Posturi cu tagurile: "comunism"

Să mergeţi să vedeţi filmul ăsta. În primul rând pentru că e un film românesc şi pentru că e cu actori foarte buni.

Înainte de a mă apuca de scris, am recitit în fugă ce am consemnat acum doi ani despre „4 luni, 3 săptămâni şi două zile„. Am recitit după ce am ajuns acasă de la film, unde m-am tot întrebat dacă nu cumva scrisesem exact ce am scris :) Astfel încât să-mi dau eu mie seamă de ce nu sunt la fel de entuziasmat.

Exact ceea ce admiram acum doi ani, regizorul a decis să elimine din demersul său memorial. „Amintiri din Epoca de Aur” e un filmuleţ lejer, de weekend, în care dezgustul comunismului e frumos împachetat în glumiţe, poleială de absurd pur românesc şi lejerităţi stânjenitoare. Mungiu a schimbat cheia pentru că, mai mult decât legitim, încearcă să treacă filmul dincolo de actuala pătură  „privilegiată” foarte subţire a consumatorilor de film în cinema. Probabil că va şi reuşi într-o oarecare măsură, pentru că tuşele umoristice ale scenariului şi dialogurilor sunt suficient de groase.

Eu pe Ceaşcă l-am văzut o singură dată „pe viu”, prin optzeci şi-un pic. În Piaţa Lenin din Piteşti, la o vizită de lucru. Am stat în piaţă ore lungi, cu repetiţii interminabile de fluturat batiste purpurii şi de urlat ceauşescupace, ceauşescuşipoporu… Foame, căldură, înjurături spriţate printre dinţi, de inginerii de la Uzină, ofticaţi de sete şi bucuroşi de chiul legal. Cînd a venit, într-un final, toată treaba s-a petrecut atît de repede, încît abia atunci m-au apucat nervii. Nu ştiu dacă a durat două sau trei minute. A venit din stînga, a dat din mîini de două ori, s-a urcat într-o maşină şi gata, s-a dat stingerea. Mai nasol a fost că, fiind atît de concentrat la fluturat băşina aia roşie, l-am văzut abia cînd pleca.

După anul naşterii, sînt aproape decreţel. După condiţiile de viaţă ale graţiosului unu nouă şapte cinci, sînt decreţel în toată regula.  „Îţi mulţumesc, părinte drag„, că m-ai ajutat să mă nasc exact cînd nu era cazul. Nici pentru mine, nici pentru ceilalţi, pe capul cărora am căzut într-o iarnă cam naşpa. „Din suflet de copil„, îţi mulţumesc pentru că mi-ai creat condiţiile optime de a afla cît mai devreme că religia este un instrument de control al maselor proletare oropsite. „Laudă ţie, fiu al ţării„, pentru că în primii şapte ani de şcoală am stat sub stindardul stacojiu al abuzului fizic şi mental, al ameninţărilor despre „casa de copii”, al bastardului rătăcit într-o clasă de securişti în miniatură.

„Slavă ţie, erou printre eroi„, pentru învăţătoarea aproape agramată şi pentru dirigintele preot bătrîn şi frustrat de convertirea silită la statutul de molie de catedră. „Pios omagiu” pentru cozile „la lapte” de duminică dimineaţa, pentru alimentele „pe tichet”, pentru uniformele din plastic, pentru fiecare an de şcoală început pe cîmp, la „strînsul recoltei”, pentru vecinii securişti, pentru colegii stimulaţi să pîrască… La mulţi ani, iubit conducător!

Am făcut poza asta duminică pe la prînz, în Titan, lîngă Auchan şi mi-am amintit de imaginile sumbre ale primilor ani de după ’90, cînd „şantierele patriei” zăceau neatinse decît de hoţi, pe care au ruginit utilaje de miliarde de lei şi care serveau drept toalete publice pentru trecătorii izbiţi de nevoi urgente. Oare astea cît vor sta în neclintire?

Oare ăştia batrîni şi uneori geniali ce req fumau pe vremea aia?

