Îmi amintesc cu greu visele. Visez o grămadă, aproape în fiecare noapte, dar foarte rar reuşesc să recompun un vis la trezire. Uneori mă trezesc în timpul nopţii, din vis, fie pentru că în interiorul lui îmi spun că întâmplările nu sunt aievea şi îmi doresc să-mi confirm asta, fie pentru că-mi doresc, tot în spaţiul oniric, să nu-l uit. În spaţiul şi spiritul meu proxim visele sunt o temă foarte prezentă şi activă, astfel încât sunt convins că niciun vis nu e întâmplător, că amintirea lor e un semn de bună legătură cu propriul suflet, că a-ţi scrie visele e o bună practică pentru conectarea cu sine şi pentru a nu le lăsa să moară, pentru a le da măcar o finalitate simbolică în „viaţa trează”.

Alis studiază şi dobândeşte în profunzime tehnicile de activare a viselor, iar metodeleşi temele propuse de Robert Moss mi se par cel puţin un exerciţiu util, departe de atât de consumata „interpretare” mai mult sau mai puţin fantezistă a viselor. Şi atunci, dacă tot am unde, aleg să îmi „înregistrez” propriile vise în compania voastră. Demersul principal ar fi posibilitatea de a mă întoarce periodic le ele, aşa cum am făcut parţial şi în cazul însemnărilor pe teme culinare. În plan secund, eventualele dialoguri ce ar putea să se nască în jurul lor nu pot fi decât de bun augur pentru cei care au decis sau vor decide să-şi privească visele din perspective ceva mai profunde decât „foc de visezi, e semn de putere” sau mai ştiu eu ce baliverne.

Am decis asta în urma unui vis al nopţii trecute, mai scurt de o jumătate de oră (am privit ceasul înainte să adorm şi când m-am trezit) pe care mi l-am adus aminte aproape integral în cursul zilei.

O spaimă silenţioasă

Am visat că dormeam într-un pat aproape identic cu cel în care dorm în fiecare noapte, un pat mare, indian, cu tăblii cu stinghii la cele două capete. Visam chiar moschetera, perdeaua king size împotriva ţânţarilor care atârnă din tavan şi îmbracă tot spaţiul de deasupra şi dimprejurul patului. Îmi aduc aminte de asta pentru că am văzut tot visul prin ţesătura ei, puţin voalat. Visam că dorm pe o parte, probabil exact în poziţia în care chiar dormeam, dar ţinându-mă cu mâinile, pe sub cap, de unul dintre stâlpii patului şi în sens opus celui din realitate.

În jur erau mai mulţi oameni, dar mi-l amintesc doar pe Florian. Parcă să zic că era puţină zarvă şi că discuţiile din jur erau în contradictoriu. La un moment dat, pe deasupra capului meu, prin perdea, a intrat capul lunguieţ al unui câine negru, cu păr scurt şi bot ţuguiat. Avea alura unui câine „de luptă”, car nu avea o atitudine fioroasă. În jurul botului avea un fel de brăţară roşie, din cauciuc, foarte asemănătoare cu acelea cunoscute din diverse campanii umanitare. Părea un fel de botniţă improvizată.

Cred că i-am primit prezenţa cu o oarecare teamă, chiar dacă nu a dat nicio clipă semne de agresivitate. S-a întins cu mişcări de câine vesel spre mâinile mele care au continuat să rămână împreunate, sub cap, prinzând stâlpul tăbliei. Şi-a adâncit botul între antebraţele mele unite şi a zăbovit acolo, mişcându-şi capul, mai multe clipe. Apoi s-a retras şi a dispărut din raza vizuală a visului meu. Am continuat să simt teamă, fără niciun fel de durere. I-am spus lui Florian că poate ar fi mai bine să mergem la un medic şi mi-am privit interiorul braţelor. Am văzut nişte vagi perforaţii rozalii, mai mult urme decât răni, şi un lichid albicios despre care am gândit în vis că e saliva câinelui.

