Posturi cu tagurile: "marinaresti"

Să vorbim despre criză. Mizeria asta megalomană plutitoare cică se lansează la apă în decembrie anul ăsta. Pentru cine? Pentru aceia care, indiferent de situaţia economică internaţională, consumă. Pentru tot felul de săraci cu pretenţii, pensionari tiltaţi, balene pe două picioare şi cretinoizi ofuscaţi că puşcăria plutitoare nu deţine lifturi care să te plimbe şi în plan orizontal, nu doar în sus şi în jos. Adevărul e că altfel te simţi cînd îţi scuipă un românaş în mîncare pe ditamai măgăoaia, nu? Uitîndu-mă la simulările-astea abracadabrante şi ascultînd sforăielile despre „standarde” şi „cruising experience” din filmuleţ, nu mă pot gîndi decît la ce e în spatele lor, la mizeria, cîrpelile ordinare şi micile drame de dincolo de cîmpul vizual rezervat păcălicilor cărora li se adresează mesajul publicitar deşănţat.

[youtube:http://www.youtube.com/watch?v=PZXpWK5M4gI]

L-am anuntat de multa vreme, dar nici timp si nici dispozitie n-am avut pentru a istorisi treaba asta. Nu sint intimplari iesite din comun, ci doar incercarea de a recompune o stare de-atunci. Probabil cel mai bun Guinness pe care l-am baut vreodata.

M-am optintit putin si am scris-o. Oricit ar fi povestea de reala, tot ma simt ca ultimul Baron Münchhausen in viata. Si asta pentru ca da, e o intimplare pe cit de spectaculoasa, pe atit de reala. Daca n-as sti ca mai exista cineva pe suprafata pamintului care poate confirma toate cele, n-as fi cutezat s-o scriu. E lunga, e cu treburi cam deocheate, asa ca nu va aventurati decit daca aveti chef de povesti si daca ati depasit o virta cit de cit onorabila. Mie nu mi-e rusine cu ea, probabil ca si asta trebuia sa mi se intimple atunci.

Treaba asta cu schimbatul orei m-a distrat o vreme. Mai ales cind era vorba de ora in plus, cea de toamna. Era, practic, o ora cistigata, o adevarata desfatare sa-ti dai seama ca poti sa dai „legal” ceasul inapoi cu o ora. Acum nu mai e atit de funny. Ora de toamna deschide o lunga serie de zile scurte, unele reci, altele acceptabile, insa toate alunecate prea devreme in groapa intunericului. Nu-mi place amurgul de patru dupa-amiaza.

In aprilie-mai 2001 am trecut dinspre Asia catre Alaska. Un drum de vreo sapte sau opt zile in care am vazut doar apa si cele mai rapide schimbari de temperatura. Am plecat pe o caldura acceptabila din Muroran (Japonia), au urmat doua zile de ceata acompaniate de semnalele sonore insuportabile ale vaporului, in a patra zi a nins viscolit de dimineata si dupa-amiaza puteai face plaja, apoi din nou ceata si, in sfirsit, zapada de peste jumatate de metru din primul port american in care am ancorat, Ketchikan sau Seward.

Pe tot acest drum, in fiecare noapte, ceasurile zburau cu o ora inainte, ba chiar cu doua intr-una dintre nopti. Culminind cu pierderea unei zile intregi la Date Line. Dupa ce ca dormeam putin, o ora in minus in fiecare noapte, timp de o saptamina, a fost un adevarat calvar. Ne-am scos pirleala in septembrie, la intoarcere, cind tot procesul a fost reluat invers. Petrecerile s-au tinut lant si parca  te simteai putin stapinul timpului, manevrindu-l in fiecare noapte pe cadranul ceasului.