Dan Andrei Aldea, Noi nu ne temem

Cam nepregatiti si fraierusi „destabilizatorii” aia pe care vamesii romani i-au trimis inapoi, in Bulgaria, pentru ca le-au gasit in valiza niste afise cu continut anti NATO. Pai bine, cash-chetarilor, la citeva mii de tigani intrati legal in fiecare tara europeana, noi ne burzuluim de la primele afise cu cap de mort pe casa poporului? Incercati sa va imaginati prin cite stari au trecut autoritarii nosti vamesi cind au dat de materialu’ subversiv. Iete, sefu’, zice de NATO! Bai, incompetentule, nu vezi ca e cu cap de mort? Ori e otrava, ori e sub tensiune… In ambele cazuri, este contravenienti si se pedepseste conform regulamentului…

Motive nu prea vesele ori demne de poveste ma poarta zilele-astea catre Pitesti. Astazi am avut timp sa trec prin citeva locuri in care parca sa zic ca mi-au tremurat putin genunchii, locuri pe cit de familiare, pe atit de incarcate de o gramada de amintiri. Unele, pe cit de dragi, pe atit de triste. V-am adus citeva poze, va voi spune cite ceva despre fiecare in parte. Sint destul de multe, toate imaginile sint clickabile.

castanul

Pe castanul asta il stiu din prima zi de scoala. Era pe drumul „interzis”, adica prin spatele pietii, nu pe drumul „normal”, prin fata pietii. Toamna era plin de castane pe care le doboram cu bete sau stinghii pierdute din lazile ce umpleau cea mai mare piata agroalimentara din Pitesti. Nu-mi aduc aminte sa se fi luat cineva de noi sau sa ne alunge. Castanele nu erau bune la gust, pe cele bune le-am descoperit mult mai tirziu, in alte conjuncturi.

Ma bucura nespus setea de cunoastere a generatiilor foarte tinere. Astazi am gasit in cautarile Google fraza din titlu si mi-am imaginat frenezia cu care un copil a incercat sa afle astazi o informatie pretioasa, sa isi elucideze un crimpei de istorie, sa se adape la izvorul cu apa cristalina al motorului de cautare. Dragule si curiosule, sa stii ca militienii aratau aproape la fel ca politienii. Si daca intre timp si-au mai schimbat de citeva ori uniforma, sa stii ca din alte puncte de vedere erau chiar la fel. Marea diferenta este ca multi dintre militieni nu mai sint politieni, ci politruci. Stiai ca pe vremea militienilor, unitatea de masura pentru inteligenta era „tianul”? In felul acesta, mili-tianul putea fi plasat pe treapta cea mai de jos a scalei. Nano si pico nu se aplicau in acest caz. Din pacate nu am reusit sa gasesc pentru tine fotografii reprezentative cu militieni in era lor, dar iti ofer mai jos doua imagini cu fosti reprezentanti ai acestei frumoase bresle.

Si inca una, de la Yvonne, pe tema insemnarii de mai jos. Adevarul e ca iepurii au ramas o afacere foart eprofitabila, mai ales cei gigantici, cum are un tip de Buftea, probabil detinatorul celor mai grele exemplare din Romania. Am avut si eu unul prin clasa a opta, il cumparasem din piata pentru disectie, la ora de Anatomie.

Azi-noapte am picat din intimplare pe TVR2, la un meci „legendar” intre Dinamo si Panathinaikos. Parca vreo cinci goluri au dat militienii in partida cu pricina. Dar cum nu am microbul prea adinc in singe, altceva mi-a produs vibratii spontane. Cum jocul era pe Stefan cel Mare, peisajul publicitar comunist fotbalistic dezarmant mi s-a parut mai interesant decit golurile marcate in poarta grecilor. Panourile, probabil facute din metal si placaj, nu se diferentiau cu nimic de „stilul” lozincilor purtate pe la demonstratii. Uneori astea erau „produse” de absolventi de arte plastice, pictori de care sandramaua comunista nu prea avea nevoie daca nu executau macar citeva portrete cu „realizari”.

Cit despre continut… Am desifrat citeva inscriptii gen „Galeria Modei”, „Bucur Obor”, „REFOLOSIND HIRTIA O SALVAM PADUREA”. Mi-am adus aminte de pancarta uriasa pe care o vedeam de fiecare data cind trenul se apropiat de Gara de Nord (nici o masa fara peste) si, automat, de catrenul aparut prin optzeci si ceva in revista Saptamina, pe aceeasi tema: „valul valureste/malul malureste/salcia usor sopteste: nici o masa fara peste”. Mai jos, alte citeva mostre publicitare din epoca.

Sint curios daca ati pus-o si pe-asta in compilatia care apare luni, cu JN. Sau v-ati temut ca ii poate provoca trairi prea puternice lui Arpagic?