Unde se duc cocorii când se duc?
Mă frământă un gând de câteva săptămâni şi mi-e clar că trebuie să vi-l împărtăşesc cu grijă să nu creadă unii dintre voi că îi preţuiesc mai puţin. E pur şi simplu o nelămurire care e departe de a fi primit o concluzie. E un lucru cert şi vizibil că piaţa de freelancing în consultanţă de marketing online, content, social media etc. a fost foarte populată în ultimii cinci-şase ani. Nu mă refer la piţigoii spammeri care vând like-uri la vrac, ci la cei câteva zeci, nu multe, de oameni care au avut prilejul şi apetenţa să practice comunicare sub diversele ei forme până la momentul cotiturii către online. La unii dintre ei, momentul ăsta a coincis cu deteriorarea pieţei de muncă, angajaţii cu CAS-uri plătite de angajator au devenit independenţi, şi-au pus în funcţiune competenţele şi relaţiile dobândite în anii de muncă „clasică” şi au luat valul pe piept.
Ei bine, în ultima vreme LinkedIN mă anunţă din ce în ce mai des despre întoarcerea „la program” a celor care au gustat din apanajele libertăţii sau antreprenoriatului. E firesc să mă gândesc şi să mă întreb despre motivul pentru care oamenii ăştia îşi amanetează din nou independenţa. Siguranţa unui venit constant versus nivelul bugetelor şi al neprevăzutului financiar în consultanţa independentă e primul răspuns tentant, care conţine şi un indubitabil iz de înfrângere. Ori eu asta chiar nu vreau să accept despre aceia pe care i-aş recomanda oricând celor care mă întreabă de ei. Dacă backgroundul meu este suficient de puternic încât să mă recomande ca pe un independent profesionist, pentru ce altceva mi-aş vinde din nou libertatea?
Nu cred în coexistenţa paralelă a celor două valenţe, specialist la program şi independent. Sigur, proiectele personale paralele se fac cel mai bine în timpul orelor de la „serviciul” cu contract pe durată nedeterminată, certific şi dau scris pentru asta. Nu cred că e neapărat etic, dar sigur e practic. Însă oricât de puţin ai reuşi să lucrezi pentru salariu, simpla încartiruire şi însuşi timpul pe care accepţi contractual să-l petreci „la birou”, mi se par suficient de energofage ca să-ţi mai permită să lucrezi pentru proiectele independente după 5 PM.
N-aş mai fi în stare să bat palma cu un angajator, indiferent pe ce venit garantat lunar. Nici credite nu mai vreau să fac niciodată şi am îmbrăţişat strâns credinţa că banii sunt importanţi doar din perspectiva emoţiilor şi experienţelor pe care ţi le oferi cu ajutorul lor, e adevărat. Şi ştiu că sunt companii româneşti care au mai şters praful pe obiceiuri şi înţeleg că unii dintre angajaţii lor pot fi mult mai profitabili şi mai utili lucrând de acasă, însă calitatea de angajat conţine încă multe standarde şi politici interne pe care îţi este imposibil să le eviţi, raportări şi bilanţuri şi bugetări care, atunci când nu sunt aplicate practic pe proiecte individuale, reprezintă doar marea pierdere de vreme atât de bine instituţionalizată în corporaţii şi companii cu năzuinţe şi pretenţii standardizate corporativ.
Nici gând să vreau să trag vreo concluzie. Aş vrea să aflu, totuşi, ce altceva în afară de stabilitatea financiară îi poate convinge pe prietenii mei să renunţe la avantajele libertăţii.


O mica observatie. Depinde ce se intelege prin libertate. Sunt curios cum ai putea predica unui corporatist, inglobat in datoriile cauzate de indoctrinarea capitalista hei-rupista care ne indeamna sa ne intindem mai mult decat ne este plapama (* daca nu ai bani ia de la banci, credit doar cu buletinul, provident iti bate la usa and so on), despre aceasta libertate.
Nu este cumva doar o iluzie? O iluzie pe care o traim toti asa cum este decis de mai sus?
Te simti liber? Sunt curios ce se va intampla cand vom ramane fara resurse si vor incepe baietii astia care cheltuiesc triliarde de dolari pe arme sa se certe. Ce se va intampla atunci cu libertatea ta, libertatea noastra a tuturor?
Este doar un punct de vedere asupra unei idei de viata bine punctata de catre tine. Stiu ca, in general, este bine sa fii sclavul tau. Dar cati au curajul? Si din cei care au curajul cati reusesc? O mare parte din cei care au curajul dar nu reusesc se intorc la vechile metehne deoarece isi regasesc siguranta in ceva sigur, ceva ce ei stiu ca a functionat.
