AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR 1

Să mergeţi să vedeţi filmul ăsta. În primul rând pentru că e un film românesc şi pentru că e cu actori foarte buni.

Înainte de a mă apuca de scris, am recitit în fugă ce am consemnat acum doi ani despre „4 luni, 3 săptămâni şi două zile„. Am recitit după ce am ajuns acasă de la film, unde m-am tot întrebat dacă nu cumva scrisesem exact ce am scris :) Astfel încât să-mi dau eu mie seamă de ce nu sunt la fel de entuziasmat.

Exact ceea ce admiram acum doi ani, regizorul a decis să elimine din demersul său memorial. „Amintiri din Epoca de Aur” e un filmuleţ lejer, de weekend, în care dezgustul comunismului e frumos împachetat în glumiţe, poleială de absurd pur românesc şi lejerităţi stânjenitoare. Mungiu a schimbat cheia pentru că, mai mult decât legitim, încearcă să treacă filmul dincolo de actuala pătură  „privilegiată” foarte subţire a consumatorilor de film în cinema. Probabil că va şi reuşi într-o oarecare măsură, pentru că tuşele umoristice ale scenariului şi dialogurilor sunt suficient de groase.

Mungiu îşi foloseşte din nou bagheta magică în modelarea interpretării, treabă care probabil că-i va ieşi întotdeauna foarte bine. Mai mult, are fie talentul, fie norocul incredibil de a descoperi actori de o calitate pe care eu unul eram convins că cinematograful din România a pierdut-o ireversibil. Feţe pe care nu le-ai văzut niciodată, sau pe care le-ai văzut foarte rar, în rolurile perfecte.

Începutul m-a speriat puţin, trailerul din primele secunde ale peliculei „se bucură” de un sunet sub orice critică, dar în rest filmul se aude perfect. La final l-am zărit pe Cristinel Şirli pe lista de credite. Din moment ce Mungiu a făcut rost de un buget cu vreo 400,000 mai mare decât la „4…3…2…”, nu vă aşteptaţi la unghiuri de filmare memorabile sau la alte artifici tehnice ieşite din comun.

M-am văzut la Cinema Studio cu Cristina Bazavan (căreia îi mulţumesc pentru invitaţie), cu Diana Stoleru, Claudia Sofron şi cu Cinezu, care zice o treabă rezonabilă acolo, la el :) La intrarea în cinematograf, când am venit, Adrian Văncică filma cu telefonul un nenorocit bătrân care se dezbrăcase la piele pe Magheru, în semn de protest că nu fusese primit la film. Probabil că încă nu am suficiente veleităţi de jurnalist 2.0. Aveam aparatul foto în sac, dar n-am simţit imboldul de a imortaliza momentul.

Dar e musai să mergeţi să vedeţi filmul. Veţi râde, veţi râde mult.