O demonstraţie interesantă

Noaptea trecută am scris două însemnări. Cea în care vă arătam joaca noastră de-a „perfect fără tine” în Brazilia, cu oaspeţii cei dragi din România, şi cea despre fericire, în câteva vorbe. M-am mirat şi m-am bucurat să văd că, în timp ce subiectul „light” şi „fun” cu filmuleţul a trecut aproape neobservat pe lângă cel „serios” sau „mai profund”.

În cei vreo şase-şapte ani de când scriu pe blog, au fost multe momente în care am ales subiecte mai uşoare, consumabile şi mai simplu de prizat, cu mai mari şanse să vă facă să zâmbiţi, în detrimentul gândurilor sau frământărilor exprimate pe marginea unor teme mai sărace în valenţe distractive. De multe ori am crezut că un blog care clar nu vrea să recomenteze ştirile zilnice ar fi bine să aleagă o tuşă cât de cât „consumabilă” dacă nu chiar cu tot dinadinsul umoristică. Cu umorul e greu zilnic, mai ales când eşti ori foarte amuzant, ori foarte abătut în viaţa de zi cu zi. Între timp m-am mai adunat dinspre poli către mijloc, descoperind că nu e chiar atât de plictisitor să nu fii mai mereu la extreme.

Şi asta zic. Foarte interesant să (re)descopăr că suntem din ce în ce mai mulţi aceia care acceptăm şi înţelegem şi începem uşor să devenim parte din marea schimbare a focusului umanităţii către ceea ce ne-a fost tot timpul atât de la îndemână, dar am trecut mereu pe un plan secund pentru că eram convinşi că trebuie să ne concentrăm atenţia la lucruri mult mai serioase: industria din care facem parte, tot ceea ce considerăm că trebuie criticat şi beştelit, ce vedem la televizor sau ce fac parlamentarii şi apendicele lor.

De un an şi ceva încoace învăţ multe lucruri despre mine. Mă simt ca şi cum am folosit până acum un medicament fără să-i fi citit niciodată prospectul. Ca şi cum am urmat orbeşte o procedură a cărei metodă de utilizare nu mi-a trecut niciodată pe sub ochi. Învăţ să mă utilizez pe mine ca mecanism funcţional, descoperind de câteva ori pe zi noi şi noi valenţe sau modalităţi de optimizare a calităţii mele de fiinţă conştientă. Şi asta cu ajutorul unei înzestrări native a noastră, a oamenilor: capacitatea permanentă şi inalienabilă de opţiune, instituţia opţiunii manifestate.

Sunt multe subiecte generate în mine de tot acest proces şi mă bucur să aflu că voi putea să vi le împărtăşesc în viitor fără teama că vă voi plictisi sau că v-ar fi inutile. Este doar una dintre formulele de declinare a unei existenţe pe care mi-o doresc din ce în ce mai conştientă, mai prezentă în relaţie cu ceea ce trăim noi înşine şi nu cu ceea ce tinde să ne trăiască pe noi.