BULGARI DE FUM

joi, 31 ianuarie, 2008 la 1:40 am

Am atitea fantome prin toate buzunarele, incit uneori ma intreb ce m-as face daca m-ar bintui toate deodata. Au bunul simt sa iasa pe rind si sint toate atit de batrine si de obinsuite cu mine, incit nici nu se mai obosesc sa incerce a ma speria. Unele au renuntat la prerogativele de fantome in adevaratul sens al cuvintului, sint mai degraba niste cutii goale de conserve, uitate in propria rugina si rinjind timp prin deschizatura neregulata a capacelor. Altele sint inca in putere si ele stiu, natingile, ca un simplu bu-hu-hu mi s-ar parea doar o copilarie.

Astea, viguroasele, virtoasele si virilele, ma iau la intrebari cu ciomege si rangi mindre, naclaite de mustul interogatoriilor anterioare. Experimenteaza mereu noi torturi deloc sofisticate, ci mai degraba preistoric de simple si deopotriva dureroase. Se dau in vint dupa noi antidoturi, pe care uneori ma hazardez in a le administra. Imunitatea lor si rezistenta perversa, insa, imi proiecteaza in penibil toate stradaniile. Si ce saltanale incing ele atunci cind ma simt nepregatit pentru a le suporta inca o rafala de intrebari, dubii si urlete infipte meticulos in mlastina din creier si in genunile din suflet… Dansuri dezlinate, hore dizarmonice, chiote de cucuvele si mult, mult vacarm din cioburi de ginduri si rumegus de amintiri.

Apoi tac brusc. Parca surprinse de ochiul meu intors catre ele, cu sprinceana ridicata. Amutesc, se opresc din clatinarile inertiale si din dansurile lor pagine, se holbeaza cu impertinenta catre ochiul meu incetosat de dispret. Prezenta mea le deranjeaza ca un intendent intrat neanuntat in casa chiriasilor sai. Ma studiaza o vreme, apoi fac pe rind cite un pas inainte, intonind pe voci de tragedie greaca mascari si sentinte rostite cu dispret. Aia grasa zice „vezi-ti de treburile tale marunte, nu te simti invitat la partuza!”. Cea blonda, cu ochi frumosi, urla scirtiit „ai face bine sa intelegi ca noi sintem vesnice si ca nu ne sinchisim de hoitul tau vremelnic!”. Cea urita ca o lacusta molfaie printre gingiile negre „nu ne privi cu dispret, noi sintem ranile pe care ti le deschizi singur din timp in timp, ca sa ai cu ce te lauda in bilciul suferintelor!”. Si tot asa, rind pe rind, imi improasca jeturi de venin in ochiul care incepe sa clipeasca des, apoi se inchide.

Cind uneori obosesc de-atita petrecere, tac din nou, demonstrativ.