Posturi cu tagurile: "marketing, comunicare, PR, publicitate"

Se pare ca macheta anti-AIG, semnalata de Zoso, a provocat un mare scandal in aceasta dimineata la Cotidianul. De rezervarea spatiului si de livrarea machetei se pare ca s-a ocupat o companie obscura, al carei nume nu aminteste de vreo companie de asigurari sau de vreun advertiser cunoscut. Surse de la Cotidianul imi soptesc in casca de la coafor ca macheta a intrat fara absolut nici o verificare din partea responsabilului de editie sa a vreunui executiv de la vinzari. Mie mi-e greu sa cred asa ceva, dar sint convins ca vor mai aparea amanunte.

Accesul facil si cointeresat al persoanelor publice din Romania la mass-media in general si la aparitiile in reviste in special naste in fiecare zi noi anomalii si subiecte amuzante. Ar putea fi toate grupate intr-o lunga rubrica de „stiati ca?”, imbogatita daca nu zilnic, macar saptaminal. Astazi – despre ceea ce am ales sa numesc „sindromul copertei”.

Vi se pare concludent si simptomatic? Imi intareste convingerea ca principalii vinovati sintem noi insine, prin nonvalorile pe care le plantam ca pe ficusi prin ministere, comitete si comitii? Demonstram la fiecare pas ca punem la treburi de finete niste maimutoi de extractie securista, care n-au nici macar decenta de a studia in prealabil stilul si formatul unor productii de tip „No Reservations”? Ne scremem pina ne ies ochii ca la melc si platim pentru ceea ce altii obtin firesc, de cele mai multe ori gratuit. Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale. Hahahahaha!

Buun…Dupa seria dudelor cu poza pe care le puteti vedea mai jos, rezultatul citorva ore de umblat prin frumosul oras al carui cetatean sint, am reusit sa-mi pun in ordine citeva ginduri legate de un subiect destul de sensibil in ultimele doua zile. Am avut rabdare sa urmaresc intreaga emisiune facuta in Romania de Antony Bourdain pentru Discovery Travel USA. Am citit reactiile lui Cristi Roman si dece. Am citit si insemnarea teleastului american. Ba chiar si comentariile de-acolo, care sint foarte…romanesti. S-o cautati pe-aia cu „…I hope she did not see you desecrate our country that way”, mi s-a parut vadimic-monumentala. Veleitati si informatii culinare? Este. Place la circiuma? Place. Traim in Romania? Cu placere uneori. Atunci sa purcedem la citeva afirmatii.

No Reservations. Asa se cheama productia in discutie. Adica: nu-i sunam inainte, nu ii anuntam ca venim, nu mergem in Brazilia sa mincam pizza si nici in Vietnam sa cerem foie gras. Mergem, eventual, la eschimosi, sa vedem cum spinteca aia foca si apoi ciugulesc cu delicatete din ficatul crud. Rezumat: formatul lui Bourdain este in afara tiparelor clasice, cu mese care trebuie sa arate frumos si cu Chisu perorind plictisitor. No Reservations surprinde reversul medaliei pe care orice cultura culinara e mai mult decit fericita sa o plimbe stralucitor prin fata camerei de luat vederi.

Interactiva, simpatica, de metrou, dupa ce iesi de la scoala. Mai arata si foarte bine. La mai multe!

Asa arata, intre timp, rezultatul rasunatoarelor proiecte de fidelizare si valoare adaugata initiate la gramada in presa cu precadere cotidiana de anul trecut. In general, vinzatorii sint destul de amabili sa-ti gaseasca pe sub chiosc si editiile deja preistorice care au incercat sa se vinda, mai mult si mai scump, alaturi de carti, cd-uri, dvd-uri, fiare de calcat, titireze, masini de barbierit sau seturi de cearsafuri. Marile lovituri de marketing au avut un succes atit de mare, incit seriile intregi de Prison Break sau nemuritoarele hit-uri ale lui Ovidiu Scomornick zac pe tarabe, batute de vinticelul obraznic al primaverii.

