MAMELE LOR DE ITALIENI!

Auzeam azi la radio ceva despre italienii care ajung sa imbatrineasca in batatura parinteasca. Sincer sa fiu, intotdeauna am intuit ceva sick si extrem in idolatria italienilor fata de mamele lor. In Mafia, la croitorie sau la circiuma, mama e mai degraba aia care pune piciorul in prag, impune directia si le urmareste mersul. Indiferent de virsta sau de pozitia pe scara sociala, italianul majoritar si-o poate fura oricind de la mama lui. La fel de des, aceasta il pupa in public sau chiar inainte de culcare, cind ii aranjeaza caciulita pe urechi, spre disperarea norei.

Filiatia extrema nu implica neaparat incestul, insa e clar ca un barbat matur care nu s-a desprins ombilical de mama lui poate fi din ce in ce mai greu o partida pentru o femeie singura. Mai mult, femeia in cauza stie de generatii intregi ca soacra o va egala cu zero indiferent de citi copii frumosi ii va incurca printre papuci, in jurul mesei unde ea framinta cu barbatie aluatul de taitei. Pentru italieni, mama e alfa si omega, fara de care nu se pot lua decizii importante in viata. Si daca tot e calare pe situatie mai tot timpul, de ce sa n-o lasi pe ea sa ia decizii pentru tine o perioada cit mai lunga de timp? E mai comod, te fereste de scandaluri inutile si, in fond, e mai chibzuita si mai matura decit tine.

Exista si la noi un model deformat al mamei italiene, dar mult mai brutal si mai intrusiv. Nu are neaparat argumente, dar se bazeaza pe tristul si afumatul „mama stie intotdeauna ce e mai bine”. Inclusiv atunci cind are grija sa-ti distruga relatiile care nu-i convin, cind te va transforma intr-un cretin care nu e in stare nici macar sa-si lege sireturile singur, cind iti va ingreuna capacitatile de socializare si asa mai departe.