Cineva m-a ajutat de dimineata sa descopar un comment foarte interesant la o stire despre frecusurile din PSD. Dar foarte interesant, nu joaca. Eu sint convins ca am auzit de mai multe ori lucruri de soiul asta si mai sint convins ca nu le-am visat. In ultima vreme exista in viata politica o multime de semne care descalifica textul de mai jos de pe pozitia unei teorii fanteziste. Interventia nu imi confirma, dar imi hraneste banuieli pe care le-am mai mentionat anterior. Iaca:

Azi mi-am pus ciocolata la contributie. Sau nu, mi-am pus mintea la incercare, intru ciocolata. Ze very proud clumsy cook va propune un dezmat de ciocolata si alte minuni dulcege, trecute prin cuptor si generatoare de miresme inegalabile.

Cel mai nou film al lui Sergiu Nicolaescu, pelicula „Supravietuitorul”, a inregistrat in primul weekend 6,500 de admisii in salile de cinema din Bucuresti, Timisoara si Cluj Napoca in care a fost lansat. Filmul va circula in sase copii ce vor fi itinerate in salile de cinema cu potential de spectatori. Cifra weekendului trecut mi se pare modesta daca luam in calcul aspiratiile regizorului la titlul de „cel mai vizionat film romanesc de pina acum” si forta brandului „comisarului” in constiinta romanilor.

.

La Pe scurt, cu Alina Plugaru.

„Apai ‘tu-ti candela, parascovenia si cadelnita ma-tii de chiabur citadin care esti tu chiabur citadin! Pai daca tu ai garaj in curte e musai sa-ti si scoti masina de-acolo cind ai tu chef, ma, prapaditule? Care io n-am loc de parcare si pun si eu masina pe unde gasesc o dunga de asfalt liber! Care de ce sa-mi tai tu cauciucurile si sa-mi indoi stergatoarele cind n-ai avut pe unde sa iesi din curtea ta cu poarta de fier forjat, opulentule si ilicitule? Nu pot sa-ti darim poarta (deocamdata, da’ ma fac io mare…) asa ca momentan iti distrug ce pot, cum pot.” Spunind acestea, Gheorghe se apuca obidit sa-si repare penele, privind din cind in cind cu teama catre poarta prin care era posibil sa apara, in orice moment, unu’ cu un levier mai mare decit al lui.

Eu am o intreaga poveste romantata cu Red Bull, ii stiu istoria si, in consecinta, il beau cu respect, de maximum trei ori pe an. Si atunci in cazuri de extrem dezmat, oboseala sau conjunctura. Am baut prima oara varianta asiatica, in cutie bortoasa si aurie, la Singapore, prin ’97. Apoi m-a insotit de-a lungul celor opt luni extenuante pe vapor si m-am bucurat sa-i recunosc gustul identic fie ca l-am cumparat in Sydney, Saigon Phu Mi sau Juneau. Consumul conjunctural a batut de multa vreme necesitatea, consumul dictat de efort prelungit sau atentie in alerta. Nu doar in Romania, ci in majoritatea tarilor cu un „clabing” dezvoltat.

Pe la noi se bea in orice combinatie, prin cluburi sau pe strada. La un moment dat, a bea Red Bull in loc de Coca Cola a devenit un fel de eticheta a „posibilitatilor” exprimate ostentativ. Merge si la mici, si la seminte, si pe strada, si la sanatoriu, si la meci. Existenta lui in orice butic de coltul strazii si, mai nou, la tonomatele din metrou, il face accesibil si copiilor,

In joaca, din penne, brinza si oua. Asa ii spuneam pe vremea lui Ceasca, asa i-a ramas numele. Doar nu voiati sa-i spun „Penne ai Formaggi al Forno”, huh? In De Gustibus.

Cu sau fara problemele provocate pe planul intern al PSD, cu sau fara Oprescu pe post de contracandidat absurd, cu sau fara propuneri aberante la sectoare, Cristian Diaconescu nu are absolut nici o legatura cu profilul candidatului viabil pentru Primaria Capitalei. Discursul elevat, maniera aseptica si prezenta prea manierata a lui Diaconescu il desprind hotaritor de universul de mesaje pe care alegatorul bucurestean majoritar s-a obisnuit sa-l primeasca la fiecare campanie. Daca peste asta adaug lipsa de experienta in administratie, mi-e foarte usor sa concluzionez fortat ca Diaconescu este tot un fel de Vanghelie, dar cu sanse mai mici. Similitudinea imi rezulta din punctul de vedere al capitularii premature a PSD, in asteptarea avantajelor grase din partea PDL, la parlamentare.