare). Le spune cineva mumificatilor astora ca „gez” de circiuma poate sa cinte chiar si ciudacu’? Ii convinge cineva pe-aia care inca se mai gindesc cu nostalgie la concertul de-acum 15 ani, de la Plopeni sau de la Vinju Mare, ca pe-astia nu-i mai suporta decit scenotehnica din navete de bere si pupitru de sunet cu „twin cassette”? Doamna Silvia, mai tineti minte dedicatia juriului presei da la ultima Mamaia, aia la care v-ati intins un pic pe scena ca sa va calmati un pic refluxul duodenal firesc al votcii? I-auzi ia: „Hai Catrina si-mi arata cum cintai cind erai beata!”

Sa mor de nu mi-ati populat citeva reverii nocturne pe vremea cind „dansul e normal la virsta mea”. Numai ca, intre timp, nu numai ca n-ati evoluat nici un pas de furnica, dar ati prefera sa va cheme lumea si sa va plateasca pentru aceleasi oboseli, singura diferenta fiind cele 80 de kile in plus, dintre care un sfert locate in pungile de pe sub ochi. Cind mai asezonati privelistea asta cu ridicolele codite (pigtails, in engleza), deja trecem in zona interzisa cardiacilor. Iordachioaie arata exact ca acum douazeci de ani. Surprinzator, calvitia s-a oprit in cazul lui cu mult inainte de virsta la care unii incep sa se gindeasca la ea. Si-a conservat pina si voce. Este la fel de proasta, cu un timbru la fel de impersonal ca atunci cind „sa lansat”. Cinta la fel de bine fripturi si sarmale din repertoriul international. O singura diferenta: aceleasi 80 de kile in plus.

Nu sint singurele exemple de inconstienta. Sint doar alti reprezentanti ai generatiei care nu vrea sa inteleaga ca frustrarile pe care le emana astazi nu fac decit sa le terfeleasca pina si bruma de prestigiu cistigata la „Steaua fara nume”.