CENACLISTII ROCKERI MADE IN RO

Ma dau in vint dupa rockerii purii din Romania. Dupa aia care iti debiteaza despre „Leg Zepelin”, „Di Parpal” si „Pin Floid” fara sa-ti poata spune de ce erau ei buni, ba chiar isi aduc aminte ceva refrene, prin ceata, daca le rascolesti memoria aburita. Aia care au trait muzica rock prin prisma parangheliilor cu benzi de magnetofon supte de adevaratii pasionati de pe la Europa Libera si Vocea Americii, si a pantalonilor evazati ca moda a vremii. Pe aia care s-au tavalit spiritual prin muzica aia ii deosebesti usor, sint mai rezervati, ba unii inca mai poarta ceva insemne ale epocii de care le e dor. Mai o pleata carunta, mai o geaca de piele si cu siguranta o atitudine care macar iti sopteste „rock”.

Astilalti, papagalii despre care zic, mai au doar amintiri. Si alea cam pilite si confuze. Dar ii stiti sigur. Sint aia care isi arboreaza progeniturile pe umeri la concerte ca pe un semn de maxima si matura educatie muzicala. Cite-o burta, cite-un pantof cu ciucurei, cite-o borseta la cingatoare, cite-un telefon mobil agatat de git, dar de o nostalgie lacramoasa, exprimata deseori in concordanta cu decibelii din locatie. De obicei sint in cite-o gascuta de doua-trei familii, iar nevestele fie mimeaza o admiratie timpa fata de legendarii disidenti cu care s-au impuit, fie stau ciorchine intr-o parte, incercind sa-si duca dialogul despre posete si pastirnac, in ciuda zgomotului pe care-l urasc din rarunchi.

I-auzi, baaaaaaa….Baaaaaaa, mai stii, baaaaaaa? P’asta am ascultat-o toata noaptea in noaptea aia la Costica, mai stii, baaaaa? Cind primise Chelu’ pachet din America si ne-am facut zob cu uischi, baaaaaa! Si s-a urcat Gaspar pa masa si s-a dezbracat muahahahahahahaha! Ce vremuri, baaaaaaaaa! Si lacrimeaza. Si balesc nostalgic. Ii cuprinde aceeasi stare si cind vad emisiuni cu Buhoiu sau cu Vornicu si s-ar uda la fel de abundent daca Cenaclul Flacara le-ar umple iar stadioanele cu hrusti, seicari, socaci sau alifantisi. Toate astea nu-i impiedica sa-si manifeste scirba superioara fata de pletosii sau preatunsii contemporani, sunetele contemporane, moda contemporana inspirata fie de sunete, fie de eternul spirit uman gregar.

Numai aia de care-si aduc ei aminte e „muzica buna” si pronunta la intimplare nume de artisti despre care stiu doar atit. Mai stii, baaaaaaaa? Ce? Mai stiu ca acasa ascultam tone de muzica si ca in rockoteci mergeam doar ca sa ne facem zdrente, sa mai agatam cite-o rochista matoala si ca sa dam din cap in grup. Si ca sa vindem la fraieri insigne din carton si scoci, cu poze decupate din Vox Pop Rock. Din Metal Hammer nu decupam, ca pe-alea le veneram. Mai stii, baaaaaaaaaa? Ce? Ca multe dintre „sesiunile” cu chitara din Expo Parc se incheiau abrupt, cu vizita neanuntata a vreunuia dintre fiorosii cartierului? Maraselu’ avea vreo 130 de kile, fata buboasa si ochelari cu funduri de sifoane. Se infatisa balabanit in capatul aleii si comanda impleticit: „Bagi acu’ Orbu’ de pe munte sau va sparg pa toti!”

Ce mai stiu? Mai stiu ca pe vremea aia Turcescu era la fel de gras ca mine, ca prezentam concertele rock ale urbei cu un festivism cacacios si ca aveam o fata de vitel coafat. Ca intram in bocanci militaresti in octombrie si ca mai ieseam din ei, cu tristete, in mai sau iunie. Ca era sa ma cac pe mine de emotie cind ma chinuiam sa-l prezint pe Vali Sterian si asta incepuse sa cinte in spatele meu, in urletele salii. Dar mai stiu si ca, indiferent de virsta si statut, freza sau incaltari, poti ramine rock fara sa te tai pe piept cind, wow, mai stii, baaaaaaaaaaaaa??? Cu dedicatie, pentru aia de mai sus: