PENTRU CINE LUCREZI?

Era un banc destul de vechi, posibil sa-l stiti. La un schimb de experienta se intilnesc muncitorul japonez si muncitorul romanez. Si, prietenos cum il stim, muncitorul roman il interpeleaza fara fasoane pe japonez: „Bai, fraticule, am auzit ca voi sinteti cam disperati pe munca, asa… Adica zice lumea ca munciti ca niste cretini, non-stop, fara sa va bucurati de viata. Asa e?” Japonezul zice „Ei, nici chiar asa…muncim, dar nu chiar cum ai auzit dumneata. Noi muncim noua ore. Trei ore muncim pentru noi. Trei ore muncim pentru imparat si trei ore – pentru Japonia. Insa astea noua ore muncim in credinta, cu daruire si atentie. Dar de ce intrebi? La voi nu e la fel?” Gicu isi da basca mai spre ceafa si raspunde: „Bai, Jiu-Ji-Tzu, la noi nu e chiar asa. Noi muncim trei ore pentru noi, imparat n-avem si de ce pu*la mea sa lucram pentru Japonia?!”.

Ieri discutam cu cineva despre starea angajatului roman de prin agentiile de publicitate, despre frustrari nemarturisite si conducatori care iau sau nu iau in calcul faptul ca subalternii lor sint, de fapt, oameni. Nu m-a crezut cind am spus ca, pina la urma, fiecare angajat stie sau nu sa-si consolideze propria pozitie si sa construiasca sau nu o relatie in care nici sa nu se lase calcat in picioare, nici sa fie perceput de restul echipei ca „favorit” sau „lingau”. Nu-mi plac sindicalistii. Adica aceia care, pentru ca o decizie de management nu le convine, incearca sa antreneze si restul echipei, pe planuri laterale, in dorinta de a-si atinge sau demonstra propriul scop sau propria teorie. Imi plac, in schimb, managerii care lucreaza pentru echipele pe care le coordoneaza si care inteleg prin management intii starea mecanismului si abia apoi propria multumire.

Pentru cine lucrezi? Pentru Voiculescu, pentru Sirbu, pentru Vintu, pentru Stat, pentru Becali, pentru tata. Nu, lucrezi pentru tine. Esti platit de X, Y sau Z, dar lucrezi ca sa ai cu ce sa-ti platesti facturile si ratele la banca, ca sa te perfectionezi in ceea ce stii sa faci, ca sa-ti vezi proiectele puse in practica si ca sa te bucuri de urmari, de orice natura ar fi ele etc. etc. etc. Si atunci, daca ai reusit sa constientizezi ca lucrezi, de fapt, pentru tine, e firesc sa-ti construiesti propria consistenta in interiorul mecanismului. „La birou era frig imediat dupa Sarbatori, asa ca in primele zile ne-am imbolnavit cu totii. Vineri am sunat ca nu pot veni, seful a acceptat cu greu treaba asta si mi-a trasat o sarcina clara: sa ma fac bine pina luni. Nu pentru ca il ingrijora starea mea, ci pentru ca voia neaparat sa vin luni la serviciu. Luni nu ma vindecasem, dar m-am dus. Pentru ca nu i-a lasat pe oameni acasa, s-au imbolnavit toti, molipsindu-se de la primii.”

Un caz minor de comportament managerial aberant. Si daca nu ma duc luni, ci miercuri, mai ales in perioada asta, cind clientii abia se dezmortesc dupa Anul Nou si nu e mare lucru de facut in agentie, demonstrind cu hirtia de la medic gravitatea afectiunii mele, ma da afara? Oare nu-mi face, mai degraba, un bine? Oare nu e cazul sa gasesc un mediu in care sa nu fiu tratat ca un nimic, in conditiile in care fac bine ce fac? N-au intrat in vocabular sinonime ca „uzina”, „scirbici”, „plantatie”, „fabrica”, pe care le folosim chiar daca sintem foarte fericiti si cu perspectivele jobului, si cu atmosfera generala din companie. Le pronuntam cu gindul ca, da, ne-ar placea tare mult sa lucram de-acasa ori sa ne facem propria afacere, insa stim ca e un moment pentru toate. De fapt cred ca mantra asta cu „lucrez pentru mine” inseamna, de fapt, relatia dintre tine si prioritatile tale. Un exercitiu simplu ar fi sa vezi cite raspunsuri gasesti la intrebarea „de ce lucrez pentru x” si cite la „de ce lucrez pentru mine”. Pune-le pe doua coloane, dupa care mai fa doua: una cu avantajele si a doua cu dezavantajele jobului curent. Si vezi care este pretul platit pentru fiecare raspuns la „de ce lucrez pentru mine?” S-ar putea sa afli lucruri noi. Daca ti-e prea lene pentru un astfel de exercitiu, uita-te la spoturile eJobs. Esti in target.