Un zvon cu parfum de adevar gretos il proiecteaza pe Vasile Blaga in postura de prim ministru intr-un viitor posibil cabinet pedelist. Deloc imposibil avind in vedere credinta cu care l-a slujit in ultimii ani pe cirmaci. Zvonul mi-a readus in memorie un episod cu totul neplacut, la care am fost martor in 2004 si care mi-a ramas in minte ca definitoriu pentru caracterul personajului despre care vorbim.

Ultima „confruntare” a prezidentiabililor din 2004, la TVR. Probabil v-o amintiti. Acel lung plictis in care candidatii nici macar n-au reusit sa-si sara in git unul celuilalt, in care subiectele propuse au fost mai mutl decit penibile, in care intrebarile pareau concepute de Marina Almasan. Cu mici exceptii (circuletul mascaricilor Vadim si Gigi), toata lumea a motait regulamentar. Echipele care insoteau candidatii au fost „cazate” intr-un platou cu fursecuri, plasme si apa minerala. Primisem instructiuni ca livram un numar fix de candidati de rang inferior pentru gradenele din spatele protagonistilor, ceea ce am executat.

In „sala de asteptare” se filma haotic, te puteai trezi in orice moment cu o camera in ochi, iar microfoanele de ambianta (boom-urile, nagrele, chestiile-alea cu prajina lunga, uneori „imblanite”) pendulau pe deasupra capetelor noastre, incercind sa surprinda o birfa cit de soptita sau vreo polemica intestina inabusita. Tin minte ca atunci am avut ocazia vitala, unica si (sper) irepetabila de a-i stringe mina, usor umeda, lui Adrian Nastase. Pina la inceperea marelui show plicticos, timpul a trecut cu molfaieli si zimbete cordiale, incleiate de coca. Odata intrati „subiectii” in platoul lor, ne-am relaxat.

Ma intreb din ce in ce mai des ce cauta campania „Fabrica de fericire” pe TV. Am priceput ca primul spot ar fi trebuit sa anunte campania online, sa confere notorietate subiectului. Am acceptat ca outdoor-ul pe aceeasi tema a fost ales din aceeasi nevoie de notorietate. Insa continuarea povestii in episoade-spot in calupurile de publicitate mi se pare deja pierdere de resurse.

Uite-asa arata o invitatie la conferinta de presa (cred) a Galei Premiilor Gopo. Primita pe mail de la „ioana”, un nume frumos, scris cu litera mica. Probabil ca nu mai dureaza mult pina vom primi „comunicate de presa pentru publicare imediata” de pe adrese de mail gen „sexyboobs1328”. Va multumim pentru participare!

Azi-noapte am picat din intimplare pe TVR2, la un meci „legendar” intre Dinamo si Panathinaikos. Parca vreo cinci goluri au dat militienii in partida cu pricina. Dar cum nu am microbul prea adinc in singe, altceva mi-a produs vibratii spontane. Cum jocul era pe Stefan cel Mare, peisajul publicitar comunist fotbalistic dezarmant mi s-a parut mai interesant decit golurile marcate in poarta grecilor. Panourile, probabil facute din metal si placaj, nu se diferentiau cu nimic de „stilul” lozincilor purtate pe la demonstratii. Uneori astea erau „produse” de absolventi de arte plastice, pictori de care sandramaua comunista nu prea avea nevoie daca nu executau macar citeva portrete cu „realizari”.

Cit despre continut… Am desifrat citeva inscriptii gen „Galeria Modei”, „Bucur Obor”, „REFOLOSIND HIRTIA O SALVAM PADUREA”. Mi-am adus aminte de pancarta uriasa pe care o vedeam de fiecare data cind trenul se apropiat de Gara de Nord (nici o masa fara peste) si, automat, de catrenul aparut prin optzeci si ceva in revista Saptamina, pe aceeasi tema: „valul valureste/malul malureste/salcia usor sopteste: nici o masa fara peste”. Mai jos, alte citeva mostre publicitare din epoca.