Sper sa te bucuri cat mai mult de libertatea ta! Si crede-ma ca este o urare sincera fara pic de sarcasm.
Succes!
Un anonim (deşi zău că eşti mândru de numele tău), am editat puţin (un singur cuvânt) mesajul tău, sper să nu te superi. Ce cred eu? 1. Nu cred că vreun plan de îndoctrinare (hai să-i spunem mai degrabă manipulare, căci asta ştiu eu că există) are cum să ne oblige, să ne forţeze să ne întindem mai mult decât ne e plapuma fără ca noi să acceptăm asta. 2. Suntem singurii care decidem pentru noi înşine chit că uneori o facem sub presiunea unor constrângeri. Dar acele constrângeri sunt tot ale noastre şi tot din noi vin. 3. Da, eu mă simt liber şi sunt foarte convins că nu e o iluzie. Nu sunt nici măcar sclavul meu. Am fost sclavul propriilor orgolii şi ambiţii şi am făcut-o conştient, dar m-am oprit la un moment dat. 4. Tu ştii că există angajaţi foarte fericiţi, care în consiţiile unei ocupaţii liberale şi independente s-ar simţi foarte rău? Şi asta nu din vreo eventuală slăbiciune, ci pur şi simplu pentru că aşa sunt ei construiţi şi aşa se simt ei cu adevărat liberi. Să ştii că freelancingul şi independenţa înseamnă multă bătaie de cap de care angajaţii sunt scăpaţi mulţumită funcţionalităţilor unei companii.
Şi eu zic că o să mă cam bucur de libertatea mea o vreme :) Îţi mulţumesc.
Frumos punctat. Respect punctul tau de vedere. Bafta!
Si inca ceva. Daca ai ajuns la un asa grad de intelegere al vietii ai tot respectul. Legat de articolul tau eu unul ma plasez in arealul corporatistilor care incearca sa faca ceva si pe langa job, care incearca sa se perfectioneze si care incearca sa aspire la mai sus, evident.
Daca voi reusi la mai sus intr-o corporatie nu e nimic rau, daca as reusi sa produc mai mult din „munca din afara serviciului” si timpul petrecut la birou nu ar mai fi asa rentabil atunci ar fi sublim.
Eu am lucrat la mai multe mari companii si stii ce am observat, ca cel mai incruntat si mai ocupat tot patronul era (* logic nu). Binecuvantat fie ca muncea pentru el si ca e un om de mare succes (*ps am lucrat numai pentru patroni de top 100) dar vin si eu cu o intrebare logica: la ce folos milioanele de euro pe care le faci daca viata ta personala este o epava, daca propriile tale progenituri aproape ca nu te cunosc, daca tu esti un cadavru umblator (* aici fac o referire macabra la sanatate)?
Ideea mea despre viata este mai simpla si vine in contradictie, oarecum, cu natura umana – si aici citez din clasici (* recte Parazitii) „in viata este bine sa ai atat cat iti lipseste”.
Fac freelancing de 7-8 ani. Pur si simplu nu mi-am gasit locul, in Romania zilelor noastre, in joburile cu program fix, de la 8 la 4. Pur si simplu urasc sa ma trezesc la 6 dimineata, ca sa ajung la birou la timp. Si nu suport modul de exprimare a autoritatii din firmele romanesti. Experienta mea „in campul muncii” a constat din joburi temporare, „achizitionate” de pe la vreo 15 ani… vanzatoare inghetata pe timp de vacanta, ospatarita, secretara…Cel mai „de durata” job avut a fost operator IT in timpul facultatii, intr-unul din multele i-cafe deschise pe vremea cand internetul acasa era un lux pe dial-up.
Si totusi, momentan lucrez „la program” pentru o companie din afara tarii care imi plateste o suma lunara fixa pentru ca eu sa fiu disponibila intre 9 si 5.
De ce o fac? Pentru ca iti ofera o stabilitate financiara si posibilitatea de a face planuri cu banii care iti intra in cont. Poti planifica o vacanta. Poti planifica o achizitie. Stii sigur ca in luna in curs dispui de „x” buget pentru cheltuieli. Plus ca nu ma deplasez la nici un birou. Tot de acasa lucrez.
Dar sa nu divagam….
De ce m-as duce la birou? Pentru ca in domeniul meu (graphic design) noutati apar tot timpul. Si nu pot fi la curent cu toate. Daca as lucra intr-un birou, cu altii care fac tot design grafic, ar fi loc de imbunatatire, de schimb de experiente si pareri, de schimb de idei. Plus socializarea.
Atat. Dincolo de considerentele de ordin financiar, astea ar fi motivele pentru care eu m-as muta din „biroul” de acasa in „biroul unei firme”.
Esti inca tanar! Mi-ar placea sa reiei subiectul asta peste 10 ani. :)