VA RUGAM SA INCHIDETI USA!

Hai ca nu e dracu’ chiar atit de negru. Daca in urma cu zece ani inca mai spintecam vinilinul Vuitton style de pe canapelele compartimentelor de tren (ca sa vedem daca curge singe, probabil), capitonajul textil al noilor vagoane se incapatineaza sa ramina intact. Parca sa zic ca nici covoare de coji de seminte n-am vazut cu ocazia recentei mele cazne feroviare, Constanta – Bucuresti, plecare 17:50 (17:30 pe bilet) – sosire 23:15 (22:06 pe bilet).

Problemele apar la nivelul noilor si complicatelor cuceriri ale stiintei moderne. Vagoane cu aer conditionat, usi activate cu senzor… Mai mult decit complicat. Nici sickerul de pe usa, care atentioneaza bivolii cum ca vagonul fiind „cu climatizare”, „mentineti usile inchise”, nici „va rugam frumos, inchideti usa!” nu reusesc sa tina locul unei scheme detaliate, a unui desen explicit sau chiar a unui difuzor de mare putere, care sa-i explice amanuntit calatorului roman cam cum ar trebui procedat astfel incit racoarea sa ramina in vagon chiar daca el trebuie sa faca aproximativ douazeci si trei de mii de drumuri la buda, la tigara sau in vagonul vecin, unde isi are „tovarasii”.

E clar, avem casele in panta si ne-am obisnuit ca usile sa se inchida singure in urma noastra. Sintem popor de navigatori, ne-am obisnuit ca ruliul si tangajul sa ne inchida usile, scutindu-ne de efort fizic prelungit. O usa care se deschide dupa ce apesi un buton este imposibil sa se si inchida apasind acelasi buton, nu? De unde apare deductia fireasca: „se inchide automat!” Ceea ce nu e complet neadevarat, intrucit dupa o asteptare de aproape un minut, usa fisiie ofticata si se inchide singura. Un minut? O vesnicie in care toata caldura dintre vagoane da buzna in viata ta, fara menajamente.