Nu ţin minte exact cum s-au desfăşurat lucrurile în continuare. Nu mă durea nimic, iar teama era mai mult una raţională, nicidecum impulsivă. Ştiam că aveam ceva în neregulă, ştiam că ceva nu e bine, îmi doream să ajung la medic în ciuda faptului că nu simţeam nici panică, nici teamă. În cursul acestei etape a visului, am încercat să mă conving dacă nu cumva visez şi am făcut eforturi să mă trezesc, am visat că mă mişc pentru a-mi da seama dacă lucrurile se întâplau în realitate sau nu. Ţin minte că am privit conştient tot ce era în jurul meu şi că am fost convins că nu visez. Parcă încercam să verific dacă poziţia corpului meu este cea din pat sau alta şi din nou m-am convins pe mine că e realitate.

Apoi mi-am privit din nou interiorul antebraţelor. Carnea era acum ruptă pe lungimea lor, unind parcă urmele de perforaţii de mai devreme. Fire albe de ţesuturi de răsfrângeau la capete spre exterior, ca fibrele unei funii care s-a rupt sub tensiune. În unele locuri, pielea părea uscată şi spartă, iar dedesubt, prin crăpături, am văzut pustule de lichid închis la culoare. Atunci m-am ridicat din pat şi  l-am căutat din nou pe Florian, ca să-i arăt şi să-l conving că trebuie să ajung la un doctor. Nu am mai visat reacţia lui, m-am trezit.

La trezire nu am simţit nici panică şi nici bucuria obişnuită unei reveniri din coşmar. Nici măcar nu am gândit despre vis ca despre un coşmar. Mi-am impus să mă dumiresc complet ca să pot rememora totul cât mai detaliat şi să încerc să mă asigur că îmi voi aminti totul de dimineaţă. Conform propunerilor lui Moss de analiză rapidă a unui vis, am dat deja un titlu. Al doilea pas ar fi identificarea trăirii principale cu care m-am trezit din el şi cred că am simţit pur şi simplu bucurie, dar nu acea bucurie pentru că totul a fost vis, ci pur şi simplu un sentiment de bucurie generală, o stare de bine fără un generator anume.

Al treilea pas vorbeşte despre identificarea eventualei legături în realitate a visului tocmai rememorat. Aici cred că mă pot gândi la o temă foarte prezentă pentru mine în ultima vreme. Mă îndepărtez de frică, de panicile generate pe termen foarte lung de o anumită persoană, pierd frica de atacurile ei şi încerc să o înlocuiesc cu empatie, E un proces greu, în care principala dificultate sunt eu însumi şi bagajul emoţional ataşat acestei relaţionări. Faptul că mi-am privit carnea sfârtecată fără să simt nici durere, nici frică, nici panică, îmi sugerează că procesul meu din existenţa conştientă decurge în sens curativ.

Al patrulea pas conţine acţiunea volntară generată de vis în realitate. Moss zice că poţi faci absolut orice simţi că ar avea legătură cu ceea ce ai preluat din vis. Poţi să scrii ceva, să mergi undeva, să cumperi ceva, să dai un telefon, să desenezi… Orice. L-am întâlnit pe Florian în oraş la vreo două ore după ce m-am trezit şi l-am îmbrăţişat de parcă nu ne văzusem de câteva luni. Apoi toată ziua am avut un sentiment de lumină şi de armonie cu tot şi toate.

Îmi doresc foarte mult să-mi mai amintesc vise şi să le scriu. Ştiu că unii dintre voi visează acelaşi şi acelaşi lucru uneori de ani de zile. Sunt convins că visele nu sunt „doar nişte vise” şi că ele pot conţine mesaje utile pentru noi, pentr a înţelege mai bine ce suntem, ce avemd e făcut, ce putem schimba sau ce trebie să lăsăm să treacă. Şi multe altele. Iar dacă aveţi un vis pe care v-aţi bucura să-l împărtăşiţi şi, scriindu-l, să-l înţelegeţi în plan mai profund, nu vă promit, dar am ptea să vorbim aici despre el. Somn bun! Şi bună dimineaţa!