Cheesecake de Crăciun

miercuri, 9 decembrie, 2015 la 12:41 pm

Unii dintre voi îl știți și l-ați gustat, alții doar au auzit de el. Am făcut primul meu New York Cheesecake pe vremea când găteam într-o bucătărie de apartament și povesteam pe un blog specializat tot ce se întâmpla acolo. Primii care au gustat din el au fost Anca, partenerea mea de viață în acei ani, și colegii mei de birou de-atunci: Dorin, Tudor, Maria și Bob. Asta era acum vreo șase ani.

Când l-am introdus în meniul de la Kopel’s, i-am spus „The Uhmmm…” pentru că asta fusese reacția lui Dorin la prima linguriță. Rețeta e aproximativ aceeași de la prima încercare și rămân nazist cu regulile ei fundamentale: copt de trei ori, răcit între coaceri, neatins în frigider 24-48 de ore înainte de a-l tăia. Și funcționează. L-am făcut și în Brazilia, cu topping de maracuja (tata lu’ passion fruit, cum ar veni), l-am făcut chiar și deasupra Cercului Polar, în Norvegia, pe o insulă din Arhipelagul Lofoten (la Anca și la Alex) unde era să deschid un restaurant. Noroc că era cam frig.

Am bucătărie nouă, așa că m-am gândit să încep noua potecă încheind anul 2015 cu o propunere pe care e posibil să o fi ghicit deja. M-am gândit că v-ați bucura să aveți în zilele următoare, pe masă, o fărâmă din priceperea mea în bucătărie. Fac exact 20 de tăvi de cheesecake cu topping de fructe de pădure, pe care le puteți rezerva și comanda până pe exact 19 decembrie, la ora 19:00. Fiecare tartă rotundă reprezintă douăsprezece porții mari sau șaisprezece mai mici și costă 260 de lei în varianta cu topping preparat din fructe de pădure și 320 de lei în varianta cu fructe de pădure proaspete (din păcate, nefiind în sezon, sunt foarte scumpe). Imaginea de mai jos este o sugestie, nereprezentând fidel produsul final comandat.

cheesecake copolovici

Cum procedăm:

  • Până pe 19 decembrie, ora 19:00, îmi trimiteți un mesaj la copolovici @ gmail.com, cu subiectul „cheesecake”. Mesajul trebuie să conțină: numărul de tăvi pe care doriți să-l rezervați, datele de facturare și ziua preferată pentru ridicare (23 sau 24 decembrie).
  • Eu vă răspund cu detaliile privind plata online, singura modalitate prin care vă puteți asigura rezervarea fermă, vă trimit atașat factura și detaliile privind ridicarea produselor.
  • Veți putea ridica tartele în zilele de 23 și 24 decembrie din București (aria Sectorului 1), de la adresa pe care o veți primi în corespondența de confirmare și facturare, în funcție de programarea făcută.
  • Nu voi suplimenta numărul prestabilit de 20 de tăvi, iar prioritatea listei de așteptare va ține cont doar de ordinea sosirii comenzilor și de confirmarea plății online.
  • Pentru orice eventualitate, vă aduc aminte că prăjitura conține: biscuiți, unt, cremă de brânză, zahăr, ouă, smântână fermentată, coajă și suc de lime și lămâie, sare, vanilie, fructe de pădure

Pentru orice neclaritate (dar nu pentru comenzi), îmi puteți lăsa un comentariu. Spor!