ROMANIA TIGANIZATA

Tigan. Roman. Tigan bun. Tigan rau. Tigan zlatar, lingurar, spoitor, ursar. Tigan hot, manglitor, nespalat, violent. Tigan curat, iubitor de frumos, drept, cinstit. Roman tigan rau, hot, nespalat, strident, copiator, violent.

Am sapte-opt ani. Joc ping-pong in fata blocului. A blocului, nu a ferestrelor. Nu ma spioneaza nimeni din dosul perdelelor pentru a-mi corecta orice vorba, orice gest, orice pas mai departe, pe ton urlat si cu vorbe care ma injosesc in fata colegilor de joaca. Joc prost. Sint gras si neindeminatic. Joc rar pentru ca joc prost. Dar azi am adus eu paletele si bilele. Palete cu fete lucioase, bile „dabal sircal”. N-am voie sa le scot din casa. Sint cadou de la unu’ care-i trege clopotele sora-mii. Pai daca n-am voie cu ele afara si nici in casa (la perete), unde dracu mai am voie? Jucam.

Locul asta de joaca e relativ recent facut. Inainte fusese chiar intrarea in tiganie. Acum construiesc blocuri. Cred ca aveam vreo trei-patru ani cind venisera militienii, facusera liste si anuntasera ca se fac blocuri. Fusese jale mare. Femeile urlau si isi smulgeau parul din cap, alea mai tinere ii scuipau pe militieni si le aratau cururi diforme si fofoloance flocoase. Barbatii strigau si ei, dar mai mult de forma. Unul ameninta cu sinuciderea, altul – ca-si da foc la acareturi. Au construit blocuri si i-au mutat in ele.

Jucam ping-pong. De dupa 35, ultimul bloc din vechiul cartier, in care stam noi, romanii, apare Polonic. Micut de statura (deh, polonic…), cu un ochi pe jumatate inchis, cu privire crunta. Stie ca ne e frica de el. Daca am sari mai multi, l-am bate. Dar e din clanul Bocsa. E ruda cu Arsu’, cu Burta, cu Beni, cu Chene, cu Noapte. Nume infricosatoare pentru tot Ceairul. E ruda si cu Monica, aia care a ramas bortoasa la cin’spe ani. Si cu Lulu, sor’sa mai mica. Cu Lulu ma batusem cu apa si-i vazusem titele imense prin tricoul ud.

Sa nu-l bagam in seama. Poate isi vede de treaba. Polonic vrea sa joace. Miroase a „tiganie”. A fum si a pipi statut. Daca-i dau paleta sa joace, paleta mea o sa miroasa a pipi statut. Poate are si riie. Daca ii dau paleta, poate ca o sa fac riie. Nu joci, Polonic. Ne vedem de tacaneala noastra. Polonic prinde bila din zbor, cu gheare negre, crapate. Aleluia bila. Oricum n-as mai putea s-o ating. Scot alta. Polonic se duce citiva metri mai incolo si se pisa pe bila. Apoi o ia, o baga in buzunar si pleaca.

Episodul asta se repeta macar saptaminal. Am renuntat rapid sa ma incaier cu vreunul de-ai lor. De frica rudelor pe care le-ar aduce sa ma casapeasca si de groaza scuipatului. Inainte de a apuca sa-i dai primul pumn in gura, tiganul scuipa cu dexteritate. Si ma scuipa in fata, pe ochi, pe obraji, pe gura. Din secunda aia eram victima sigura. De miros si de scirba, vomitam instantaneu, lasindu-i aluilalt suficient timp sa-mi dea si vreo doua picioare in cap sau pe unde nimerea. Mai aveam o obsesie: sa nu iau paduchi. La gradinita am facut paduchi de la un piepten pe care o cretina il folosea pentru toti, chiar daca fiecare avea (obligatoriu) pieptenul lui.

Acostat de „ghicitoare” in drumul spre liceu si injurat pentru ca nu le bagam in seama. Tilharit de tiganci in piata sau pe strada, ori amenintat sau chiar lovit cind ii dadeam de gol in fata unei alte victime. Agasat in permanenta de mirosul lor specific, de fum si de pipi statut. Agasat de urletele lor in cinematograf, in timpul filmului, de stridenta lor, de injuraturile lor urlate si insotite de gesturi amenintatoare, de copiii lor murdari pe care-i puneau sa se cace in mijlocul aleii dintre blocuri, de obiceiul femeilor de a se opri pe marginea trotuarului ca sa pise stind in picioare…

Romanii majoritari nu-i urasc pe tigani. Le-au invatat limba si multi se mindresc cu asta. Le-au copiat gesturile si dansul din buric. Tiganii aproape ca si-au pierdut muzica traditionala, romanii majoritari sint consumatori de manele. Romanii scuipa pe strada, isi arunca gunoiul de la fereastra, se spala rar si superficial, isi spala rar hainele si merg rar la medic. Injura ca ei, se jura ca ei, ameninta, urla, se bat, fura ca ei. Multi dintre idolii actuali ai romanilor majoritari sint tigani. Nu dintre cei mai buni. Cind eram copil, daca aveai prieteni in tiganie erai puternic, celorlalti le era frica de tine. Acum e la fel. Numai ca tigania nu mai e un cartier, o asezare. Tigania este peste tot si contine o multime de romani. Care s-au tiganizat in sensul rau.

„Cine n-a fu*ut tiganca, nu e barbat!” Un mit romanesc pe care l-am auzit sustinut de multi, dar neconfirmat de nimeni. Si nici n-am fost curios. Poate din cauza ca, in copilarie, le-am vazut prea des dedesubturile fustelor pe care si le ridicau in cap „ca sa ne spurce” cind trageam dupa ele cu teava sau cu scobarul. Si, totusi, Lulu… Tigani buni – putini, proportie etinca, minoritara. Romani buni – din ce in ce mai putini. Tigani rai – cred ca majoritatea. Romani rai – din ce in ce mai multi. Rromi? Nu. Tigani si romani tiganizati, uneori mult mai rai decit tiganii rai insisi.