De-amu’ sa nu mai aud de la ceilalti prieteni a mei oradeni daca avut-am probleme la „granita”, daca m-or intrebat una-alta la vama, la Brasov, daca le inteleg graiul sau cum e sa te simti strain prin Tara Ardealului. Si sa mai stie ca tat o oradianca m-o decernat cu asta hirtoaga ghe care-s mindru tare, tulvai! Multumesc, Anca.
Asta e din categoria „lumea ma iubeste ca pe Doamne, fereste”.
Se impaca toata lumea de Sarbatori. Ba chiar si aia care nici macar n-au fost certati in timpul anului se pun pe dantuit cu ocazia asta speciala a bilanturilor anuale. Vechi idile se leaga din nou si toata lumea uita de vrajba. Am gasit o jucarie faina si m-am grabit s-o pun la treaba. Mai jos, danseaza pentru voi:
ZOSO si copilul minune de la Intact
BASE si citeva (foste) corpuri de balet
Gimnastica romaneasca stirneste invidii. M-am spart de ris. E francez, il cheam Remy Gaillard.
Iar vorbesc despre mamifere pe care in general nu le iau in seama si despre care de obicei refuz sa scriu doar pentru a nu le multiplica irelevanta. Ia, mina sus cine n-a dat niciodata niciodata niciodata un telefon anonim! Ce faceam cu fratello cind eram mai mici si aveam telefon fix (deh, bunicu’ a fost dirigintele postelor din raionul Muscel, asa ca am avut telefon la Pitesti inca de pe vremea numerelor cu doua cifre…)?
Pai una clasica si preferata era aia cu Familia Buca. Alo, familia Buca? Da. Domnu’ Buca este? Da. Si doamna Buca? La telefon. Heheeeee…e tot curu’ acasa!!! Si inchideam. Dupa asta mai era treaba cu Familia Vulpe, Iepure, Ursu etc.. Alo, familia Vulpe? Da. Ati belit pula, aici e vinatoru’!!! Desigur, luam numerele din cartea de telefon, ca aveam si de-asta, editie adaugita in fiecare an. Astea care va sa zica erau de-a dreptul benigne. Mai tirziu, pe drumul pervertirii noastre, inventasem alta. Buna ziua, sint de la punctul termic. V-am sunat sa verificam daca
Mi-am promis mie insumi mi ca n-o sa fac niciodata comentarii la adresa acestui individ, eroul articolului de mai jos si un extrem de vocal Mr. Nobody, a carui simpla vedere sau auzire imi provoaca repugna viscerala. In consecinta am scos numele lui din articol, dar am convingerea ca unii dintre voi vor intelege lesne despre cine e vorba. Treaba mi s-a parut extrem de amuzanta si absolut definitorie pentru individul in cauza.
Vorbeam acum citeva seri cu un coleg, in drumul de la Buftea spre Bucuresti, despre terminologia specifica „epocii”, despre un adevarat dictionar propriu acelor vremuri si despre intelesurile ramificate ale unor termeni gen „coada”, „gostat” sau „oua de la achizitii”. Imi povestea despre un adevarat compendiu alcatuit la un moment dat de citiva oameni de litere (si lichele omniprezente) probabil una dintre multele lucrari de tip „marturie”, pe care unii continua sa le mestece cu o pofta incredibila, de care par sa nu se mai sature, nevrind sa accepte, probabil, ca inca avem comunismul in vene, in gesturi si apucaturi.
Discutia mi-a adus aminte de o regula de baza a codului bunelor maniere comuniste aplicate in alimentara. Cel putin la mine in oras drill-ul era sa te prezinti la intrarea in magazin cu sacosa in care mai luasei diverse chestii, din alte magazine. Linga casa de la intrare era o mustacioasa care numai cu asta se ocupa. Cumparaturile identice cu ceea ce aveau in magazinul in care intrai erau fie memorate de respectiva individa, impreuna cu fizionomia ta sau cu hainele pe care le purtai, fie insemnate cu pixul.
Cum una dintre cele doua alimentare de cartier era in piata cea mare a orasului,
Am primit asta pe mail dar, pentru ca mi-am promis sa nu public doar de dragul de a arata lucruri pe care oricum le are toata lumea, am editat-o putin. Am vazut-o si mi-am adus aminte de o idee mai veche de campanie sociala pentru un trafic mai relaxat, mai putin nervos. Daca pe spatele unei masini ai vedea un mesaj de soiul asta, sigur ai uita pe moment ca toti sint niste cretini care si-au dat din nou intilnire in drumul tau, la editia zilnica a congresului imbecililor.
Design realizat de
Cele mai voi